O nouă instalație de artă dezvăluită la Atomium, în Belgia

Celebrul Atomium din Bruxelles a inaugurat miercuri noua sa instalație de artă digitală, numită „Crossing”. Această creație a colectivului Visual System poate fi admirată începând de joi, 6 februarie, și până pe 4 ianuarie 2026, în monumentul emblematic al capitalei.
„Crossing”, instalată într-una dintre cele nouă bile, leagă două niveluri ale monumentului printr-o structură organică și chiar se extinde în afara sferei, prezintă Atomium. „Asemenea unui organism viu care pare să răsară și să înflorească”, „creația muzicală originală (…) invită publicul la o călătorie vizuală și sonoră unică”, indică oficialii monumentului.
Visual System este deja la originea instalației „Centrale”, instalată tot timpul anului în sfera centrală a Atomiumului, și a „Look Up”, o transformare sonoră și luminoasă a liftului monumentului. O instalație de artă digitală, „Echoes of Distant Lights”, creată de artistul bruxellez Antoine Goldschmidt, a fost instalată în Atomium din decembrie. Focalizarea pe artele digitale pare să-și găsească publicul, deoarece Atomium a primit un număr record de 844.427 de vizitatori anul trecut. „Acest lucru reflectă atractivitatea în creștere a instituției și succesul ofertei artistice”, conchide Atomium. (www.lesoir.be – 6 februarie)/rcostea

RADOR RADIO ROMÂNIA (7 februarie)