Ucraina a propus UE să exploateze împreună metale din pământurile sale rare – rezerve de uraniu, litiu și titan – potrivit unui editorial semnat de premierul Denis Șmihal pentru Politico. Șeful executivului de la Kiev a subliniat că, acceptând aderarea Ucrainei la UE, țările membre vor avea parte nu doar de o extindere a granițelor, ci și de un scut de încredere – armata ucraineană. Şmihal a atras atenţia şi asupra componentei financiare, amintind că Ucraina deține 22 din cele 30 de minerale esențiale pentru UE. Ucraina se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește rezervele de uraniu. „Suntem capabili nu doar să ne acoperim propriile nevoi energetice, ci și să exportăm uraniu, mai ales în contextul cererii tot mai mari de energie nucleară din UE” – a adăugat premierul ucrainean. În plus, potrivit acestuia, Ucraina are cele mai mari rezerve de litiu din Europa. Denis Șmihal a menționat că, în 2021, lumea a utilizat 460.000 de tone de carbonat de litiu, iar până în 2030, cererea va crește la şase milioane de tone. Ucraina este pregătită să creeze companii mixte care să ofere UE un avantaj strategic. „Ucraina se numără printre liderii mondiali în ceea ce priveşte rezervele de titan. Doar 10% din rezervele explorate sunt utilizate, astfel că noi putem înlocui complet importul de titan rusesc pentru industria europeană, inclusiv pentru domeniul apărării” – a declarat premierul Ucrainei. Acesta a adăugat că reconstrucția Ucrainei este o șansă şi pentru Europa de a crește împreună cu Ucraina. Şmihal a subliniat că investiții de sute de miliarde de euro vor crea noi producții și locuri de muncă atât în Ucraina, cât și în țările UE./sdan/denisse
(Agenția de presă RBC – 14 februarie)