Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat o creștere a pensiilor, începând din primăvară. Liderul de la Kiev a făcut o declaraţie în acest sens marţi seară, în urma unei ședințe a Consiliului de Securitate și Apărare Națională, la care au participat oficiali guvernamentali. Potrivit preşedintelui, indexarea pensiilor se va face de la 1 martie. „Oricât de greu ar fi, găsim fonduri pentru a ajuta toți ucrainenii, producătorii ucraineni” – a asigurat Zelenski. Preşedintele a vorbit şi despre programul „ePidtrimka”, o inițiativă de sprijin datorită căreia aproape 13 miliarde de hrivne au fost plătite direct familiilor ucrainene. „Numărul de participanți la program dovedește necesitatea acestuia și nevoia de programe similare de sprijin direct pentru oameni. Există deja peste cinci milioane de clienți ai programului național Cashback Naţional – și acest număr de participanți vorbește de la sine. Lucrăm pentru a crește toate formatele de suport care sunt eficiente. Iar acest lucru se va întâmpla – am transmis instrucțiuni corespunzătoare către guvern” – a explicat Volodimir Zelenski. Președintele a raportat că, în cadrul ședinței de marţi a Consiliului de Securitate şi Apărare, au fost audiate câteva aspecte cheie privind stabilitatea financiară a Ucrainei și disciplina financiară./sdan/schelaru
KORESPONDENT – 5 februarie







