Ungaria salută negocierile americano-ruse lansate în contextul războiului din Ucraina, este interesată de succesul acestora şi consideră că continuarea războiului este o greşeală, un pericol şi un lucru negativ – a declarat marţi premierul ungar, în cadrul conferinţei de presă comune cu prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, la Budapesta.
După summitul Guvernelor din Ungaria şi Macedonia de Nord, desfăşurat marţi, Viktor Orbán a afirmat că „de trei ani trăim cu toţii în umbra războiului şi acum avem cea mai mare speranţă că pacea va lua locul războiului”.
Politicianul a subliniat că Ungaria are puncte de vedere diferite faţă de anumite state membre ale Uniunii Europene, care sunt, „de asemenea, prietenii şi aliaţii noştri” şi care au decis că „Ucraina trebuie să continue războiul”. Din punctul nostru de vedere, continuarea războiului este o greşeală, un pericol şi un lucru negativ, a afirmat premierul ungar, precizând că acest subiect va fi discutat, joi, la Bruxelles.
Prim-ministrul ungar a salutat, în cadrul întrevederii, faptul că la Organizaţia Naţiunilor Unite au fost discutate rezoluţii pentru pace, unde Macedonia de Nord şi Ungaria au susţinut aceeaşi poziţie. Şi-au exprimat sprijinul pentru propunerea Statelor Unite, care a fost ulterior adoptată de Consiliul de Securitate, a amintit prim-ministrul ungar.
Viktor Orbán a declarat că Macedonia de Nord poate continua să conteze pe sprijinul Ungariei în procesul de integrare europeană. Premierul ungar a subliniat că lentoarea acestui proces este o ruşine, iar responsabilitatea aparţine statelor membre.
Prim-ministrul a evidenţiat că Ungaria susţine aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, deoarece Uniunea trebuie să-şi îmbunătăţească competitivitatea. Nu vede în prezent nicio capacitate în Uniune pentru a îmbunătăţi competitivitatea, cu excepţia extinderii, a afirmat Viktor Orbán, subliniind că fiecare extindere a dus până acum la o creştere a competitivităţii Uniunii, inclusiv aderarea Ungariei.
Premierul ungar a afirmat că, din punctul său de vedere, Macedonia de Nord şi Ungaria aparţin aceleiaşi regiuni economice, incluzând şi Serbia. Considerăm că acesta este un spaţiu economic unitar, care poate fi organizat într-un mod eficient, iar cooperarea în acest cadru are un potenţial economic considerabil, a subliniat Viktor Orbán. Problema este că Ungaria se află în interiorul Uniunii, iar Macedonia de Nord este în afara acesteia, ceea ce face imposibilă organizarea acestui spaţiu într-o putere economică unitară, a adăugat şeful executivului de la Budapesta.
Viktor Orbán a explicat că acest aspect justifică faptul că nu a fost doar o simplă vizită oficială a premierului Macedoniei de Nord, ci o reuniune comună a celor două Guverne.
Premierul ungar a precizat că au analizat şi situaţia lumii occidentale, din care ambele ţări fac parte. Viktor Orbán a afirmat că se observă o fisură transatlantică care a devenit evidentă pentru lumea exterioară în ultimele zile. Această fisură transatlantică justifică şi mai mult necesitatea unei relaţii cât mai intense între cele două Guverne şi în viitor, a accentuat politicianul ungar.
Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Viktor Orbán a anunţat că miercuri va avea discuţii la Paris cu preşedintele Franţei, iar joi va participa la summitul premierilor din Bruxelles.
Viktor Orbán a evidenţiat că ceea ce până acum putea fi acoperit sau depăşit prin comunicare, acum nu mai poate fi mascat. Se conturează clar o diferenţă strategică, care a fost imposibil de ascuns de alegerile prezidenţiale americane: unii doresc pace, alţii doresc război – a declarat premierul ungar, care a mai adăugat că, până când doar Vaticanul, Ungaria şi Slovacia au afirmat că doresc pace, această diferenţă nu putea fi considerată determinantă. Dar acum, când şi SUA s-au plasat de partea păcii, diferenţa între poziţiile privind războiul şi pacea nu mai poate fi depăşită – a explicat Viktor Orbán.
„Unii doresc război, alţii pace. Aceasta este provocarea cu care trebuie să ne confruntăm joi. Eu chiar şi miercuri, dar aceasta este o altă chestiune” – a adăugat premierul ungar.
Viktor Orbán a menţionat că summitul de joi al premierilor va aborda şi o altă temă: indiferent de situaţia actuală a războiului ruso-ucrainean şi de fisura transatlantică, ce poate şi ce doreşte Europa să facă pentru propria sa securitate militară. Acesta nu va fi un punct de ordine de natură tactică, ci strategică, care, desigur, va avea şi dimensiuni financiare, tehnologice, comerciale, de dezvoltare a forţelor armate şi profesionale – a declarat premierul ungar, precizând că în acest domeniu vede mai multe şanse pentru cooperare decât în ceea ce priveşte pacea şi războiul./vblanka/ilapadat
(MTI – 5 martie)








