Pentagonul ia în considerare efectuarea unor reduceri semnificative la vârful armatei americane, pe măsură ce administrația Trump încearcă să reducă numărul angajaţilor guvernamentali federali, potrivit unui oficial american din domeniul apărării şi unui document de informare obținut de CNN. Planurile avute în vedere includ consolidarea comandamentelor combatante, posibil eliminarea unei direcții care supraveghează dezvoltarea, instruirea și educația pentru forțele armate şi oprirea extinderii Forțelor SUA staţionate în Japonia. Pentagonul analizează, de asemenea, fuzionarea Comandamentului European și a Comandamentului Africii într-un singur comandament cu sediul la Stuttgart, în Germania, și combinarea comandamentelor nordice și sudice ale SUA într-un singur comandament AMERICOM, potrivit documentului obținut de CNN. Documentul a fost pregătit luna aceasta de oficialii americani din domeniul apărării pentru liderii de rang înalt, în timp ce Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE), condus de Elon Musk, a presat Pentagonul și alte agenții federale să facă reduceri radicale pentru a economisi bani. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat luna trecută într-o înregistrare video că departamentul său se va baza pe DOGE pentru a găsi „fraude, risipă și abuz în cel mai mare buget discreționar din guvernul federal”. Bugetul anual actual al armatei SUA este de peste 800 de miliarde de dolari./mbaciu/aburtica
CNN INTERNATIONAL – 19 martie