Pregătirile pentru o întâlnire Putin-Trump sunt în stadiu avansat, a spus un parlamentar rus

Pregătirile pentru o întâlnire dintre președintele rus Vladimir Putin și cel american, Donald Trump, sunt într-un „stadiu avansat”, a transmis joi agenția de presă rusă de stat RIA, citându-l de un deputat. Leonid Sluţki, șeful comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat, a fost citat afirmând că întâlnirea ar putea avea loc în februarie sau martie.

Atât Donald Trump, cât și Vladimir Putin au declarat că sunt dornici să organizeze o întâlnire a cărei agendă ar putea include controlul armelor nucleare și prețurile globale la energie, precum și scopul declarat al preşedintelui american de a pune capăt rapid războiului din Ucraina.

Dl Sluţki a spus că se așteaptă ca în cursul întâlnirii să se discute şi despre situaţia din Orientul Mijlociu. „Este nevoie de pregătiri serioase, care – nu este niciun secret – sunt în prezent într-un stadiu avansat”, a spus el. Deputatul rus a refuzat să speculeze cu privire la data la care ar putea avea loc întâlnirea. „Februarie sau martie – să nu ghicim și să dăm șansa liderilor să se pregătească pentru asta în mod competent și cuprinzător, dar va fi în curând”, a spus el, citat de RIA./opopescu/schelaru

REUTERS – 6 februarie