Potrivit unei hotărâri de duminică a Comisiei Electorale, Călin Georgescu, un fervent critic la adresa Ucrainei și a NATO, nu poate participa la viitoarele alegeri
Călin Georgescu, candidat ultranaționalist care și-a adjudecat primul tur al alegerilor prezidențiale din România de anul trecut, scrutin anulat imediat, și-a văzut blocată posibilitatea de a participa la alegerile următoare, programate în luna mai, ceea ce a provocat mici, dar violente proteste din partea susținătorilor săi din București, capitala României.
Duminică seara, Biroul Electoral Central a dat publicității o declarație, anunțând că s-a pronunțat împotriva înregistrării candidaturii lui Georgescu, un fervent critic al Ucrainei și al NATO, care și-a exprimat simpatia față de Rusia și față de conducerea fascistă a României din timpul celui de-al doilea război mondial. Biroul a mai precizat că respinge și înscrierea altor trei candidați.
Biroul nu și-a explicat decizia în niciun fel la momentul anunțului, care a survenit la mai puțin de două săptămâni după ce procurorii români deschiseseră o anchetă penală împotriva lui Georgescu pentru ”incitare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”, “transmiterea unor informații false” și pentru implicarea sa în formarea unei organizații “cu caracter fascist, rasist și xenofob”.
Duminică, mai multe sute de protestatari furioși s-au adunat în fața Biroului Electoral din București, scandând “hoții!” și “trădătorii!” și aruncând cu pietre și cu artificii în forțele de poliție, care au ripostat cu gaze lacrimogene.
Protestul a fost mult mai restrâns comparativ cu demonstrațiile anterioare de stradă organizate de susținătorii lui Georgescu, dar au stârnit tensiuni politice și teama de violențe care s-ar putea semnala înaintea celei de-a doua rude de alegeri prezidențiale din România. Ulterior, mulțimea s-a dispersat.
Președintele român dispune de puteri limitate, dar, deseori, el a jucat un rol important în politica externă a acestei țări membre NATO, care se învecinează cu Ucraina și care dispune de o mare bază aeriană în apropierea Mării Negre, folosită de armata SUA.
Georgescu, care are dreptul de a contesta invalidarea candidaturii, a denunțat decizia Biroului Electoral, calificând-o drept o nouă lovitură directă la adresa democrației din întreaga lume. El a spus: “Europa este acum o dictatură. România se află sub tiranie”.
În noiembrie, Georgescu a uimit întreaga țară, adjudecându-și primul tur al alegerilor inițiale. Politicienii din România l-au considerat un candidat slab, care nu reprezintă vreo amenințare serioasă la adresa candidaților de centru și la cea a lui George Simion, un marcant naționalist de extremă-dreaptă.
Georgescu, care pretinde că a cheltuit ”zero bani” pentru campania sa, era mai degrabă necunoscut majorității românilor până când, în ultimele zile ale campaniei, în mediile de socializare a apărut misterios un fluviu de videomesaje în sprijinul său – un fenomen pe care opozanții l-au atribuit amestecului rus.
Susținând că dorește să respecte corectitudinea și legalitatea procesului electoral, Curtea Constituțională “i-a anulat victoria din primul tur cu două zile înaintea celui de-al doilea tur din decembrie 2024”. Deși o serie de state membre ale NATO au sprijinit decizia, demersul i-a alertat pe conservatorii europeni și americani.
“Este o nebunie”, a declarat duminică Elon Musk pe platforma X, referindu-se la decizia de a-l împiedica pe Georgescu să participe din nou la alegeri.
Într-un discurs de luna trecută, rostit la conferința pentru probleme de securitate de la München, vicepreședintele JD Vance a citat anularea alegerilor din România drept un exemplu a ceea ce, în opinia sa, ar însemna “retragerea” Europei din regimul liberei opinii și al democrației.
Curtea Constituțională a intervenit în vederea anulării alegerilor după ce serviciul de securitate al României a desecretizat o serie de informații care pomeneau un posibil amestec al rușilor în campanie de partea lui Georgescu, dar fără a furniza probe clare.
(Articol de Andrew Higgins)
https://www.nytimes.com/2025/03/09/world/europe/09int-romania-election-calin-georgescu.html
Traducerea: Alexandru Danga
THE NEW YORK TIMES (SUA), 10 martie 2025