RADOR RADIO ROMÂNIA (12 martie) – Iranul a transmis că a primit o scrisoare din partea preşedintelui Trump care propune negocieri pe tema unui nou acord nuclear. Donald Trump a declarat săptămâna trecută că Teheranul ar putea să devină ţinta acţiunilor militare americane dacă acesta nu va fi de acord cu o înţelegere care îl împiedică să construiască arme nucleare. Scrisoarea preşedintelui Trump către liderul Iranului a fost înmânată de un diplomat din Emiratele Arabe Unite. Liderul Suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, a respins ameninţările venite din partea preşedintelui american drept neînţelepte şi a afirmat că oferta de discuţii este o înşelătorie. Iranul a negat întotdeauna că ar încerca să construiască arme nucleare, dar a îmbogăţit uraniu până aproape de nivelul necesar.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 martie)/aionita/asalar