Comisia pentru cercetarea abuzurilor a organizat astăzi dezbaterea „Epidemia de droguri în școli și licee”, cu scopul de a actualiza legislația referitoare la reducerea consumului și traficului de droguri în rândul elevilor.
Prezent la eveniment, ministrul Educației, Daniel David, a spus că, deși avem multe reglementări și strategii naționale, se vede lipsa educației și a prevenției.
Daniel David: Prevenția trebuie făcută de cei care știu să facă prevenție. N-ai cum să faci prevenție numai cu specialiști. Trebuie să implici şi părinții, trebuie să implici și profesorii și acel factor de vulnerabilitate pentru noi, acele centre, pentru a oferi tratamente validate ştiinţific. Iar prevenția aici un pic ar trebui, după mine, regândită altfel, fiindcă elementul-cheie ar trebui să țină de ceea ce noi numim modificări cognitiv comportamentale care să vină din zona psihologiei.
Sigur că sunt importante informațiile biologice, medicale, sociale, dar în final tu vrei să schimbi comportamente și atitudini față de consumul de droguri. Și aici probabil că pe latura de prevenție trebuie să gândim lucrurile în acest fel.
De asemenea, pentru zona de prevenție este important să implicăm și să avem acțiuni și cu profesorii, cu părinții, fiindcă ei pot să fie primii care pot să detecteze începutul sau debutul unor astfel de comportamente și tratamente, care trebuie să fie însă validate științific. Nu orice tratament pe care vrem să-l oferim pentru controlul consumului de droguri și contează. Aici prima linie ține de componenta medicală, dar, sigur, și componenta psihologică trebuie să vină complementar tratamentului medicamentos.
Realizator: Conform unei ordonanțe de urgență aprobate astăzi de Senat în calitate de primă cameră sesizată, persoanele dependente de stupefiante vor putea urma programe de recuperare în centre de sănătate mintală./schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 18 martie