Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, l-a descris pe Donald Trump ca pe cel mai mare prieten pe care l-a avut vreodată ţara sa la Casa Albă.
Vorbind după discuţiile cu secretarul american de stat, Marco Rubio – aflat în vizită în Israel – dl Netanyahu a spus că cele două ţări au o poziţie comună cu privire la Gaza: „Israelul este decis să realizeze toate obiectivele de război pe care ni le-am stabilit după atacul oribil de pe 7 octombrie. Vom distruge capacitatea militară a Hamas şi conducerea sa politică din Gaza, vom aduce acasă toţi ostaticii şi ne vom asigura că Gaza nu va mai reprezenta o ameninţare pentru Israel”.
Autorităţile israeliene au anunţat, de asemenea, că au primit un transport de bombe aeriene grele din partea Administraţiei Trump./opopescu/cpodea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 februarie, ora 14:02