Începe prohibiţia pescuitului la biban şi şalău în toate apele naturale din România

Realizator: Nicoleta Turcu – Joi începe prohibiţia pescuitului la biban şi şalău în toate apele naturale din România. În Deltă, în această perioadă nu se pescuieşte nici ştiucă, iar în Marea Neagră capturile de rechin sunt interzise. Cu reacţii legate de ordinul de prohibiţie, Luiza Rosetti.
Reporter: În ultimii ani, pescarii din Deltă au semnalat că măsurile de protejare a resursei piscicole din ordinul de prohibiție nu sunt însoțite de măsuri compensatorii.
Cătălin Balaban, președintele Asociației Golovița – Au fost luate decizii care au afectat și afectează în continuare această activitate de pescuit. Or, în momentul în care se impune o restricție sau o limitare a activității de pescuit, trebuie anunțată cu cel puțin doi ani înainte și pescarii trebuiesc recompensați.
Bogdan Bulete, guvernatorul Deltei: Cred că suntem ușor exagerați atunci când cerem compensații ca să lăsăm peștele să se reproducă. Începând cu acest an, ordinul de prohibiție este multianual, drept pentru care în anii următori vom face doar mici modificări în ceea ce privește acest ordin de prohibiție. Structura lui va rămâne o structură standard.
Reporter: De astăzi, pescuitul la biban și șalău în apele naturale din România este interzis, potrivit ordinului de prohibiție./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 martie)