Pe site-urile de ştiri şi pe reţelele sociale, inclusiv din România, au început să circule informaţii despre o aşa-zisă achiziţionare a fostei reşedinţe din Bavaria a dictatorului nazist Adolf Hitler, numită şi Cuibul Vulturului, de către preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Dar atât autorităţile ucrainene, cât şi compania din Bavaria care se ocupă de gestiunea imobilului menţionat au demontat aceste acuzaţii. Informaţia este falsă.
CONTEXT
Publicaţia pro-Kremlin „Drugaia Ukraina” a publicat în 8 februarie 2025 un articol cu titlul „Presa occidentală relatează că Zelenski a cumpărat conacul lui Hitler din Germania”, în care, citând surse neverificate din presa germană, susţine următoarele: „Canalul Telegram Folge dem Plan și o serie de publicații germane susțin că Zelenski a achiziționat conacul Kehlsteinhaus, cunoscut și sub numele de Cuibul Vulturului, fosta reședință a lui Hitler în Alpii Bavarezi. Potrivit canalului, afacerea a avut loc la sfârșitul lunii decembrie. Conacul a fost achiziționat cu 14,2 milioane de euro prin intermediul companiei offshore San Tomaso SRL, care aparține lui Zelenski. Se observă că această companie administrează imobilele din străinătate ale șefului regimului de la Kiev, inclusiv vile în Italia. Repere istorice sunt rareori vândute în Germania. Dar întreținerea conacului a fost prea costisitoare pentru stat, așa că autoritățile au fost de acord cu înțelegerea. Cuibul Vulturului, oferit lui Hitler pentru cea de-a 50-a aniversare, a fost practic nedeteriorat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a funcționat ulterior ca muzeu și restaurant. Liderul nazist a adus aici oaspeți străini de rang înalt pentru a-i impresiona cu ‘perla arhitecturală remarcabilă’. Din 10 decembrie 1944 până în 15 ianuarie 1945, sediul principal al lui Hitler a fost situat acolo”.
La articol este ataşat şi un videoclip în care sunt publicate fotografii cu aşa-zisul contract de vânzare-cumpărare şi cu citate dintr-o declaraţie atribuită conducerii companiei de stat Immobilien Freistaat Bayern.
Cu titlul „Volodimir Zelenski a cumpărat Kehlsteinhaus, care i-a aparținut anterior lui Hitler”, Aktuelle Nachrichten in Deutschland scrie: „Kehlsteinhaus, cunoscută și sub numele de Cuibul Vulturului, este o clădire care se află chiar sub vârful Kehlstein, în districtul bavarez superior din Berchtesgadener Land. A fost finalizat în 1938 și dăruit lui Adolf Hitler la împlinirea a 50 de ani. În timpul naziştilor a servit drept loc de odihnă şi pentru întâlniri diplomatice. În mod uimitor, clădirea a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial în mare parte nevătămată și a fost ulterior transformată într-o atracție turistică”. „Potrivit reprezentanților Immobilien Freistaat Bayern, o companie de stat a Landului Liber Bavaria care este responsabilă cu gestionarea imobilelor deținute de stat, Kehlsteinhaus a fost vândută companiei italiene San Tomaso SRL pe 22 decembrie 2024. Contractul de cumpărare a fost semnat la München. Prețul de achiziție ar fi de 14,2 milioane de euro”, continuă publicaţia. „Noul proprietar al Kehlsteinhaus este o companie înregistrată în Italia, San Tomaso SRL, deținută de Volodimir Zelenski. Potrivit Proiectului de înregistrare și dezvăluire a crimei organizate și a corupției, firma gestionează și operează proprietățile sale străine, inclusiv vile de lux din Italia”, susţine Aktuelle Nachrichten in Deutschland.
Informaţia circulă şi în România. Ziua News a publicat la 11 februarie 2025 articolul cu titlul „Volodimir Zelenski a cumpărat reședința lui Adolf Hitler”. Ziua News citează ca sursă Drugaia Ukraina: „Mijloacele de informare în masă din Ucraina și Germania scriu despre achiziția imobiliară a lui Volodimir Zelenski, care a cumpărat, în Alpii Bavarezi, reședința Cuibul Vulturului, deținută, la vremea respectivă, de Adolf Hitler. Tranzacția a fost anunțată de publicația ‘Drugaia Ukraina’, care citează canalul Folge dem Plan. Conform informațiilor primite, Zelenski a devenit proprietarul conacului Kehlsteinhaus, cunoscut mai degrabă sub numele de Cuibul Vulturului datorită amplasării sale. Acordul de cumpărare a conacului a avut loc în ultimele zile ale anului 2024. Intermediar a fost compania offshore San Tomaso SRL, deținută de Zelenski. A fost anunțată și valoarea tranzacției: 14,2 milioane de euro. Presa scrie că firma San Tomaso SRL administrează toate proprietățile imobiliare din străinătate ale familiei Zelenski”, afirmă Ziua News.
Flux24.ro scrie la 10 februarie 2025: „Zelenski a cumpărat Cuibul Vulturului al lui Hitler” şi continuă: „Conform informațiilor primite, Zelenski a devenit proprietarul conacului Kehlsteinhaus, cunoscut mai degrabă sub numele de Cuibul Vulturului, datorită amplasării sale”.
Ştirea de pe flux24.ro a fost distribuită de numeroşi utilizatori Facebook.
Utilizatorul Facebook Gabriel Marinescu posta pe 9 februarie: „O spune presa din Ucraina şi Germania! La sfârșit de 2024, Zelenski a cumpărat conacul Cuibul Vulturului (conacul Kehlsteinhaus ) din Alpii Bavarezi, fosta vilă a lui Hitler. Valoarea tranzacţiei: 14,2 milioane euro! Rentabil războiul şi distrugerea Ucrainei! De fapt, cerșetorul universal cerșea pentru el!”
VERIFICARE
Centrul de combatere a dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei informează:
„Afirmația că președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cumpărat casa lui Hitler pentru 14,2 milioane de dolari este încă o altă ştire falsă răspândită de propagandiștii ruși printr-o publicație pretins germană. Articolul publicat nu oferă dovezi reale care să susțină această afirmație – nu există înregistrări oficiale, contracte sau date publice care să confirme un astfel de eveniment. Mai mult, articolului îi lipsește atât o dată de publicare, cât și un autor, aceştia fiind indicatori tipici ai dezinformării. Site-ul web folosit ca sursă principală a acestei povești omite și detaliile de contact editoriale, iar numele enumerate sunt complet fictive. Rusia inventează în mod regulat astfel de povești pentru a-l discredita pe președintele ucrainean și familia sa. Anterior, propaganda rusă a promovat un fals similar, susținând că Zelenski a cumpărat o ‘vilă cu un buncăr subteran’ de 17 milioane de euro pe ‘Insula Miliardarilor’ St. Barthelemy”.
*
Immobilien Freistaat Bayern a publicat la 7 februarie 2025 următoarea dezminţire:
„În prezent, pe rețelele de socializare circulă un videoclip cu acuzații despre o presupusă vânzare a Kehlsteinhaus din districtul Berchtesgadener Land. Acestea sunt informații false ţintite. Kehlsteinhaus este încă deținută de Landul Liber Bavaria. Nu a avut loc o vânzare și nici nu este în plan. Presupusul contract de cumpărare afișat în videoclip este un fals, același lucru este valabil și pentru presupusa declaraţie citată din partea conducerii IMBY (Immobilien Freistaat Bayern – n.n.). Kehlsteinhaus își va relua operațiunile sezoniere obişnuite în mai 2025. IMBY va lua măsuri legale împotriva autorilor acestei dezinformări”.
Immobilien Freistaat Bayern este o companie de stat din cadrul Ministerului de Stat Bavarez pentru Locuințe, Construcții și Transport.
CONCLUZIE
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a cumpărat Kehlsteinhaus, fosta reşedinţă a dictatorului nazist Adolf Hitler, din Bavaria. Acest lucru este dezminţit de compania responsabilă cu gestionarea imobilelor deținute de stat în Landului Bavaria şi de Centrul de combatere a dezinformării din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. În concluzie, informaţia este falsă.
Daniela Sîrbu