Calendarul evenimentelor, 16 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Culte, Biserică

* Arhimandritul Nectarie Clinci, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, cu titulatura „de Bogdania”, va fi hirotonit arhiereu, duminică, 16 februarie. Evenimentul va avea loc la Catedrala Patriarhală „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din București, în prezența unui sobor de ierarhi și a autorităților de stat din România și Republica Moldova

– Învățământ, Cercetare

* Baia Mare: Municipiul Baia Mare devine un punct de referinţă pentru pasionaţii de robotică şi educaţie STEM, găzduind faza regională a prestigiosului concurs internaţional First Lego League (FLL) România. Evenimentul va avea loc pe 16 februarie, la Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Str. Dr. Victor Babeş 62A, Baia Mare. Concursul First Lego League (FLL) reprezintă o competiţie internaţională de prestigiu care promovează educaţia STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics), inovaţia, lucrul în echipă şi creativitatea, cu un accent special pe robotică. Etapa regională din municipiul Baia Mare este organizată cu sprijinul cadrelor didactice universitare din Departamentul de Inginerie Electrică, Electronică şi Calculatoare din cadrul Facultăţii de Inginerie şi, respectiv, al Primăriei Municipiului Baia Mare. Evenimentul face parte din iniţiativele derulate de Asociaţia Clubul Informaticii Economice CyberKnowledgeClub, o organizaţie ce reuneşte cadre didactice universitare de la Academia de Studii Economice Bucureşti şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti, având ca scop promovarea educaţiei digitale şi tehnologice. Din program:

  • ora 9:00 – Festivitatea de deschidere, Aula Magna

– Discursuri de bun venit din partea organizatorilor şi a invitaţilor speciali

  • ora 10:00 – Pregătirea pentru desfăşurarea competiţiei (sălile se vor afişa la înregistrare)
  • ora 10:30 – Desfăşurarea probelor (sălile se vor afişa la înregistrare)
  • ora 10:30 – Workshop pentru părinţi, profesori şi însoţitori, pe tema ‘Educaţia STEM ca bază a succesului şcolar şi profesional’, Aula Magna
  • ora 12:30 – Desfăşurarea probelor (sălile se vor afişa la înregistrare)
  • ora 18:30 – Festivitatea de premiere a participanţilor, Aula Magna

– Cultură

* De la ora 17:00, Orchestra de Muzică Populară Radio (dirijată de Adrian Grigoraş) prezintă, la Sala Radio, concertul intitulat ‘Dragobetele Sărută Fetele’. Marcată pe 24 februarie, sărbătoarea autohtonă dedicată dragostei este strâns legată de venirea primăverii, de fertilitate şi de renaşterea naturii. Devenit o tradiţie a stagiunii Orchestrei de Muzică Populară Radio, evenimentul va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice româneşti: Valentin Sanfira, Codruţa Filip, Ionela Stăncioi, Adrian Belu, Ruxandra Pitulice, Gheorghiţă Rizea, Ilie Caraş, Alexandra Dan, Loredana Streche, Cosmin Bîrlan, Georgiana Aurică, Ilie Dură, Roxana Goia, Daniel Breban, Larisa Gurzău, Cosmin Cotîrlă. Concertul se va desfăşura cu participarea Ansamblului de dansuri ‘Cununa Carpaţilor’ şi va fi prezentat de Georgel Nucă. Parteneri media: Radio România Antena Satelor, Radio România Actualităţi

* Alături de secţiunea de dezbateri şi cea dedicată cinematografiei ţărilor nordice, Nordic Festival propune şi o serie de evenimente literare care aduc în prim plan scrierile a cinci autori clasici şi contemporani îndrăgiţi de public, între 13 – 16 februarie, la Bucureşti. Maja Lunde (Norvegia), Jon Kalman Stefansson (Islanda), Alex Schulman (Suedia), Sofi Oksanen (Finlanda) şi Hans Christian Andersen (Danemarca) sunt starurile literare în jurul cărora gravitează cele cinci evenimente care vor avea loc la Cărtureşti Verona şi Librăria Humanitas de la Cişmigiu, în parteneriat cu Editura Polirom şi Humanitas Fiction. Intrarea este liberă. Alex Schulman, autorul romanelor Supravieţuitorii şi Gara Malma, va fi prezent la Bucureşti pentru o discuţie despre opera sa literară şi nu numai cu scriitorul şi criticul Marius Chivu. Printre invitaţii de renume din lumea literară şi domenii conexe care vor participa la celelalte evenimente şi vor extinde dialogul cu publicul către tematici relevante se numără jurnalista Paula Herlo, scriitoarele şi jurnalistele Ana Maria Sandu şi Alina Purcaru, Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction, antropologul Alexandru Bălăşescu, sau directorul executiv al Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti, Dan Bărbulescu. Din program:

  • Duminică, 16 februarie, ora 12:00, Cărtureşti Verona – Manifest literar pentru salvarea pământului: Maja Lunde – tetralogia schimbărilor climatice (în parteneriat cu Humanitas Fiction). Participă: Paula Herlo, Cristina Bogdan, Dan Bărbulescu, Ivona Berceanu. Moderatoare: Denisa Comănescu. O discuţie din multiple perspective despre cărţi, schimbări climatice şi puterea literaturii de a convinge atunci când argumentele nu reuşesc. Cele patru romane ale scriitoarei norvegiene Maja Lunde, care compun tetralogia climatică, reprezintă şi o puternică pledoarie pentru lumea în care trăim
  • Duminică, 16 februarie, ora 17:00, Cărtureşti Verona – Misoginismul ca armă: Discuţie în jurul volumului De două ori acelaşi râu. Războiul lui Putin împotriva femeilor de Sofi Oksanen (în parteneriat cu Editura Polirom). Participă: Oana-Valentina Suciu & Alexandru Bălăşescu. Moderatoare: Magda Grădinaru

* Concerte, ateliere de scris și spus povești, sesiuni aniversare, lecturi cinematografice, exerciții de stil, spectacole de poezie sunt câteva dintre evenimentele pe care Muzeul Național al Literaturii Române le-a pregătit cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii (15 feb.). Datorită diversității publicului și a ofertei noastre culturale, va fi  sărbătorită lectura timp de cinci zile, în perioada 12 – 16 februarie, atât la sediile MNLR, la cele ale partenerilor, cât și în școli și licee. Din program:

  • Duminică, 16 februarie, ora 13:00 – la Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8 – Atelier de fotografie pentru copii. Coordonator: Dan Marinescu
  • Duminică, 16 februarie, ora 16:00 – la Sediul MNLR, strada Nicolae Crețulescu 8 – Lansare de carte pentru copii „Povești adevărate din străbuni”. Participă Elena Nane, scriitoare, Puiu Manu, ilustrator, Liza Panait, creatoare de modă, Daniela Nane, actriță, Alice Năstase Buciuta, scriitoare. Moderator: Loreta Popa, scriitoare

* Începând cu ora 19:00, la Ateneul Român, va avea loc un recital cameral Johannes Brahms – Integrala muzicii de cameră cu pian III, cu participarea lui Emil Vișenescu – clarinet, Gabriel Răileanu – corn, Mircea Lazăr – vioară și a lui Andrei Licareț – pian. În program: Sonata nr. 2, în mi bemol major, pentru pian și clarinet, op. 120, nr. 2, Sonata nr. 2, în la major, pentru pian și vioară, op. 100, Trio în mi bemol major pentru vioară, corn și pian, op. 40

* Sandra, vedetă a anilor ’80, cu milioane de albume vândute ȋn ȋntreaga lume, revine ȋn România ȋn 2025, cu un concert care va avea loc pe 16 februarie la Sala Palatului din București, de la ora 19:00

* Iași: Conferinţă de presă dedicată celei de a V-a ediţii a Lunii Sculptorilor Români (19 februarie – 19 martie), proiect realizat de Ateneul Naţional din Iaşi cu sprijinul Primăriei municipiului; participă primarul Mihai Chirica, managerul Complexului Muzeal Naţional ‘Moldova’, Andrei Apreotesei, şi managerul interimar al Ateneului Naţional din Iaşi, Mihai G. Marius Andrei – ora 13:00, la Centrul Internaţional de Artă Contemporană – Baia Turcească din Iaşi

– Sport

* Se încheie turneul de tenis masculin ITF la Bucureşti – la Centrul Naţional de Tenis

  • Germanul Nino Ehrenschneider şi britanicul Hamish Stewart s-au calificat în finala turneului de tenis ITF la Bucureşti, dotat cu premii totale de 15.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Capitală

* Meciurile etapei a 27-a a Superligii de fotbal:

  • FC Politehnica Iaşi – FC CFR 1907 Cluj – ora 16:00, pe Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
  • Gloria Buzău – FC FCSB – ora 20:45, pe Stadion Gloria – Buzău

* Este programat un meci din etapa a 16-a a Ligii Naţionale de handbal masculin: CS Dinamo Bucureşti – CSM Focşani 2007 – ora 17:00, la Sala Dinamo – Bucureşti

* Brașov: Are loc un meci din etapa a 17-a a Ligii Naţional de handbal feminin: CSM Corona Braşov – HC Zalău – ora 17:30, la Sala ”Dumitru Popescu-Colibaşi” – Braşov

* Oradea: Se încheie turneul Final 8 al Cupei României la baschet masculin – la Oradea Arena

* Piatra Neamţ: Se dispută meciurile din semifinalele Cupei României la volei feminin – la Sala Sporturilor

* Au loc partide în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă:

  • ACSH Gheorgheni – SC Miercurea Ciuc – ora 18:30, la Gheorgheni
  • CSHC Fenestela 68 – CSM Corona Braşov – ora 19:30, la Sfântu Gheorghe

* Timişoara: Consiliul Judeţean Timiş organizează un eveniment de adio, înaintea începerii demolării Stadionului ”Dan Păltinişanu” din Timişoara. Vor fi concerte, ateliere, dar şi meciuri de fotbal demonstrative. Evenimentul este programat să aibă loc duminică, 16 februarie, începând de la ora 15:30. Totul va fi completat cu un show de lasere. Intrarea este liberă. De la ora 16:00, vor avea loc următoarele meciuri demonstrative:

  • Poli Old Boys (jucători din anii 1990 şi 2000) vs Politehnica Timişoara
  • Politehnica Timişoara vs Politehnica Femina
  • Poli Old Boys vs Politehnica Femina

‣ În paralel, vor avea loc ateliere de realizat steaguri şi fanioane Poli cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora şi al TVR Timişoara, vor fi proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria arenei. Suporterii vor avea parte şi de un moment coregrafic specific, marca Druckeria

  • La ora 17:30 este programat primul concert al trupelor Warm-up cu Dani Tobe şi trupa Noi din Banat, iar de la ora 19:15 va fi un concert Cargo

* Se dispută partide din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CSM CSU Constanţa – ora 17:00, la Sala ”Kati Szabo” – Sfântu Gheorghe
  • CS Agronomia Bucureşti – CS Rapid Bucureşti – ora 17:30, la Sala Agronomia – Bucureşti
  • FCC Baschet UAV Arad – CS Municipal Târgovişte – ora 18:00, la Sala Victoria – Arad

* Baku, Azerbaidjan: Sportivi români participă la turneul Grand Slam de judo de la Baku, ce se încheie duminică 16 februarie

* Bakuriani, Georgia: Sportivi români participă la ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE 2025, care se încheie duminică 16 februarie

  • Ambele reprezentante ale Româiei s-au clasat în top 50, în proba feminină de sprint, stilul liber, a concursului de schi fond din cadrul ediţiei de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European – FOTE 2025 de la Bakuriani (Georgia). Purtătorul de drapel al echipei României la ceremonia de închidere de duminică va fi schiorul alpin Zsolt Paszka. Cu acest prilej, România va prelua drapelul olimpic european, ca ţară organizatoare a următoarei ediţii de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European – Braşov 2027

* Hamar: CSM Bucureşti joacă în deplasare cu echipa norvegiană Storhamar Handbal Elite, în Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 15:00, la Obos Arena – Hamar

– S-a întâmplat într-o zi de 16 februarie

* Cu 326 de ani în urmă (1699) prima diplomă leopoldină recunoştea clerului greco-catolic din Transilvania aceleaşi privilegii de care se bucurau şi preoţii catolici

* Societatea Studenţilor în Medicină, compusă iniţial din cei zece membri fondatori (Nicolae Manolescu, Constantin Istrati, Sterie Argeşeanu, Alexandru Boicescu, Constantin Steuceanu, George Pastia şi Vasile Vasiliu Bejan), plus alţi nouă membri înscrişi ulterior, a ţinut prima şedinţă publică, acum exact 150 de ani, la 16 februarie 1875, sub preşedinţia provizorie a lui Alexandru Boicescu. În această şedinţă s-a votat statutul compus din 27 de articole, se alege comitetul Societăţii, iar onoarea de preşedinte i-a fost conferită lui Nicolae Manolescu. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti cunoscută şi sub abrevierile SSM sau SSMB, a fost înfiinţată la 1/13 ianuarie 1875 din necesitatea şi dorinţa studenţilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta ştiinţific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării ştiinţifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat şi cea a Facultăţii de Medicină nu posedau cărţile şi revistele medicale necesare viitorilor medici. Promotorul acestei idei a fost Nicolae Manolescu, atunci student, ulterior ilustru profesor de oftalmologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti

* Acum 99 de ani (1926) era înfiinţată la Iaşi, din iniţiativa regelui, Fundaţia culturală „Regele Ferdinand I”. Constituită din două structuri – Fundaţiunea Universitară „Regele Ferdinand I” şi Institutul cu internat pentru educaţia fiicelor de ofiţeri – aceasta a fiinţat până în 1946, când Senatul Universităţii din Iaşi a preluat atribuţiile acesteia

* Se împlinesc 95 de ani (1930) de când Asociaţia cluburilor de fotbal din România (fondată în anul 1909, cu sediul în Bucureşti) a luat denumirea de Federaţia Română de Fotbal Asociaţie şi s-a afiliat la FIFA (Federația Internațională de Fotbal Asociație), primul preşedinte al acesteia fiind avocatul Aurel Leucuţia. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de conducere al mişcării fotbalistice din România

* În urmă cu 57 de ani (1968) Marea Adunare Naţională a adoptat Legea privind organizarea administrativă a teritoriului României, care prevedea desfiinţarea regiunilor şi raioanelor (constituite după modelul sovietic) şi revenirea la vechea împărţire a ţării în judeţe (ca forme tradiţionale şi viabile ale teritoriului)

* Acum 38 de ani (1987) începea manifestaţia studenţilor ieşeni împotriva condiţiilor vitrege din cămine şi îndeosebi împotriva limitărilor draconice la consumul de energie. Aceasta s-a soldat cu o serie de arestări şi exmatriculări din Universitate a participanţilor şi a celor cu dosare necorespunzătoare (16 – 17 feb.)

* Sunt marcați 20 de ani (2005) de la intrarea în vigoare a „Protocolului de la Kyoto” privind respectarea angajamentelor de limitare cantitativă şi reducere a gazelor cu efect de seră, semnat la 11.XII.1997, la Conferinţa de la Kyoto/Japonia (este un protocol adiţional la Convenţia-cadru din 1992 privind schimbările climatice); prelungit, la Convenţia Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de la Doha, din decembrie 2012, încă 8 ani

* Acum 12 ani (2013), la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat „Ursul de Aur”. Cu o zi înainte, pelicula a primit şi premiul Federaţiei Internaţionale a Criticii (FIPRESCI), la acelaşi festival

Aniversări – Comemorări

– 1886, 16/28: S-a născut inginerul Constantin Budeanu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de electrotehnică; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1959)

– 1902: S-a născut pomicultorul Teodor Bordeianu; a elaborat primele lucrări de pomologie în ţara noastră; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1969)

– 1903: A murit Daniil I. Barcianu-Popovici, biolog, botanist şi profesor de teologie; primul cercetător român de biologie experimentală (a publicat remarcabile lucrări de anatomie şi embriologie vegetală) (n. 1847)

– 1906: S-a născut matematicianul Tiberiu Popoviciu; fondatorul şcolii româneşti de analiză numerică; a înfiinţat (în 1946), la Universitatea din Cluj, Seminarul de Teoria Aproximării şi Analizei Numerice; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1975)

– 1910: S-a născut Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, autoare dramatică şi traducătoare; fiica scriitorului Vasile Demetrius (m. 1992) – 115 ani

– 1936: S-a născut prozatoarea Stela Brie, autoare de literatură pentru copii (m. 2016)

– 1939: S-a născut Ilie Constantin, poet, prozator, eseist, critic literar şi traducător; a trăit o perioadă la Paris (m. 2020)

– 1939: S-a născut Constantin Stoiciu, prozator, scenarist, regizor, jurnalist şi editor; în 1982 a emigrat în Canada, stabilindu-se la Montréal, unde a înființat Editura Humanitas; după 1990 a revenit deseori în România (m. 2024)

– 1951: S-a născut Mihail Grămescu, prozator SF, poet, critic, editor şi antologator (m. 2014)

– 1956: A murit chimistul Constantin Gheorghiu; contribuţii la dezvoltarea şcolii de chimie organică din Iaşi; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)

– 1995: A murit Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător (n. 1923, la Chişinău, azi în R. Moldova) – 30 de ani

– 1996: A murit Nicolae Carandino, scriitor, gazetar (cronicar dramatic, director al ziarului „Dreptatea” în perioada 1944-1947 şi director de onoare la reapariţia acestuia, în 1990) şi om politic (membru de onoare al PNŢCD) (n. 1905)

– 2000: A murit dirijorul Henry Selbing (n. 1912) – 25 de ani

– 2006: A murit soprana Lya Hubic (n. 1911)

– 2007: A murit Virgil Cândea, istoric al culturii române medievale şi moderne; cercetări despre umanismul românesc, imaginea culturii româneşti în lume, creaţii româneşti în colecţii străine; membru titular al Academiei Române din 1993, vicepreşedinte al acestui for (1998-2002) (n. 1927)

– 2012: A murit Cornel Mihai Ionescu, eseist, traducător, comparatist şi profesor (n. 1941)

– 2013: A murit Dumitru Sechelariu, fost primar al Bacăului între anii 1996 – 2004; de numele său este legat şi FCM Bacău, club pe care l-a condus din 1992 până în 2007 (n. 1958)

– 2015: A murit Radu Simion, şef de orchestră şi virtuoz al naiului (n. 1940) – 10 ani

– 2016: A murit Horia Pătraşcu, scenarist, critic de film, publicist şi scriitor (n. 1938)

– 2019, 16/17: A murit actriţa Maria Teslaru (n. 1955)

– 2020: A murit economistul, diplomatul și profesorul universitar Tudorel Postolache; a avut contribuții majore în modernizarea științelor economice; creator de școală națională de cercetare cu străpungere internațională; director general și fondator al Institutului Naţional de Cercetări Economice (1990); preşedinte al Comisiei pentru elaborarea strategiei privind înfăptuirea economiei de piaţă în România (1990); a fost preşedinte al Comisiei de elaborare a „Strategiei naţionale de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană” (1995), ale cărei lucrări s-au finalizat cu „Declaraţia de la Snagov”, prin care s-a consemnat primul consens politic național, referitor la opțiunea României de a deveni stat membru al Uniunii Europene; membru titular al Academiei Române din 1990; președinte (2000-2006) și președinte de onoare (2006-2020) al Secţiei de ştiinţe economice, juridice şi sociologie a Academiei Române (n. 1932) – 5 ani

– 2021: A murit Lucian Pînzaru, unul dintre actorii emblematici ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi (n. 1968)

EVENIMENTE EXTERNE

– München: Șefa diplomaţiei europene Kaja Kallas a convocat pentru duminică o reuniune informală a miniştrilor de externe ai statelor membre ale UE prezenţi la München, ‘pentru a face bilanţul asupra celor mai recente contacte cu responsabili americani şi ucraineni’

– Tel Aviv: Turneu în Orientul Mijlociu al secretarului de stat american Marco Rubio (16 – 18 feb.)

– Berlin: Al doilea și ultimul duel televizat dintre cancelarul Olaf Scholz și rivalul său la alegerile legislative, conservatorul Friedrich Merz

– Phenian, Coreea de Nord: „Ziua Stelei Strălucitoare”, manifestări de marcare a zilei de naștere a regretatului lider Kim Jong Il

– Moscova: Marcarea unui an de la moartea opozantului rus Alexei Navalnîi

– Berlin: Iulia Navalnaîia comemorează primul an de la moartea soțului ei Alexei Navalnîi

– Berlin: Al doilea și ultimul duel televizat dintre cancelarul Olaf Scholz și rivalul său la alegerile legislative, conservatorul Friedrich Merz

– Londra: Ceremonia de decernare a premiilor BAFTA

– Orléans, Franța: Licitația unei sclupturi din bronz realizate de Camille Claudel, găsit într-un apartament parizian nelocuit

– Tokyo: Date privind PIB-ul anual și din trimestrul al IV-lea (prima estimare)

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Tenis – Turneul WTA 1000 de la Dubai (16 – 22 feb.)

 Suedia: Se încheie Raliul Suediei, etapă din Campionatul Mondial de Raliuri (13 – 16 feb.)

– San Francisco: Se încheie evenimentul All-Star Game, în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), la Chase Center (14 – 16 feb.)

Aniversări – Comemorări

– RPD Coreeană – Sărbătoare naţională – Ziua de naştere a preşedintelui Kim Jong-Il (n. 16.II.1942 – m. 17.XII.2011)

– Ziua naţională a Republicii Lituania; aniversarea restaurării statului lituanian – 1918

– 1684: S-a născut Bohuslav Černohorský, compozitor şi organist ceh (m. 1742)

– 1774: S-a născut violonistul şi compozitorul francez Joseph Rode (m. 1830)

– 1829: A murit compozitorul francez François-Joseph Gossec; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (n. 1734)

– 1834: S-a născut Ernst Heinrich Philipp August Haeckel, biolog şi filosof german, rămas în istoria ştiinţei pentru faimoasa „Lege a lui Haeckel” (legea fundamentală a biogenezei) (m. 1919)

– 1848: S-a născut Octave Mirbeau, jurnalist, critic de artă, romancier şi dramaturg francez (m. 1917)

– 1884: S-a născut regizorul american de film Robert Flaherty, pionier al filmului documentar (m. 1951)

– 1893, 16/28: S-a născut Vsevolod Pudovkin, regizor, actor şi teoretician rus de film (m. 1953)

– 1896: S-a născut Alexander Brailowsky, pianist francez de origine ucraineană; primul pianist din istorie care a cântat integral muzica pentru pian a lui Frédéric Chopin într-o suită de recitaluri pe care le-a susţinut la Paris, în anul 1924 (m. 1976, la New York)

– 1907: A murit Giosuè Carducci, scriitor şi critic literar italian; Premiul Nobel pentru literatură în 1906 (n. 1835)