Cum trăia homsexualitatea? A vorbit cu puțini oameni despre asta. De la Callas la Michael Jackson, viața alături de el a fost un vis
Momente din viaţa marelui regizor povestite de Pippo, unul dintre cei doi fii adoptivi ai săi: „Critica Juve, a pierdut un proces împotriva lui Trapattoni”. „Nu a vrut să regizeze 007 și Nașul”. „A refuzat ideea de a trebui să moară”
RADOR RADIO ROMANIA ( 6 martie)- Pippo Zeffirelli are trei nume de familie. La starea civilă se numește Giuseppe Pisciotto; în viața de toate zilele este Zeffirelli, însă tatăl marelui regizor (care a murit în urmă cu șase ani, născut la Florența din relația dintre o croitoreasă și un comerciant de țesături fine), se numea Ottorino Corsi. La acea vreme, copiii născuți în afara căsătoriei nu puteau lua numele de familie al părinților. Mama lui, Alaide, l-a înregistrat ca Zeffiretti, inpirându-se din opera Idomeneo de Mozart; doar că la Primărie au greşit şi au scris Zeffirelli. Din 1999, Pippo este, alături de Luciano, fiul adoptiv al lui Franco Zeffirelli. Are 76 de ani, însă pare cu zece ani mai tânăr. În copilărie a vândut lame de ras și cafea din ușă în ușă în Sicilia, dar în a doua viață a sa a luat masa cu Maria Callas și Anna Magnani în vila lui Zeffirelli de pe Appia Antica.
R: Cu ce se ocupau părinţii tăi?
P.Z.Tatăl meu a început ca vânzător ambulant și apoi a fost reprezentant alimentar în trei provincii, Caltanissetta, Ragusa și Agrigento, unde m-am născut eu. Mama se ocupa de casă. Suntem patru frați, eu sunt cel mai mare. În timpul verii, când aveam 14 ani, îl ajutam pe tatăl meu pentru a câștiga un bănuţ. La 18 ani am plecat ca militar în Marina, la La Spezia. În concediu am mers la Roma cu doi camarazi, unul dintre ei fiind prieten cu Mauro Bolognini, regizorul, și ne-am dus să-l vizităm în casa lui din Piazza di Spagna. Din întâmplare, în acea zi a trecut să-l salute şi Franco Zeffirelli. Așa l-am cunoscut. Franco s-a uitat lung la mine, m-a găsit interesant şi a vrut să-mi facă fotografii. Săptămâna următoare a venit la La Spezia pentru muncă, așa mi-a spus, dar după părerea mea a fost o scuză să mă revadă. Nu știam cine este, credeam că e un fotograf care lucrează în cinematografie.
R: În schimb…
P.Z: La scurt timp după aceea, am văzut la știri un reportaj în care se vorbea despre accidentul său grav de mașină grav cu Gina Lollobrigida. Tocmai văzusem la televizor Romeo și Julieta, numai că la vârsta aia nu eşti atent la numele regizorului. M-a întrebat: vrei să te muți la Roma? Așa că m-a ajutat. Atunci s-a născut prietenia noastră. Multă vreme am continuat să-i vorbesc cu „dumneavoastră”.
R: Erai asistentul lui.
P.Z De la Fratello Sole, Sorella Luna încoace. Nu eram conștient de nimic, am descoperit cinematograful urmărind filmul pe care îl dădeau o dată pe săptămână la televizor când eram puşti. Nu știam nimic, îi ţineam scenariul pe platou. De-a lungul timpului a fost o relație dificilă și complicată.
R: De ce?
P.Z El voia să fie liber și eu eram gelos. Ne-am certat. După trei ani în care nu am mai vorbit (i-am petrecut la New York lucrând pentru Coppola și Ivory), m-am întors la Roma, undeîn 1981 ni s-a alăturat Luciano. L-a adoptat și pe el, dar relația mea cu Franco a fost diferită, eram alături de el la fiecare act al său artistic. S-a creat o relație de mare prietenie și afecțiune.
R: Adopţia?
P.Z. La început am refuzat. Totul s-a întâmplat mult după moartea tatălui meu. Franco (avea două surori vitrege pe care tatăl său le avusese de la soție și dintr-o a doua relație extraconjugală) a simțit nevoia să aibă pe cineva care să-i aparțină ca un fiu. A vrut să-și creeze familia pe care nu o avusese. Mama mea și cea a lui Luciano și-au dat acordul.
Franco era capricios, imprevizibil, rebel, iritant, generos. Dar îşi făcea prietenii să râdă în hohote.
„Mai presus de toate, a fost generos. L-a găzduit multă vreme în casa lui pe scenograful de la Met, opera din New York, Herb Cahagan, când s-a aflat în dificultate”.
R: Cum era când lucra?
P.Z. Ne-am certat des, dar din moment ce eu nu eram asistent de regie ca toţi ceilalți, nu putea să mă dea afară. Izbucnirile lui normale erau împotriva clubului Juve. În afară de asta, era împotriva tradiţionalului Palio di Siena. Franco a fost un activist pentru drepturile animalelor. Odată a fost acuzat că a filmat o reclamă pentru o cunscută marcă de blănuri..
R: Era un seducător. Ţi-l amintești atunci la telefon…
P.Z S-a prefăcut că-i face curte unui tânăr pretendent, în realitate vorbea singur..
R: În cele din urmă ai fost catapultat,
P.Z, Într-o lume șic, inabordabilă. Îmi amintesc de cina din vila de pe Appia Antica cu Anna Magnani și Maria Callas. Anna obişnuia să vină sâmbăta la cină la Franco, cu condiția să fie singuri, nu voia să vadă pe nimeni. Între timp l-a sunat Callas care era în trecere prin Roma. Franco a uitat și a invitat-o, Anna era furioasă. Maria a intrat şi s-a repezit la Anna, s-a aşezat în genunchi în faţa ei spunându-i : Anna, tu esti idolul meu. Atmosfera s-a dezgheţat brusc. Au vorbit tot timpul ca şi cum ar fi fost cele mai bune prietene, excluzându-l complet pe Franco; Îmi amintesc de Michael Jackson, care după concertul său a venit într-un autobuz blindat; îmi amintesc de Liz Taylor care i-a dăruit un căţel, care a coborât din mașină, a alergat în brațele servitorului, l-a lins șpe faţa şi nu a vrut să audă de Franco. Însă cele mai frumoase seri erau cele din timpul verii, la Positano.
R: Acolo Franco a făcut o glumă bună despre actorul care l-a interpretat pe Isus în filmul său.
P.Z: Robert Powell nu se dezlipea de geanta lui de umăr şi avea o privire de câine bătut. Dar ochii albaștri erau extraordinari. Franco, îți amintești, ne-a spus: dacă îi acoperi ochii arată ca un poștaș. Sau îmi amintesc când Nureev, furios pentru că întarziase și în miezul nopții a găsit poarta închisă, a aruncat o vază de fontă asupra celorlalți oaspeți, aproape ucigandu-i. Franco a spus că a fost o refulare de artist, însă Nureev a continuat să spargă totul și după ce i-a dat două palme, l-a dat afară din casă. Invitații obișnuiți erau Laurence Olivier, cu care am înotat, Gregory Peck, surorile Kessler, Carla Fracci şi Leonard Bernstein care odată ajuns la pian a compus un musical pentru invitați, Dear Franco Frankly, atribuindu-ne fiecăruia dintre noi câte un rol. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am avut șansa de a trăi un vis.
R: Era un catolic fervent.
P.Z: Se ruga în fiecare seară şi trimitea un sărut mamei pe care o pierduse în copilărie. Ultimii ani ai bolii? Era puternic și pozitiv. A căzut în depresie doar puţin înainte să părăsească această lume. Se temea de moarte, respingea ideea ei, iubea viața.
R: Avea regrete?
P.Z Nu a regretat nimic, nici măcar atunci când a respins oferta de a regiza 007 – Diamonds Fall. Nici nu era genul lui, sau când i-au oferit Nașul: de fapt Franco a fost cel care i-a sugerat producătorului să-l ia pe Al Pacino. Franco îi făcuse un casting pentru Brother Sun Sister Moon, însă nu îl vedea în postura Sfântului Francisc. I-a făcut câteva fotografii pe care le păstrez.
R: Franco nu a vorbit niciodată despre homosexualitatea lui.
P.Z Era o problemă personală. A vorbit despre asta doar cu câțiva prieteni apropiați, Mauro Bolognini, Piero Tosi, Umberto Tirelli. Trăiseră împreună ca niște boemi. Franco era împotriva căsătoriei homosexuale, împotriva adopției de către persoane de același sex și a paradelor gay pe care le considera îngrozitoare.
R: Să vorbim despre Fundația Zeffirelli, la fosta Curte din Florența.
P.Z.: A fost unul dintre ultimele sale vise, să-și adune extraordinara moștenire artistică, declarată de interes istoric de Ministerul Culturii: șaptezeci de ani de muncă între operă, cinema, proză și TV. Acum am digitalizat Arhiva, am deschis săli multimedia, dintre care una dedicată Mariei Callas, am creat acces interactiv la materialul neexpus, schițe, desene….
R: Locuiești într-o casă frumoasă din Florența. Regreți vila de pe Appia și cea de la Positano?
P.Z. Ce vrei să-ți spun… Trebuie să mergem înainte.(www.corriere.it- 6 martie)
Articol de Valerio Cappelli/IL CORRIERE DELLA SERA
Traducerea: Cătălina Păunel/cpaunel
RADOR RADIO ROMANIA, 9 martie
