Revista presei internaționale, 11 martie 2025

„România blochează candidatura unui ultranaționalist în cursa prezidențială”, titrează cotidianul american The New York Times. Același cotidian informează că, „potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central, Călin Georgescu, un fervent critic la adresa Ucrainei și a NATO, nu poate participa la viitoarele alegeri”.

De altfel, respingerea candidaturii la președinția României a lui Călin Georgescu a fost pe larg comentată în presa străină. Iată și câteva exemple: „Șeful unor mercenari cere României să dea în clocot după ce principalul candidat al extremei-drepte a fost blocat în drumul spre președinția României”, subliniază ediția europeană a portalului american Politico. Portalul face astfel referire la Horațiu Potra, șeful unor mercenari, care ar mai fi spus că „blocarea lui Georgescu ar echivala cu o lovitură de stat din partea așa-zișilor globaliști”. Dar titlul unui alt articol din același Politico pare cumva mai îngrijorător: „În privința crizei electorale din România, Trump și Putin își dau mâna împotriva europenilor de centru”. Și tot Politico afirmă că miliardarul „Elon Musk condamnă autoritățile române pentru că au interzis candidatura principalului candidat din partea extremei-drepte. O nouă victorie pentru Kremlin”, comentează același Politico. „În România, candidatul extremei drepte, Călin Georgescu, face recurs după excluderea sa din cursa prezidențială”, titrează și cotidianul francez Le Monde. Același ziar menționează că, „potrivit unui anunț al Curții Constituționale, examinarea contestației va fi analizată astăzi (marți, 11 martie), la ora 17”. Un alt ziar francez, Le Figaro, comentează: „Un binecunoscut militant împotriva vaccinării, cu influențe trumpiene, Călin Georgescu, a erupt pe scena politică românească în luna noiembrie a anului trecut”. „Nu avem nicio speranță”, ar fi mărturisit aceluiași ziar un susținător al lui Georgescu. „Dar, dacă trebuie, vom ieși în stradă”, a mai spus el. Soluții par să existe însă, dacă răsfoim Pravda, un ziar moscovit. „România numește un succesor neașteptat al favoritului Georgescu”, titrează același ziar. Cine ar fi succesorul? Tot Pravda ne lămurește: este vorba despre „sociologul Dan Dungaciu, care ar urma să fie candidat unic din partea opoziției”. Și tot Pravda mai precizează: „Profesorul Dungaciu a condus Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale în perioada 2009 – 2023, iar, din 2006, a fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe”. Și un ultim amănunt, tot din Pravda: „Pentru el, francezii sunt niște cocoși care cântă pe gardul Palatului Elysée”.

Peste ocean însă, Canada a ajuns acum în prim-plan, și asta, din cauza persoanei care îl va înlocui pe Justin Trudeau la șefia guvernului. Pentru președintele american Donald Trump, vestea nu este tocmai bună și, în acest sens, iată titlurile unor articole care ilustrează asta. „Canada nu va face niciodată, dar niciodată, parte din America”, titrează cotidianul american USA Today, citându-l pe viitorul premier canadian, Mark Carney. „După victoria liberalilor, Mark Carney promite să asigure o Canadă puternică, împotriva lui Donald Trump”, notează și ziarul canadian, Toronto Star. Apoi, o altă veste proastă pentru președintele american Donald Trump ar putea fi și cea apărută în italianul Corriere della Sera. Cităm: „Astăzi (11 martie) alegătorii din Groenlanda se prezintă la urne, iar favorite sunt două partide care vor ca ținutul lor să se rupă de Danemarca, dar premierul local dorește să precizeze: „Nu vom fi niciodată americani”.

Alexandru Danga, Agenția de presa RADOR