Au fost descoperiți neuronii care decid când încetăm să mâncăm: se găsesc în cea mai veche regiune a creierului, trunchiul encefalic, și pot fi activați cu noile și controversate medicamente pentru slăbit, agoniştii receptorilor GLP-1, după cum demonstează un studiu realizat pe șoareci și publicat în revista „Cell” de către cercetătorii de la Universitatea Columbia. Cercetătorii presupun că neuroni similari ar putea fi prezenți și în creierul uman, deschizând astfel posibilitatea dezvoltării de noi terapii împotriva obezității.
„Acești neuroni sunt diferiți de orice alt neuron implicat în controlul senzației de sațietate”, afirmă coordonatorul studiului Alexander Nectow. „Alți neuroni din creier sunt, de obicei, responsabili pentru a percepe alimentele pe care le punem în gură, sau modul în care alimentele ne umplu intestinul, sau nutriția pe care o obținem din alimente. Neuronii pe care i-am descoperit sunt speciali prin faptul că par să integreze toate aceste informații diferite și multe altele”.
Cercetătorii i-au identificat, folosind o tehnică de profilare moleculară cu o singură celulă, care le permite să facă distincția între tipuri de neuroni, care până acum păreau similari între ei. Pentru a le înțelege mai bine funcția, i-au modificat genetic, astfel încât să poată fi porniți și opriți la comandă.
Astfel, au descoperit că activarea neuronilor a determinat șoarecii să mănânce mult mai puțin, iar intensitatea cu care au fost activați, a determinat cât de repede au încetat animalele să mănânce. „Interesant de observat că acești neuroni nu doar semnalează o oprire imediată; ei ajută șoarecii să încetinească treptat mâncatul”, afirmă autorul principal al studiului, Srikanta Chowdhury.
Experimentele au arătat că acești neuroni sunt atenuați de un hormon care stimulează apetitul, în timp ce sunt activați de un agonist al receptorului GLP-1, o clasă de medicamente din ce în ce mai populară pentru tratamentul obezității și diabetului. „În esență, acești neuroni pot simți mirosul mâncării, o pot vedea, o pot simți în gură și în intestin și pot interpreta toți hormonii intestinali care sunt eliberați ca răspuns la actul de a mânca” – afirmă Nectow – „și, în cele din urmă, folosesc toate aceste informații pentru a decide când este suficient”. (www.ansa.it – 8 februarie)/oavram
RADOR RADIO ROMÂNIA (8 februarie)
