Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară a organizat o întâlnire de urgență cu crescătorii de vaci de lapte

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară a organizat o întâlnire de urgență cu crescătorii de vaci de lapte, în contextul focarului de febră aftoasă înregistrat la o fermă din Ungaria. S-a discutat, printre altele, despre suspendarea importului de animale vii și de lapte din țara vecină, pentru a proteja fermele din țara noastră și limitarea temporară a comerțului intracomunitar cu carne proaspătă, produse din carne și lactate din Ungaria, dar și din Slovacia. De asemenea, s-a luat în calcul testarea voluntară a efectivelor de bovine și posibilitatea vaccinării împotriva febrei aftoase, precum și realizarea de teste rapide în fermele unde s-au înregistrat animale provenite din Ungaria. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 martie)/astanimir/denisse