Retragerea și consolidarea poziției americane din Europa de Sud-Est
după al Doilea Război Mondial
Episodul II
Americanii au fost așteptați și în trecut
Introducere
În arhiva Centrului de Istorie Orală există înregistrări cu persoane care așteptau intervenția americană la începutul anilor 50`. În ciuda faptului că, retorica pro americană a fost trecută sub tăcere la începutul anilor 50`, au existat speranțe că România nu va deveni un satelit al Uniunii Sovietice iar lucrurile vor reveni la normal.
Când „vin americanii?”
Apariția acestei perspective în gândirea populară a fost sădită cu ajutorul marketingului cultural, prin care s-a urmărit: „ Selling the american Way” (Belmont, Laura, 2008, pp.30-40), care a fost preluat de la Edward Bernays. Practic, visul american a fost răspândit prin prezența americană în țările respective, în cadrul ambasadelor și consulatelor. Legătura era, de asemenea, construită prin propaganda radio, întrucât Statele Unite investea în apariția și dezvoltarea Radio Europa Liberă și The Voices of America. În ciuda faptului că Statele Unite nu s-au implicat decisiv după 1945, au reușit să transmită imaginea de alternativă, prin intermediul programelor de burse, programelor de finanțare a statelor, precum planul Marshall, susținerea statelor europene pentru apariția comunității europene, dar și apariția alianței militare NATO.
În România, sentimentul de intervenție americană era transmis de mediul politic până în 1947, iar ulterior de programele de propagandă radio. În timpul comunismului, îmbunătățirea relațiilor cu Statele Unite au permis, la București, contactul oamenilor de rând cu informații despre cultura americană. Asta până la începutul anilor 70`, când regimul a propus un rol și mai mare al ideologiei asupra culturii, ceea ce a îngrădit circulația informației, cu toate urmările care au decurs de aici. În paginile ce urmează, vom prezenta părerile pe care oamenii le-au avut despre Statele Unite și cum afirmația „vin americanii” prezenta speranță pentru o îmbunătățire a situației României pe plan intern.
Vin americanii
Clement Bolfa, despre venirea americanilor. Interviu realizat de Silvia Iliescu
S.I.: Deci de aia v-au ales să fiţi maior, că aţi fost de la început…
C.B.: Aşa că femeia mea nu a vrut, că am avut pământ mult şi nu a vrut, nu o vrut să vie… nu m-oi despărţi…
S.I.: Dar dumneavoastră aţi fi vrut? Dumneavoastră aţi fi vrut?
C.B.: Aş fi vrut într-un fel, dar spuneau la radio americanii : “Nu vă lăsaţi, fraţi români, că toţi comuniştii vor fi azi-mâine spânzuraţi! Nu vă lăsaţi, că venim şi vă scoatem…” Nu o venit nici până în ziua de azi, noi ne-am scos singuri!
S.I.: Dar dumneavoastră aţi auzit la radio, sau povestea lumea?
C.B.: Ba nu, spunea la radio!
S.I.: Aţi auzit la radio dumneavoastră?
C.B.: Am auzit eu cu urechile mele. Eram primar şi acela era notarul şi el avea radio şi stam cu urechile astupate… şi el se temea… “Toţi comuniştii aveţi să-i vedeţi spânzuraţi prin… prin pomi! Nu vă lăsaţi!…” Americanii, “… azi-mâine venim şi vă scoatem!” Nu o venit, nişte hoţi! Pe baza lor, dacă nu făcea politică din asta nici românii, o murit ofiţeri şi oameni învăţaţi, pe baza asta…
S.I.: Aşteptându-i pe ei…
C.B.: Aşteptându-i pe ei… Da. Nu o venit nimeni până ne-am scos noi astăzi.
(–––––––––––)
Borbely Erno, despre „samizdat” (n.r: formă de contestare a regimului comunist) și speranța transmisă de posturile de radio: Radio Europa liberă și Vocea Americii. Interviu realizat de Mariana Conovici.
E.B.: Samizdat-urile le obţineam în primul rând din Ungaria, din Austria şi din Franţa şi era… emigraţia română în Franţa era foarte puternică şi erau Samizdat-uri care atacau regimul comunist, şi încercau să demonstreze, prin… în mod obiectiv, neajunsurile regimului comunist şi ale dictaturii din România!
M.C.: Şi în Austria la fel?
E.B.: Da!
M.C.: Iar cele din Ungaria?
E.B.: Şi în Ungaria, de fapt, exista o astfel de mişcare încă de la începutul anilor ’70. Acolo, totuşi, libertatea era, în acel tip de comunism, era ceva mai mare şi deşi şi ei erau întodeauna urmăriţi şi filaţi, totuşi aveau posibilităţi mult mai mari, adică nu era un regim atât de sever şi apăreau foarte multe Samizdat-uri, majoritatea scrise de profesorii universitari de Filosofie şi Sociologie.
M.C.: Şi asta v-a încurajat pe dumneavoastră?
B.E.: Absolut! Absolut!
M.C.: Câţi membri a avut, această asociaţie, la început?
B.E.: Deci nu am mers aşa de… pe membri, cum se obişnuieşte în sistemele politice, membru de partid sau membru de asociaţie, mai bine zis era un cerc mai restrâns, esenţa… eram trei persoane care aveam foarte multe contacte şi am început mai multe discuţii, inclusiv cu disidenţi care aveau deja un nume pe vremea aia, cum este Kiraly Karoly sau aşa mai departe, am început mai multe discuţii tocmai pentru a lărgi la un moment dat, dar la urma urmei trei persoane vroiam să punem bazele acestei organizaţii!
M.C.: Dumneavoastră…
B.E.: Biro Catalin şi Buzasz Laszlo. Ştiind foarte bine că oricând pot să ne prindă, cât de ageră este Securitatea, cum ascultă peste tot şi cât de mulţi colaboratori are în toată ţara în rândul întregii populaţii!
M.C.: Ce îşi propunea această organizaţie? Care era scopul ei?
B.E.: Voiam să difuzăm mai multe materiale, inclusiv preluate din aceste Samizdat-uri şi scrisă de specialişti în diferite domenii, să elaborăm şi noi şi să facem o anumită propagandă! Bineînţeles că această propagandă nu puteam să o facem în mod direct, aici în ţară, deşi voiam să răspândim manifeste şi aşa-zise mici reviste, în diferite localităţi, am început să elaborăm o metodă pentru răspândirea lor, asta ca să aibă un substrat adevărat faptul că au fost răspândite şi în ţară, dar voam ca totul să ajungă la diferite publicaţii din Occident şi la… mai ales la posturile de radio, cum erau Deutsche Welle, Europa Liberă şi Vocea Americii, prin care, apoi, textele, conţinutul textelor, reajungeau acasă, pentru că cine nu asculta atunci aceste posturi de radio? Era delectarea noastră de fiecare seară, să mai auzim ce mai spun aceste posturi de radio!
Deci prin această metodă am fi încercat să facem o anumită propagandă, să atragem atenţia asupra noastră, şi atunci ne închipuiam să facem pasul doi, deci dacă totul ar fi mers fără să fim descoperiţi, atunci să cooptăm, să convingem aderenţi mai mulţi, şi cu o bună colaborare cu nişte prieteni din Occident am fi putut organiza în faţa unei mari prezenţe de presă din Occident, adusă, să ne declarăm în mod public, să zicem, 50 sau 60 de intelectuali, că asta suntem, legea există de pe vremea Regelui, legea asociaţiei, şi noi ne declarăm asociaţie oficială şi noi să predăm actele la tribunal, ca să fim înregistraţi, şi atunci puteam să funcţionăm, aşa, că se punea problema că doi-trei oameni pot fi aranjaţi uşor, dar vreo 50-100, mai ales dacă sunt… v-am amintit de Kiraly Karoly sau marele scriitor Suto Andraszi, printre noi, atunc chiar orice nu poate să facă regimul, că totuşi nu eram în anii ’50!
(––––––––––-)
Autor :Alexandru Eduard Balaci
