Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa urmează să se încheie

Lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa se încheie în cursul acestei săptămâni. Ministrul Dezvoltării a anunţat că a fost convocată comisia pentru închiderea recepţiei pe data de 20 martie, ceea ce înseamnă că, în câteva zile, clădirea Cazinoului va fi predată beneficiarului. Cseke Attila aminteşte într-o postare pe internet că această clădire-simbol a trecut printr-un amplu proces, care a presupus intervenţii complexe, de la structura de rezistenţă până la elementele arhitecturale şi artistice. Consolidarea fundaţiei, refacerea integrală a faţadelor şi a decoraţiunilor, restaurarea vitraliilor, a mozaicurilor, a componentelor metalice, sunt doar câteva dintre lucrările care au redat Cazinoului strălucirea de odinioară, notează ministrul. Cazinoul va fi administrat de Primăria Municipiului Constanţa, ca spaţiu expoziţional şi cultural./astanimir/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 martie)