Calendarul evenimentelor, 21 martie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Bruxelles: Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă, în perioada 20-21 martie, la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins

* Începând cu această dată, Administrația Prezidențială organizează evenimentul „Porți Deschise la Palatul Cotroceni”. În cadrul evenimentului, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, următoarele zone din incinta Complexului „Palat Cotroceni” se pot vizita în regim de gratuitate: Platoul de Ceremonii, grădina Palatului Cotroceni – aflată pe latura nordică a complexului, Platoul Baroc, Biserica Palatului Cotroceni și curțile interioare adiacente clădirilor Administrației Prezidențiale și Muzeului Național Cotroceni. În zilele respective, accesul publicului vizitator se va realiza exclusiv prin poarta principală a Complexului „Palat Cotroceni” din Bd. Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, iar pentru ieșire se va utiliza poarta situată la intersecția dintre Bd. Geniului și Șos. Cotroceni

  • Şi pentru că pe 25 martie, Poliţia Română marchează 203 ani de atestare documentară, în acest weekend Ziua Poliţiei Române este sărbătorită tot la Palatul Cotroceni, printr-o serie de activităţi captivante atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari. Ziua Poliției Române este sărbătorită pe parcursul a trei zile printr-un eveniment special în perioada 21 – 23 martie, între orele 10:00 – 18:00

– Ministere

* Conferinţă de presă organizată de Ministerul Afacerilor Interne privind lansarea noii cărţi electronice de identitate – ora 14:00, la sediul MAI, Piaţa Revoluţiei nr. 1A

* Jud. Mureș: Inaugurarea depozitului frigorific Keller Logistics din localitatea Sânpaul, judeţul Mureş, eveniment la care participă ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, şi secretarul de stat Magyar Levente, ministru adjunct de externe al Ungariei – ora 14:00

* Târgu-Mureș: A IV-a ediţie a Forumului Economic al Transilvaniei, eveniment organizat de Fundaţia Pro Economica; participă preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, ministrul de finanţe al României, Tanczos Barna, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior al Ungariei, Magyar Levente, secretarul de stat pentru Politica Naţiunii al Ungariei, Nacsa Lorinc – ora 9:30, la Boema Ballroom Events

– Apărare, Interne

* Oradea: Aniversarea celor 203 ani de la înfiinţarea Poliţiei Române va fi marcată printr-o serie de evenimente menite să exprime recunoştinţa faţă de cetăţeni, cei în slujba cărora se află în permanenţă poliţiştii bihoreni, a informat, într-un comunicat, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor

  • Programul dedicat Zilei Poliţiei Române va demara cu o demonstraţie de pregătire a poliţiştilor, în domeniul tragerii cu armamentul din dotare, în poligonul interior al IPJ Bihor, din cadrul Bazei Sportive „Dinamo Oradea”. Instructorii din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională vor prezenta modul de folosire a armamentului din dotarea structurilor de ordine publică şi investigaţii criminale, pentru a demonstra tragerea statică şi dinamică
  • Imediat după demonstraţia de tragere a poliţiştilor, în acelaşi poligon de tragere, jurnaliştii bihoreni sunt invitaţi să participe la tradiţionalul concurs „Cupa Poliţiei Bihorene la Tir”, dedicat reprezentanţilor mass-media locale

* Ploiești: Conferinţă de presă organizată de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova privind incendiile de vegetaţie uscată – ora 10:00, la sediul ISU Prahova, Str. Rudului nr. 96

 

– Partide

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de vicepreşedintele Parlamentului European Nicu Ştefănuţă – ora 13:00, la Biroul europarlamentar, Str. Turnului nr. 12

– Electoral

* Botoșani: Candidatul Alianţei „România, Înainte!”, Crin Antonescu, efectuează o vizită în municipiu. Din program:

  • ora 12:00 – întâlnire cu oamenii de afaceri
  • ora 14:00 – conferinţă de presă; participă preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime
  • ora 17:00 – eveniment politic PNL şi PSD (evenimentele au loc la Restaurant Casa Lux Ballroom)

– Administraţie

* Alexandria: Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Alexandria – ora 12:00

* Bistrița: Şedinţa extraordinară online a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud – ora 12:00

* Bistrița: Şedinţa extraordinară online a Consiliului Local Bistriţa – ora 12:00

* Satu Mare: Şedinţa extraordinară online a Consiliului Judeţean Satu Mare, convocată de îndată – ora 11:00

* Jud. Timiș: Inaugurarea Conacului Mocioni din Foeni – ora 11:00

– Social

* Brașov: Târgul de Cariere, cea mai mare rețea de evenimente de recrutare și employer branding din România și Republica Moldova, revine primăvara aceasta cu o nouă ediție (21 – 22 mar.)

– Economic

* Eveniment prilejuit de acordarea premiului Best Commemorative Banknote 2024 de către International Bank Note Society (IBNS) pentru bancnota aniversară cu tema „185 de ani de la naşterea Regelui Carol I” – ora 12:00, la sediul BNR

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal populaţiei în ianuarie și cifra de afaceri în comerţul cu autovehicule şi motociclete în ianuarie

* Brașov: Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează conferința cu tema „Pilonii de dezvoltare ai județului Brașov – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual” – ora 9:30, în Aula Sergiu Chiriacescu a Universității Transilvania Brașov, Str. Iuliu Maniu, nr. 41A. Evenimentul își propune să adune experți, autorități locale, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai instituțiilor de învățământ, pentru a discuta despre colaborarea dintre aceste sectoare esențiale pentru dezvoltarea durabilă a județului Brașov

* Jud. Mehedinți: Conferinţă de presă organizată de Hidroelectrica cu prilejul finalizării proiectului de retehnologizare şi punerii în funcţiune a hidroagregatului nr. 1 (HA1) de la Centrala Hidroelectrică Porţile de Fier I – ora 11:00, la Porţile de Fier I

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Edler Andras – ora 10:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Str. Oltului nr. 17

– Mediu

* Evenimentul „Culorile Apei”, organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în colaborare cu Direcția de Mediu – Serviciul Ecologie Urbană din cadrul Primăriei Municipiului București și Administrația Națională „Apele Române” – ora 10:00, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. „Culorile Apei” marchează Ziua Mondială a Apei (22 martie) și coincide cu Ziua Mondială a Ghețarilor, sărbătorită în contextul special al Anului Internațional al Ghețarilor 2025 — o inițiativă dedicată creșterii conștientizării globale asupra importanței acestora

– Învățământ, Cercetare

* Universitatea din București organizează, în parteneriat cu PiArt Vision și Astra Film Festival, evenimentul „Libertatea noastră”, care va începe cu proiecția filmului documentar „Între tăcere și păcat” (2024) de Diana Nicolae, o producție biografică despre viața și cariera poetei Ana Blandiana, și va continua cu o discuție deschisă despre educație, libertate, adevăr și demnitate, la care vor participa poeta Ana Blandiana, actorii Victor Rebengiuc și Ana Ularu și sociologul Marian Preda, rectorul Universității din București; discuția va fi moderată de poetul Radu Vancu. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București (Șos. Panduri nr. 90 – 92, Sectorul 5, București), începând cu ora 14:00

* Galaţi: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi împlineşte, pe 20 martie, 77 de ani existenţă, eveniment care va fi marcat prin organizarea de dezbateri, colocvii, spectacole, târguri educaţionale, concursuri şi o gală a excelenţei în cercetare, manifestări programate în săptămâna 17-21 martie. Din program:

  • ora 10:00 – ultima zi a Săptămânii aniversare, este dedicată Ingineriei şi Artei, astfel că, de la ora 10:00, în holul Rectoratului, va fi vernisată expoziţia „De la Inginerie, la Artă”, care va rămâne deschisă publicului până la sfârşitul lunii

* Timișoara: Facultatea de Fizică a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) organizează evenimentul „International Masterclasses ATLAS – Hands on Particle Physics”, realizat în colaborare cu CERN, Experimentul ATLAS de la CERN şi International Particle Physics Outreach Group (IPPOG), reprezentând una dintre cele mai prestigioase activităţi educaţionale internaţionale dedicate elevilor de liceu – ora 10:00, la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (Aula ICAM) din cadrul Universităţii de Vest

– Istorie, Arheologie

* Muzeul Național de Istorie a României organizează lansarea volumului „Documente medievale din colecțiile MNIR, vol. I: 1402-1600” (editoriꓽ Gheorghe Lazăr, Adinel-Ciprian Dincă, Ginel Lazăr și Alexandra Mărășoiu), Editura MNIR, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, București-Iași, 2024 – ora 13:00, în Sala Lapidarium, intrarea principală din Calea Victoriei nr. 12. Evenimentul are loc în prezența dr. Ovidiu Țentea, manager al MNIR și a editorilor

* Ploiești: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, în parteneriat cu editura Didactică Publishing House şi Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploieşti, organizează lansarea volumului „Regina Maria: Viaţa şi Opera”, de Gabriela Gîrmacea – ora 10:00, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Str. Toma Caragiu, nr. 10. Evenimentul va fi onorat de prezenţa unor invitate de seamă: Profesor dr. Gabriela Gîrmacea, autor și Profesor dr. Maria Mariana Gheorghe, inspector de specialitate – disciplina istorie. Lansarea volumului va fi urmată de o sesiune de autografe, oferindu-le participanţilor ocazia de a interacţiona direct cu invitaţii şi de a descoperi detalii inedite despre viaţa şi opera Reginei Maria. Evenimentul va fi completat de un recital de chitară susţinut de elevul Mihai Vlăsceanu de la Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, sub îndrumarea profesorului coordonator Bogdan Cioceanu

* Sibiu: Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu prezintă o nouă întâlnire în cadrul programului cultural „Cărţile ASTRA” în care publicul va avea ocazia să descopere volumul „Centenarul cercetărilor arheologice de la Capidava. Necropola medievală I”, o lucrare importantă pentru toţi pasionaţii de istorie şi arheologie – ora 17:00, în spaţiul American Corner Sibiu, situat la etajul 5 al Bibliotecii ASTRA Sibiu, Str. G. Bariţiu nr. 7. Autorii volumului sunt cercetători în cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, al Muzeului Naţional Brukenthal, al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj: Zeno Karl Pinter, Claudia Urduzia, Cătălin Dobrinescu, Beatrice Kelemen, Vitalie Bodolică şi Răzvan C. Pop

* Timişoara: Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara vernisează, de la ora 14:00, expoziţia „Miros de pâine caldă – Pâinea în Dacia”, care propune o incursiune amplă în universul cotidian al dacilor, punând în lumină complexitatea proceselor tehnologice şi culturale legate de producerea pâinii, aşa cum reiese din descoperirile arheologice şi din sursele istorice

– Mass-media, Publicitate

* Craiova: Caravana Gaudeamus Radio România deschide, conform unei tradiții care durează de peste două decenii, sezonul național al târgurilor de carte. Ediția craioveană cu numărul 23 a celui mai cunoscut și apreciat eveniment cu acest profil din țara noastră se desfășoară, în perioada 19-23 martie, în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, în organizarea Societății Române de Radiodifuziune – echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia Craiova. Din program:

  • ora 12:40 – în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” – Lansare de carte – Editura Arco Iris Braşov | Victoria Furcoiu
  • Lansarea volumelor – „Învățăminte pentru suflet”, ediția a lV-a, revizuită, cu adăugiri – 2025 și „I se spunea Trică”, ediție bilingvă (română-engleză), 2024 – un scurt roman care se adresează cititorilor peste 12 ani, având în vedere temele abordate, legate mai mult de vârsta preadolescenței, dar care poate fi citit și de cei sub această vârstă sau/și de adulți. Prezintă autoarea volumelor, Victoria Furcoiu
  • ora 13:30 – în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” – Lansarea volumului „Robert Lepage et le théâtre d’images – Les Aiguilles et l’Opium”, semnat Cosmin Ionut Vasilescu – Universitatea din Craiova – Editura Universitaria
  • ora 14:30 – în Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” – Lansarea volumului „Idealism si afectivitate. Fundamente filosofice ale sentimentelor și emoțiilor în modernitate” – Ionuț Răduică – Universitatea din Craiova – Editura Universitaria

– Manifestări organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Poeziei (21 martie)

* Cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, Primăria Municipiului București (PMB), prin Biblioteca Metropolitană București (BMB) celebrează frumusețea versurilor într-un eveniment special dedicat celor mai tineri iubitori de poezie – ora 10:00, la sediul central „Mihail Sadoveanu” din Str. Tache Ionescu, nr. 4. Cei mici se vor bucura de o serie de activități captivante menite să aducă poezia mai aproape de sufletele lor: recitaluri de poezie în diverse limbi, pentru a descoperi bogăția expresivă a versurilor din diferite colțuri ale lumii; spectacol de teatru de păpuși susținut de trupa „Licurici” a BMB, o ocazie unică de a vedea cum personajele poeziei prind viață; ateliere creative, unde imaginația copiilor va fi stimulată prin activități interactive inspirate din poezii celebre

* De Ziua Internațională a Poeziei, are loc un performance realizat de artiștii vizuali Dalina Bădescu și Vasile Mureșan-Murivale, care vor ilustra pe pânză poezii ale unor autori români contemporani – ora 15:00, la mansarda MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Performance-ul va fi completat de o instalație temporară de Portrete ale poeților români, semnată de Murivale, adăugând o dimensiune vizuală dialogului dintre poezie și pictură. Intrarea este liberă

* Alba Iulia: Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba vor marca şi în acest an Ziua Mondială a Poeziei printr-o serie de evenimente care să promoveze acest gen literar, poeţii şi cărţile lor. Ziua Mondială a Poeziei a fost iniţiată în anul 1999 de către UNESCO, cu scopul de a susţine creaţia poetică şi de a promova poezia ca artă deschisă tuturor. Din program:

  • Vineri, 21 martie, activităţile destinate sărbătoririi acestei zile speciale, se vor desfăşura la sediul bibliotecii judeţene, la unităţi de învăţământ sau online. Între orele 8:00 – 20:00 cei ce vor trece pragul bibliotecii vor putea admira expoziţia de carte „Ziua Mondială a Poeziei în colecţiile bibliotecii” şi expoziţia de poezie ‘Primăvara în versuri’, iar drept cadou vor primi din partea bibliotecarelor răvaşe cu poezii. Pe pagina de Facebook a instituţiei vor fi postate fotografii de la evenimente, iar de la ora 11:00 pot fi urmărite rubricile deja consacrate: Recomandare de carte de poezie pentru adulţi, Recomandare de carte de poezie pentru copii, Poezia zilei şi un colaj video cu momente recitative ale unor mari poeţi contemporani, care au fost prezenţi în anul 2024 la Gala Poeziei Româneşti Contemporane de la Alba Iulia şi la Târgul de cArte Alba Transilvana
  • Doi parteneri s-au alăturat activităţilor destinate copiilor şi anume: Grădiniţa cu Program Prelungit „Scufiţa Roşie” din Alba Iulia şi Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia. De la ora 9:30 preşcolarii de la grădiniţă vor participa, la Secţia pentru copii a bibliotecii judeţene, la activitatea de lectură „Poveşti în versuri”, iar de la ora 10:00 la seminarul teologic va avea loc activitatea „Poezii pentru suflet de copil”
  • Ziua Mondială a Poeziei se va încheia cu lansarea cărţii bilingve (română/franceză) intitulată „Pe ţărmul poeziei”, o antologie cu poezii scrise de 10 dintre poeţii ai filialei Alba – Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, poezii traduse în limba franceză de traducătoarea Sonia Elvireanu. A doua carte care se va lansa o are ca autoare pe Sonia Elvireanu şi se numeşte ‘Omul-soare’. Lansările celor două volume vor avea loc începând cu ora 17:00, la sala de lectură a Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba. Vă aşteptăm să vă bucuraţi alături de noi de o zi de primăvară plină de poezie

* Bârlad: Cu prilejul Zilei Internaţionale a Poeziei, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad prezintă conferinţa „Despre saga şi alte poveşti islandeze” – ora 9:00, la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan”, sala cinema 3D. Această întâlnire publică, organizată cu scopul de a susţine creaţia lirică şi literatura universală, propune diseminarea experienţei expediţionare din Islanda, care s-a derulat în intervalul 9-16 martie 2025, oferind o imagine de ansamblu asupra vizitei de studiu la care au participat mai mulţi specialişti din muzeele din România, printre care şi Valentina Mureşan, bibliotecar al muzeului bârlădean. Prezintă: Valentina Mureşan, bibliotecar al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, participant beneficiar al vizitei de studiu din cadrul iniţiativei bilaterale „Storytelling în Museums”

* Iași: Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi va marca anul acesta Ziua Mondială a Poeziei prin trei evenimente şi mai mulţi invitaţi speciali din Republica Moldova. Această zi, iniţiativă UNESCO încă din anul 1999, are scopul declarat de a susţine creaţia poetică şi de a promova poezia că artă deschisă tuturor. Din program:

  • MNLR Iaşi organizează maratonul de lecturi lirice online Focus: Republica Moldova. Înregistrările trimise de 18 autori vor fi publicate pe pagina de Facebook a Atelierului de lectură „Junimea XXI”, evenimentul desfăşurându-se pe tot parcursul zilei. Ulterior, lecturile vor putea fi accesate pe canalul de YouTube al MNLR Iaşi. Invitaţii care vor participa la maratonul de poezie sunt: Virgil Botnaru, Ion Buzu, Lena Chilari, Artur Cojocaru, Alexandru Cosmescu, Dumitru Crudu, Victor Fală, Emilian Galaicu-Păun, Diana Iepure, Maria Ivanov, Irina Nechit, Artiom Oleacu, Maria Pilchin, Radmila Popovici, Maria Şleahtiţchi, Anda Vahnovan, Mihail Vakulovski, Augustina Vişan
  • ora 17:00 – publicul este invitat în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, la o întâlnire cu Leo Butnaru, poet, prozator, eseist, traducător, istoric literar şi exeget al avangardismului. Moderatoarea întâlnirii va fi Diana Vrabie, muzeografă MNLR Iaşi, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile
  • De asemenea, la Muzeul „Otilia Cazimir” va avea loc atelierul de lectură „Pentru tine, primăvară!”, activitate organizată în parteneriat cu Asociaţia ACVO

* Roma: EUNIC Roma şi FUIS – Federaţia Unitară Italiană a Scriitorilor prezintă cea de-a douăsprezecea ediţie a evenimentului „Europa în versuri”, sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în Italia, începând cu ora 18:30, la Accademia d’Ungheria in Roma (Palazzo Falconieri,Via Giulia, 1). Intrarea este liberă. Institutul Cultural Român, prin reprezentanţa sa Accademia di Romania in Roma, susţine participarea poetei Magda Cârneci, care va citi în limba originală, alături de Markus Kohle (Austria), Maria Laleva (Bulgaria), Petr Halmay (Cehia), Astrid Haerens (Flandra), Lucianna Argentino (Italia), Ramunë Brundzaitë (Lituania), Marzanna Bogumiła Kielar (Polonia), Andreia C. Faria (Portugalia), Nenad Šaponja (Serbia), Zuzana Husarova (Slovacia), Chus Pato (Spania), Laura Accerboni (Elveţia), Iryna Tsilyk (Ucraina) şi Gabor Lanczkor (Ungaria). Poeziile traduse în italiană vor fi proiectate simultan pe un ecran. Evenimentul va fi moderat de Maria Ida Gaeta, vicepreşedinte al Comitatului de la Roma al Societăţii Dante Alighieri

– Cultură

* De la ora 19:00, cunoscutul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio, va interpreta la Sala Radio The American Four Seasons pentru vioară și orchestră, lucrare semnată de Philip Glass, unul dintre cei mai mari compozitori americani contemporani. Evenimentul prezentat de Orchestra Națională Radio și dirijat de Gabriel Bebeșelea se va încheia cu Simfonia nr. 4 – The Jungle, concepută de alt mare creator american: Wynton Marsalis, deținător a 9 premii Grammy. Concertul va fi transmis live pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat live online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS

* Opera Naţională Bucureşti prezintă „Samson şi Dalila” de Camille Saint-Saëns, cu mezzosoprana de talie mondială Clementine Margaine, în principalul rol solistic feminin (Dalila) – ora 18:30

* De la ora 19:00, Fundația Orașul Reel, împreună cu Goethe-Institut din București, organizează o altă proiecție a unei coproducții de film bulgaro-german. Proiecția va avea loc în sala de expoziții a Goethe Institut, Pavilionul 32, de pe Calea Dorobanți 32. Va fi proiectat filmul „Maimuțe în iarnă” (2006) al regizoarei Milena Andonova

* Teatrul de Comedie prezintă premiera oficială a spectacolului „Visul unei Nopţi de Vară”, de William Shakespeare, traducerea George Topîrceanu, regia Alexandru Dabija, costume Maria Miu, asistent regie Ionuţ Alexandru Moldoveanu – ora 19:00, la Sala Radu Beligan. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Emilia Popescu, Dorina Chiriac, Alin Florea, Andreea Samson, Dragoş Huluba, Theodora Stanciu, Alex Conovaru, Andreea Alexandrescu, Cătălina Mihai, Lucian Ionescu, Răzvan KREM Alexe, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleţ, Angel Popescu, Sorin Miron, Marius Drogeanu, Ştefan Voicu, Ion Gilică

* Braşov: Cele mai noi producţii din cinematografia maghiară, filme premiate la festivaluri internaţionale şi comedii de succes se vor regăsi în programul celei de-a patra ediţii a Zilelor Filmului Maghiar la Braşov, care se va desfăşura între 21 şi 23 martie, fiind organizat de Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, în colaborare cu Asociaţia Culturală Secvenţe şi Asociaţia pentru Maghiarii din Ţara Bârsei. Din program:

  • Documentarul de animaţie al lui Csaki Laszlo „Blue Pelikan”, care în 2024, la Festivalul Internaţional de Filme de Animaţie Animest din Bucureşti, a câştigat două premii, Cel mai bun film de lungmetraj şi Premiul juriului adolescenţilor
  • „Punctul negru”, regizat de Szimler Balint, care anul trecut la festivalul de la Locarno, unde a avut premiera mondială, a câştigat Premiul pentru cel mai bun regizor, iar actriţa Meszoly Anna, care joacă rolul principal din film, a primit Premiul pentru cea mai bună actriţă
  • „Cădere liberă”, drama regizată de Fesos Andras, al cărui protagonist este actorul român Bogdan Dumitrache

* Brașov/ Brăila: Institutul Francez din România prezintă cea de-a 29-a ediție a Festivalului Filmului Francez – Échos, care are loc între 20 și 30 martie, atât în București, cât și în alte 11 orașe din țară precum Arad, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România. Tema din acest an a Festivalului, Échos, explorează modul în care poveștile și imaginile rezonează de-a lungul generațiilor. Festivalul Filmului Francez este organizat de Institutul Francez din România la București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara și co-organizat de: Centrul Municipal de Cultură Arad, Alianţa Franceză Braşov, Cinefeel Brăila, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” Constanţa, Arta by Cityplex Sfântu Gheorghe, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Alianța Franceză Suceava, Muzeul Județean Mureș și Consiliul Județean Mureș. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Agenția RADOR. Din program:

  • Braşov – evenimentul se va desfășura în perioada 21 – 23 martie, la Cinemateca Patria
  • Brăila – evenimentul are loc în zilele de 21 și 22 martie, la Teatrul Maria Filotti

* Craiova: Festivalul „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”, ajuns la a patra ediție, revine în martie cu o selecție remarcabilă de 11 lungmetraje și patru scurtmetraje, oferind publicului român o perspectivă autentică și proaspătă asupra filmului italian actual. În perioada 21 – 23 martie, evenimentul se va desfășura la Cinema Patria. „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România” este un eveniment organizat de Institutul Italian de Cultură din București și Ambasada Italiei, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, RADEF RomaniaFilm, Cinema Studio din Timișoara, Centrul de Proiecte Timișoara, Cinema Ateneu din Iași, Este Film Sibiu, Bucharest International Experimental Film Festival, One World România, și F-Sides Cineclub. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Actualități, București FM, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio Iași, Radio România Oltenia-Craiova

* Craiova: În perioada 18 – 23 martie, Craiova deschide porțile pentru o nouă ediție a Zilei Olteniei, o sărbătoare dedicată tradițiilor, artei și culturii regiunii. Anul acesta, evenimentul are o semnificație specială, deoarece se desfășoară sub egida a 550 de ani de la prima atestare documentară a Craiovei – 1 iunie 1475, un moment de referință în istoria orașului. Din program:

  • Biblioteca Alexandru și Aristia Aman și Muzeul Cărții și Exilului Românesc prezintă o călătorie prin istoria Olteniei, cu expoziții de carte, ateliere interactive, expoziții de artă fotografică („Oltenia Eterna Terra Nova”), dar și la revederea cu năzbâtiile lui Nea Mărin Miliardar sau momentul dedicat celui mai tradus scriitor român – Marin Sorescu – ora 17:00, în cel mai nou spațiu cultural al Craiovei – Shakespeare Hub, de pe Str. Popa Șapcă nr. 14. Legătura dintre cele două personalităţi va fi realizată poetic și fotografic de Emil Boroghină și actorul Cătălin Vieru, de la Teatrul Național Marin Sorescu, în spectacolul Shakespeare și Sorescu
  • ora 19:00 – tradițiile oltenești prind viață pe scena Teatrului Colibri, unde cei mai îndrăgiți artiști vor susține spectacolul Prazul, Zaibărul și Ciușca. Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Lavinia Bîrsoghe, Manuela Motocu, Marius Măgureanu, Liliana Popa, Cristian Bănățeanu, Liviu Dică și Aneta Șișu vor fi acompaniați de Orchestra Secției Folclor Maria Tănase a Teatrului Județean și Centrului de teatru popular al Mariei Județeană. de Cultură și Artă Dolj. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile
  • ora 19:00 – pentru melomani, Filarmonica Oltenia propune o incursiune în muzica europeană și românească din perioada lui Tudor Vladimirescu și găzduiește concertul De la Kreisler la Dimitrescu în 3600 de secunde , sub bagheta dirijorului Florinați Ion

* Sibiu: Conferinţă de presă susţinută de managerul Muzeului Brukenthal Sibiu, Alexandru Constantin Chituţă; vor fi prezentate detaliile aducerii pentru prima dată la Sibiu a unei sculpturi realizate de Constantin Brâncuşi – ora 9:00, la Casa Albastră, sala de şedinţe

* Timișoara: Opera Naţională Română din Timişoara organizează, Gala dedicată aniversării compozitorului şi dirijorului Laszlo Rooth, personalitate marcantă a scenei muzicale și membru fondator al Operei Naţionale Române din Timişoara, care anul acesta împlineşte vârsta de 105 ani – ora 19:00. Evenimentul va aduce în prim-plan momente muzicale, interpretate de sopranele Narcisa Brumar, Lăcrimioara Cristescu, Mihaela Marcu, Diana Chirilă, mezzosoprana Gabriella Varvari, tenorii Cristian Bălăşescu, Cosmin Ifrim şi Bogdan Zahariea, baritonul Cristian Rudic şi basul Octavian Vlaicu, într-un eveniment care celebrează moştenirea artistică lăsată de maestru. De asemenea, programul include aranjamente muzicale realizate de maestrul Laszlo Rooth. La pupitrul orchestrei operei timişorene se va afla dirijorul invitat, de origine israeliană, Nir Brand

– Sport

* Federaţia Româna de Rugby organizează o conferinţă de presa care prefaţează sezonul 2025 al Ligii de rugby – ora 12:00, la Kaufland PopUp, Strada George Constantinescu, nr. 2-4, Bucureşti

* Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte Bosnia-Herţegovina, în Grupa H, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026 – ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală

* Craiova: Se desfăşoară un meci din semifinalele Diviziei A1 la volei masculin: SCM „U” Craiova – CSM Corona Braşov – ora 17:00, la Sala Polivalentă

* Au loc meciuri în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • CS Municipal Târgovişte – CS Universitar Braşov – ora 16:30, la Sala Sporturilor – Târgovişte
  • FCC Baschet UAV Arad – CS Universitatea Cluj-Napoca – ora 18:00, la Sala Victoria – Arad
  • CS Rapid Bucureşti – CSM CSU Constanţa – ora 18:00, la Arena de Baschet – Bucureşti
  • ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe – CS Agronomia Bucureşti – ora 19:00, la Sala „Kati Szabo” – Sfântu Gheorghe

* China: Atleţi români participă la Campionatele Mondiale indoor de la Nanjing (21-23 mar.)

* Nieciecza: Are loc meciul dintre selecţionatele de fotbal Under-20 ale României şi Poloniei, din Elite League U20 – ora 18:15, pe Stadion „Sportowy Bruk-Bet Termalica”

* Portugalia: Naţionala de fotbal Under-21 a României întâlneşte echipa similară a Portugaliei, într-un meci amical – ora 20:30, pe Famalicao Municipal Stadium

* Tbilisi: Sportivi români participă la turneul Grand Slam de judo de la Tbilisi (21-23 mar.)

– Diverse

* Bucharest Coffee Festival are loc între 21 şi 23 martie, la Hala Laminor – Bd. Basarabia nr. 256. Ediţia 2025 va reuni sute de specialişti în cafea, din România şi din străinătate (Italia, Grecia, Danemarca), dar şi amatori pasionaţi de cafea şi produse conexe. La festivalul desfăşurat pe o suprafaţă de circa 5000 mp, vor expune peste 250 de producători, procesatori, distribuitori şi importatori naţionali şi internaţionali de cafea, business-uri ce activează în domeniul HoReCa: cafenele, prăjitorii artizanale, coffee-shop-uri ToGo

  • ora 10:00 – Evenimentul se deschide cu o conferință despre piața dulciurilor, dar și cu turul expoziției și degustări

* Festivalul de ciocolată Chocolate Saga are loc în perioada 21 – 23 martie, la Sala Palatului din București. A cincea ediție a târgului va avea o tematică de primăvară și se va concentra pe sărbătoarea Paștelui. Printre aparițiile „exotice” la Chocolate Saga vor fi pralinele explozive, cele cu flori de cireș, pralinele afrodisiac, dar și cele cu… zeamă de varză și lapte fermentat. Chocolate Saga se va desfășura de vineri, ora 12:00 – până duminică, ora 18:00

* În Parcul Izvor va avea loc un spectacol gastronomic pentru iubitorii de pește – Festivalul Pescăresc de Buna Vestire își așteaptă publicul, între 21 și 25 martie, cu o experiență culinară inedită. În inima târgului va fi amplasată o atracție unică – cea mai mare roată de scrumbii din Capitală! Cu o înălțime de peste 2 metri, roata gigant a scrumbiilor va găzdui mii de scrumbii ce se vor perpelei la foc iute, pregătite să cucerească papilele tuturor gurmanzilor. Scrumbia – trufandaua sezonului – va fi vedeta necontestată a festivalului

* Miercurea Ciuc: „Fum şi Sare”, eveniment organizat de Asociaţia „Szekely Gazdaszervezetek Egyesulete” – Asociaţia Agricultorilor din Secuime la Miercurea Ciuc, în cadrul căruia va avea loc o degustare de slănină – ora 12:00, în Piaţa Majlath Gusztav Karoly

– S-a întâmplat într-o zi de 21 martie

* Cu 221 de ani în urmă (1804), în Franţa, intra în vigoare Codul Civil Napoleonian, care, alături de codul comercial (1808) şi de cel penal (1810), au reprezentat baza juridică a noilor relaţii burgheze. Este considerat primul cod, cu un sistem legal civil, care a luat fiinţă în spaţiul european

* Cu 96 de ani în urmă (1929) la Washington, avea loc încheierea Tratatului de arbitraj şi conciliaţiune româno-nord-american. Părţile se angajau să se supună Curţii Penale de Arbitraj de la Haga pentru diferendele ce nu puteau fi soluţionate pe cale diplomatică

* Se împlinesc 95 de ani (1930) de când avea loc prima transmisie de operă dintr-un studio al Radiodifuziunii Române, „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini

* Cu 92 de ani în urmă (1933), prin interpelarea parlamentară a dr. Nicolae Lupu, era dezvăluită public o afacere privind contractarea unor comenzi de armament şi muniţii, în condiţii total dezavantajoase României, afacere dublată de acţiuni de spionaj („Afacerea Škoda”), în care erau implicaţi numeroşi oameni politici

* În urmă cu 64 de ani (1961) guvernele Ion Gh. Maurer (1) – (5) au fost consiliile de miniștri care au guvernat România până la data de 28 martie 1974

* La 21 martie 1990, acum exact 35 de ani, au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă. Din cauza constrângerilor bugetare, România a suspendat activitatea ambasadei sale de la Windhoek cu începere de la 1 iulie 1999. Namibia nu are ambasadă la Bucureşti. România l-a acreditat la Windhoek pe ambasadorul României cu reşedinţa în Republica Africa de Sud. Reprezentarea diplomatică a Namibiei în România este asigurată prin intermediul Ambasadei Namibiei la Viena. Ambasadorul Namibiei, Nada Kruger, a fost acreditată la 15 martie 2021

* Acum 26 de ani (1999) balonul Breitling Orbiter 3, la bordul căruia s-au aflat francezul Bertrand Piccard şi britanicul Brian Jones, a reuşit să aterizeze în Egipt, după ce a făcut înconjurul Terrei, fără escală, în aproape 20 de zile. La 1 martie 1999 ei au pornit cu balonul din Alpii elveţieni, au călătorit deasupra Africii de Nord, a Peninsulei Arabiei, a Indiei, a Oceanului Pacific (în 6 zile), a Mexicului, a Oceanului Atlantic şi iar spre Africa de Nord, aterizând în deşertul egiptean

* Acum 19 ani (2006) avea loc lansarea platformei de social media Twitter, care permite utilizatorilor să trimită şi să citească mesaje scurte (de maximum 140 de caractere) numite „tweets”. Desemnează atât site-ul web fondat în 2006, care permite scrierea şi transmiterea de mesaje de maxim 140 caractere (litere) prin Internet, cât şi compania care oferă acest serviciu de tip „reţea socială”. Este uneori descris ca fiind „SMS-ul Internetului”. Primul mesaj i-a aparținut lui Jack Dorsey, unul dintre fondatorii Twitter, cu următorul text: „Tocmai îmi configuram contul de twttr”. Cuvântul „twitter” semnifică „o scurtă informare lipsită de importanță”, ca un ciripit de păsăre, tocmai de aceea, unul din simbolurile acestei platforme online este o mică pasăre stilizată, cu ciocul întredeschis. Se estimează că în anul 2008 existau circa 4-5 de milioane, iar la mijlocul lui 2009 circa 20-25 de milioane de utilizatori. Sediul companiei este în San Francisco, California, SUA. În aprilie 2022, directorul general de la Tesla Inc, Elon Musk, a preluat 9,2% din Twitter, în valoare de 2,9 miliarde dolari, și a devenit, astfel, cel mai mare acționar al rețelei sociale. Acțiunile Twitter au crescut cu aproape 27%, ca urmare a preluării de către Musk a unui procent de 9,2% din companie. În 25 aprilie 2022, Elon Musk a ajuns la un acord pentru achiziționarea platformei de socializare Twitter Inc în schimbul sumei 44 miliarde de dolari. Miliardarul, care are peste 83 de milioane de urmăritori pe Twitter, a spus în mod repetat că vrea să transforme platforma oferind mai multă libertate de exprimare și oferind utilizatorilor mai mult control asupra a ceea ce văd pe ea. Pe 23 iulie 2023, Twitter și-a schimbat numele în „X” și a renunțat la logo-ul păsării albastre

* Cu 18 ani în urmă (2007) Ateneul Român a fost inclus oficial pe lista Patrimoniului European, alături de Palatul Cantacuzino, Cetatea Histria şi Calea Eroilor din Târgu-Jiu. Includerea lui oficială a avut loc cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea, la Roma, la 25 martie 1957, a tratatului care a instituit Comunitatea Economică Europeană

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Olteniei”, instituită prin Legea 65/22.IV.2017; iniţiatorii au motivat că „Oltenia reprezintă locul de plecare al primei revoluţii moderne, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, ce reprezintă un moment important de cotitură în istoria României. (…) Pe 21 martie 1821, Tudor Vladimirescu a intrat în Bucureşti ţinând în mână o pâine mare, semn al păcii şi al belşugului”

– „Sărbătoarea sosirii Primăverii” (Nawrez), pentru membrii minorităţii tătare turco-musulmane din România. Nawrez este asemănată cu sărbătoarea de Paşte a creştinilor prin prisma compatibilităţii legate de tradiţii şi obiceiuri. Cu ocazia acestei sărbători se vopsesc ouă în trei culori – roşu, galben şi verde, iar tradiţia spune că până ce pe pământ nu cad coji de ouă nu vine primăvara

– 1808: A murit (la Vârşeţ, în Serbia de azi) Paul Iorgovici, autor de lucrări lingvistice şi istorice, adept al ideilor Şcolii Ardelene (n. 1764)

– 1849: S-a născut Dumitriu (Dimitrie) Ollănescu-Ascanio, poet, prozator şi dramaturg; a tradus din Victor Hugo şi Horaţiu; lungă carieră diplomatică (ministru plenipotenţiar la Istanbul, Viena şi Atena); membru titular al Academiei Române din 1893, vicepreşedinte al acestui for (1898-1900; 1903-1906) (m. 1908)

– 1866: S-a născut Octavian Smigelschi, pictor şi grafician, cu activitate de seamă în pictura monumentală de biserică, operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul şi pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, respectiv capela Gimnaziului Catolic din Budapesta; considerat a fi cel mai mare pictor transilvănean al secolului al XX-lea (m. 1912, la Budapesta)

– 1871: S-a născut Nicolae Mihăescu-Nigrim, poet (s-a remarcat ca epigramist), prozator şi publicist (m. 1951)

– 1881: A murit Ioan Grigore Ghica, om politic, diplomat și militar de carieră, fiul ultimului principe al Moldovei, domnitorul Grigore Alexandru Ghica; a fost ministru în varii guverne și a activat ca ambasador la Constantinopol, Viena, Roma și Sankt Petersburg (n. 1830)

– 1882: A murit Constantin Bosianu, jurist şi om politic; intensă activitate politică în vederea unirii Principatelor Române (secretar al adunărilor Ad-hoc) şi pentru desăvârşirea statului unitar român în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru de onoare al Academiei Române din 1879 (n. 1815)

– 1884: A murit Constantin Al. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost (n. 1809)

– 1894: S-a născut Mihai Zavergiu, medic (a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive) şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin) (m. 1985)

– 1902: S-a născut istoricul de artă Virgil I. Vătăşianu; specialist în artă medievală românească şi în istoria artei europene; s-a impus ca unul dintre cei mai prestigioşi istorici de artă din Europa; unul dintre ctitorii învăţământului superior de artă din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1993)

– 1903: S-a născut părintele Ilarion Felea, profesor la Academia Teologică din Arad; părintele a scris multe lucrări de mare valoare teologică, cea mai importantă fiind „Spre Tabor”, o desăvârşită tâlcuire a Filocaliei (m. 1961, în închisoarea de la Aiud)

– 1910: S-a născut actorul Ştefan Ciubotăraşu (m. 1970) – 115 ani

– 1913: A murit istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România; a scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1899, vicepreşedinte al acestui for (1904-1907) (n. 1838)

– 1915: S-a născut Călin Gruia (pseudonimul lui Chiril Gurduz), autor de literatură pentru copii; redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române între anii 1951 şi 1969 (m. 1989) – 110 ani

– 1915: S-a născut inginerul constructor Panaite C. Mazilu, specialist în rezistenţa materialelor, teoria elasticităţii şi statica construcţiilor; de numele său se leagă câteva construcţii importante din Capitală: Casa Scânteii (Casa Presei Libere de astăzi), Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, hotelul Athenee Palace etc.; membru de onoare al Academiei Române (1993) (m. 2015) – 110 ani

– 1927: A murit C.[onstantin] Sandu-Aldea, agronom (fondator al ştiinţei ameliorării plantelor în România) şi scriitor; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1874)

– 1928: S-a născut juristul Victor Anagnoste; preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România (1990 – 1999), preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, senator ales pe listele FSN (1990 – 1992) (m. 2011)

– 1928: S-a născut Valentin Gheorghiu, muzician, pianist şi compozitor; membru corespondent al Academiei Române din 2014 (m. 2023)

– 1930: S-a născut poetul şi traducătorul Tiberiu Utan (m. 1994) – 95 de ani

– 1938: S-a născut Ioan Chindriș, istoric literar, redactor cultural la studioul Radio Cluj (1962-1985) (m. 2015)

– 1942: S-a născut matematicianul şi profesorul Dan Brânzei; contribuţii deosebite în topologia algebrică, fundamentele matematicii, geometria sintetică şi geometria proiectivă (m. 2012)

– 1952: S-a născut Ioan Moldovan, poet, eseist, redactor asociat al revistei „Familia”; membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România) și al PEN-Clubului Român (m. 2024)

– 1956: S-a născut pictorul Ioan Lăzureanu; din 1992 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România

– 1958: A murit Aca de Barbu, cântăreaţă şi profesoară; se numără printre fondatorii Operei Române din Cluj (n. 1893)

– 1975: A murit Constantin Fântâneru, poet, prozator şi critic literar (n. 1907) – 50 de ani

– 1977: A murit (la Paris) istoricul Andrei Oţetea; specialist în istoria Evului Mediu şi a epocii moderne; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1894)

– 1980: A murit inginerul chimist Şerban Solacolu; numeroase cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 45 de ani

– 1995: A murit muzicologul şi profesorul Romeo Ghircoiaşiu (n. 1919) – 30 de ani

– 2000: A murit (la Cluj) Mircea Zaciu, critic şi istoric literar; după 1990 s-a stabilit în Germania, dar a petrecut şi lungi perioade în ţară; coordonator al „Dicţionarului scriitorilor români” (volumele A-C, D-L şi M-Q); membru de onoare al Academiei Române din 1997 (n. 1928) – 25 de ani

– 2001: A murit fostul jucător de handbal Virgil Hnat; ca jucător al echipei Dinamo București a câștigat mai multe titluri naționale și Cupa Campionilor Europeni (1965); ca jucător al echipei naționale de seniori a câștigat două titluri mondiale (1961, 1964) și medalia de argint la Campionatele Mondiale de handbal în 11 (Austria, 1959); a fost cunoscut ca inițiatorul așa-numitei „aruncări prin evitare” şi a antrenat mai multe echipe din România și Germania (n. 1936)

– 2001: A murit contrabasistul şi profesorul Ovidiu Bădilă (n. 1962)

– 2004: A murit Paraschiv Oprea, compozitor şi pianist; timp de două decenii a condus Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române (n. 1937)

– 2008: A murit medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei, precum şi a treia femeie neurochirurg cu formaţie completă din lume; din 1943 a făcut parte din echipa, considerată „de aur”, a prof. dr. Dimitrie Bagdasar (creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie), ea lucrând alături de doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (devenit din 1945 soţul său) (n. 1920)

– 2008: A murit Marcel Aderca, traducător din literatura franceză şi editor; în afara traducerii a numeroase romane contemporane, s-a orientat spre literatura dramatică, facilitând la noi, alături de alţii, dialogul scenic cu Eugen Ionesco, Albert Camus, Emmanuel Roblès ş. a.; a tradus, de asemenea, texte la albume de artă plastică (Cézanne, Rodin, Gauguin, Klee etc.); fiul scriitorului Felix Aderca (n. 1920)

– 2009: A murit Petre Stoica, poet, traducător, publicist, colecţionar de presă şi bibliofil; întemeietorul Muzeului Presei „Sever Bocu”, muzeu unic în România, inaugurat, în 2007, în Jimbolia (n. 1931)

– 2012, 21/22: A murit pictorul Ion Murariu, unul dintre cei mai importanţi acuarelişti români (n. 1922)

– 2015: A murit arheologul, muzeograful şi profesorul Panait I. Panait (n. 1931) – 10 ani

– 2018: A murit Iosif Herţea, etnomuzicolog, compozitor de muzică de scenă, creator de instrumente adecvate jocului teatral; de la debut (1968) a compus muzica a peste 100 de spectacole, devenind colaboratorul apropiat al regizorilor Vlad Mugur, Silviu Purcărete, Tompa Gábor, Mihai Măniuţiu, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Tocilescu; stabilit din 1990 în Germania, a revenit adesea în România pentru colaborări; în 2016, a oferit Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare o donaţie constând în: 800 de cărţi, 700 de CD-uri şi DVD-uri, 100 de casete, 80 de discuri de vinil şi 1.143 de instrumente şi obiecte tradiţionale (instrumente idiofone, membranofone, cordofone, aerofone, obiecte de ritual), adunate de pe toate continentele (n. 1936)

– 2019: A murit regizorul de teatru și profesorul Radu Penciulescu; considerat unul dintre creatorii de școală în regia de teatru românească; fondator al Teatrului Mic (1964); stabilit în Suedia din anii ’70 ai secolului XX (n. 1930)

– 2020: A murit Vintilă Mihăilescu, antropolog, autobiograf, psihosociolog, profesor universitar, publicist și scriitor de non-ficțiune; în 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România, al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000; a desfăşurat o intensă activitate de cercetare la Centrul de Cercetări Antropologice al Academiei Române, domeniile sale de specializare fiind: etnopsihologie, identitate şi etnicitate, studiul comunităţilor; a fost director al Muzeului Țăranului Român între 2005 și 2010 (n. 1951) – 5 ani

– 2023: A murit artistul plastic Vladimir Cioroiu; s-a făcut remarcat prin sculpturile în sticlă; în 1988 a iniţiat şi organizat primul Salon Naţional de Artă în Sticlă „Formă şi Lumină”, la Galeria Orizont din Bucureşti (n. 1950, la Londra)

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Comitetul european pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) va publica un raport cu privire la ultima sa vizită în Cehia. Raportul se concentrează asupra tratamentului acordat persoanelor private de libertate de către poliție sau în închisoare și condițiile de detenție ale acestora. De asemenea, evaluează situația persoanelor supuse detenției de securitate și a minorilor plasați într-o instituție de învățământ

– Tokyo: Reuniunea trilaterală a miniștrilor de externe Japonia-China-Coreea de Sud (21 – 22 mar.)

– Strasbourg: Finala celei de-a 40-a competiții de advocacy René Cassin va fi transmisă în direct pe canalul YouTube al competiției – Clădirea Drepturilor Omului

– Kiev: Conferință de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza

– Curaçao: Alegeri legislative

– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale cu decizia privind ratele

– Windhoek: Depunerea jurământului noului președinte namibian

– Ludwigshafen, Germania: BASF – raport anual

– El Alto, Bolivia: Întâlnirea Mișcării către Socialism (MAS) de guvernământ pentru a discuta probleme politice

– Nairobi, Kenya: Pledoaria ofițerilor de poliție acuzați de crime împotriva umanității pentru uciderea unui copil în timpul violențelor postelectorale din 2017

– Italia: Grevă naţională în transporturile publice locale, cu o durată de 24 de ore, fiind sunt posibile perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport

– Panama: Conferință de presă susținută de activiști anti-minier cu privire la autorizația de export de cupru extras dintr-o mină canadiană închisă

– Panama: Grevă de o zi anunțată de sindicate împotriva reformei pensiilor

– Hollywood, SUA: Cea de-a 42-a ediție anuală a Festivalului de Televiziune „William S. Paley” – la Teatrul Dolby (21 – 29 mar.)

– Lille, Franța: Festivalul internațional Séries Mania, dedicat serialelor de televiziune, cel mai mare eveniment de seriale TV din Europa și o platformă de premiere importantă (21 – 28 mar.)

– Shanghai: Campionatul Mondial de Formula 1 – Marele Premiu al Chinei (21 – 23 mar.)

– Paris: Campionatele Mondiale de Atletism în sală (21 – 23 mar.)

– Au loc meciuri în preliminariile europene ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026

  • Grupa G: Malta – Finlanda (ora 21:45), Polonia – Lituania (ora 21:45)
  • Grupa H: Cipru – San Marino (ora 19:00)
  • Grupa K: Andorra – Letonia (ora 21:45), Anglia – Albania (ora 21:45)

– Se dispută meciuri în preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026

  • Ecuador – Venezuela
  • Uruguay – Argentina

– Costa Navarino, Grecia: Se încheie cea de-a 144-a Sesiune a Comitetului Internaţional Olimpic (19-21 mar.)

– Shanghai: Sunt programate antrenamente libere premergătoare Marelui Premiu de Formula 1 al Chinei

– Norvegia: Au loc cursele de sprint de la Holmenkollen, din Cupa Mondială de biatlon

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Poeziei”, proclamată prin Rezoluţia nr. 29 a celei de-a 30-a sesiuni a Conferinţei generale a UNESCO (Paris, octombrie-noiembrie 1999), celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării, ale identității culturale și lingvistice a popoarelor și ale dialogului intercultural; prin expresia poetică este sprijinită diversitatea lingvistică, crescând șansele ca limbile pe cale de dispariție să fie auzite. Ziua de 21 martie a devenit o oportunitate de a onora poeții, de a reînvia tradiția orală a recitalurilor de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei și de a încuraja convergența acestia cu alte arte precum: teatrul, dansul, muzica și pictura; și în România ziua este marcată prin recitaluri de poezie şi muzică

– „Ziua Internaţională a Pădurilor”, stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin Rezoluţia A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012; marcată, din 2013, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare. ONU recomandă statelor membre să organizeze acţiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor. Anul acesta, Ziua Internațională a Pădurilor este marcată sub tema „Pădurile și hrana”, recunoscând rolul fundamental al pădurilor în hrană, nutriție și mijloace de trai, întrucât acestea nu oferă doar hrană, combustibil, venituri și locuri de muncă, ci și fertilitatea solului, găzduind o varietate de specii de animale care susțin biodiversitatea. NOTĂ: La 31 iulie este marcată, din 2007, „Ziua mondială a pădurarilor”, iar în România, la 25 martie „Ziua naţională a pădurilor”, instituită din 2017

– „Ziua Mondială a Sindromului Down” este o zi de solidaritate cu cei afectaţi de această maladie cromozomială („sindromul Down”), numită şi mongolism; marcarea acestei zile a fost decisă de organizaţia Down System International, iar data a fost aleasă pentru a simboliza unicitatea celor trei cromozomi 21 care determină această boală. Pe 21 martie 2006, la Singapore, au avut loc primele acţiuni de amploare care au atras atenţia asupra importanţei întelegerii corecte a acestui sindrom; din 2008 ziua a fost recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar din noiembrie 2011 şi de Organizaţia Naţiunilor Unite. În România ziua a fost celebrată începând din 2006

– „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale”, marcată în memoria a 69 de africani asasinaţi la Sharpeville, în 1960 (- 65 de ani), în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva apartheidului, de către autorităţile rasiste de la Pretoria/RSA; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 2142/1966. În 1979 Adunarea Generală a ONU a decis organizarea anuală, în toate statele, a „Săptămânii de solidaritate cu popoarele care luptă împotriva rasismului și discriminării rasiale”, începând cu ziua de 21 martie

– „Ziua Mondială a Teatrului de Păpuşi”; sărbătorită începând din anul 2003, a fost stabilită la Consiliul Internaţional al UNIMA (Union Internationale de la Marionnette) din iunie 2002, de la Atlanta, la iniţiativa Teatrului de păpuşi „Dzhivada Zolfagariho” din Iran. Tema din acest an este: „Roboți, AI și visul unei păpuși?”

– „Ziua Europeană a Muzicii Vechi” („Early Music Day”), aniversare înscrisă în calendarul UNESCO din anul 2013, este marcată în ziua când s-a născut cel mai reprezentativ compozitor pentru muzica veche – Johann Sebastian Bach, venit pe lume în 1685. REMA (Réseau Européen de Musique Ancienne) este promotor oficial și coordonator al acestui eveniment; este o sărbătoare a mai mult de un mileniu de muzică, prin concerte, evenimente și evenimente care au loc simultan în toată Europa. Are loc în fiecare an pe 21 martie

– „Zi Internaţională a Copiilor Străzii”, declarată printr-o rezoluţie a forumului internaţional „Prietenii copiilor străzii”, organizat la Varşovia (martie 1998), sub egida Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative (cu reprezentare în peste 20 de ţări, inclusiv în România)

– „Ziua Mediteranei”, sărbătorită, începând cu anul 2009, la propunerea Adunării Parlamentare a Mediteranei, organizaţie constituită în anul 2006

– „Ziua Internaţională Nowruz”, adoptată printr-o o rezoluţie a ONU, la 23 februarie 2010; sărbătorită la 21 martie, dată la care are loc, de cele mai multe ori, echinocţiul de primăvară, este o celebrare a renaşterii naturii. Această zi marchează nu numai prima zi de primăvară, ci şi începutul unui nou an pentru peste 300 de milioane de persoane din lume, fiind sărbătorită de peste 3.000 de ani în Balcani, în Bazinul Mării Negre, în Caucaz, în Asia Centrală, în Orientul Mijlociu şi în alte regiuni. Originară din Persia, Nowruz („zi nouă”) a fost marcată iniţial într-una dintre capitalele Imperiului Ahemenid, primul dintre imperiile persane, şi de aici s-a răspândit în toate regiunile care au intrat sub influenţa culturală persană sau iraniană. La 30 septembrie 2009, Nowruz a fost inclusă în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO

– „Ziua Mondială a Ghețarilor”, marcată începând cu 2025, a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 77/158 din 14 decembrie 2022, alături de declararea Anului 2025 ca „An internațional al conservării ghețarilor”. Acestea sunt o oportunitate de a crește gradul de conștientizare cu privire la rolul critic al ghețarilor în sistemul climatic și ciclul hidrologic și impactul economic, social și de mediu al schimbărilor iminente în criosferă. Ghețarii sunt esențiali pentru reglarea climei globale și furnizarea de apă dulce

– „Ziua Primăverii în Europa” („Spring Day in Europe”) este un proiect educaţional, lansat de Consiliul Europei pentru şcolile din Europa, care îşi propune să aducă Europa mai aproape de tinerii ei cetăţeni, vizând stimularea educaţiei civice pentru a creşte implicarea elevilor şi profesorilor în temele europene. Obiectivul campaniei anuale, organizate de European Schoolnet cu sprijinul Comisiei Europene, este, pe de-o parte, de a implementa dimensiunea europeană în şcoli, promovând o strânsă interdependenţă între dimensiunea locală şi cea europeană, și pe de altă parte, de a impulsiona un număr cât mai mare de şcoli să organizeze, pretutindeni în Europa, acţiuni de informare asupra activităţii şi problemelor Uniunii Europene şi dezbateri între şcoli din ţări diferite pe această temă, într-un mod inovator şi creativ

– Ziua naţională a Namibiei; aniversarea proclamării oficiale a independenţei – 1990 (- 35 de ani)

– 1685: S-a născut compozitorul german Johann Sebastian Bach (m. 1750) – 340 de ani

– 1729: A murit John Law, economist scoţian; a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franţa; considerat creatorul noului schimb economic, el a deschis posibilitatea de a înlocui bani din metal şi diferite chitanţe, cu bilete de bancă (bani-hârtie) (n. 1671)

– 1763: S-a născut scriitorul german Jean Paul (pseudonimul lui Friedrich Richter); a impus romanul în literatura germană (m. 1825)

– 1768: S-a născut Joseph Fourier (nume complet: Jean Baptist Joseph Fourier), matematician, fizician și egiptolog francez; este primul care a prevăzut (în 1824) fenomenul numit mai târziu efect de seră (m. 1830)

– 1801: A murit compozitorul italian Andrea Luchesi (n. 1741)

– 1839: S-a născut compozitorul rus Modest Musorgski (m. 1881)

– 1843: A murit Robert Southey, poet şi prozator englez (n. 1774)

– 1900: S-a născut Paul Kletzki, dirijor şi compozitor elveţian de origine poloneză (m. 1973) – 125 de ani

– 1914: S-a născut violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (m. 1990)

– 1917: S-a născut scriitorul australian Frank Hardy (m. 1994)

– 1920: S-a născut Ếric Rohmer (numele adevărat: Maurice Schérer), regizor şi critic de film francez; considerat creatorul Noului Val în cinematografia franceză (m. 2010) – 105 ani. NOTĂ: Site-ul britannica.com menționează ca dată a naşterii 4.IV.1920

– 1921: S-a născut dirijorul belgian Arthur Grumiaux; elev al lui George Enescu (m. 1986)

– 1925: S-a născut Peter Brook (nume complet: Peter Stephen Paul Brook), regizor britanic de teatru şi film; considerat o figură emblematică a teatrului secolului al XX-lea (m. 2022) – 100 de ani

– 1926: S-a născut regizorul belgian de film André Delvaux (m. 2002)

– 1927: S-a născut Hans-Dietrich Genscher, politician liberal, avocat şi profesor german; a fost ministru de interne al RFG (1969-1974), ministru de externe (1974-1992) şi vicecancelar federal (1974-1992); este considerat, alături de fostul cancelar Helmuth Kohl, artizanul reunificării Germaniei (m. 2016)

– 1936: A murit Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (n. 1865)

– 1940: S-a născut cântăreţul american Solomon Burke, supranumit „regele muzicii rock & soul” (m. 2010) – 85 de ani

– 1951: A murit dirijorul olandez Willem Mengelberg (n. 1871)

– 1958: S-a născut Gary Oldman (nume complet Leonard Gary Oldman), actor, regizor, producător, scenarist și muzician american

– 1960: S-a născut pilotul de Formula 1 brazilian Ayrton Senna (m. 1994, în timpul unei curse a Marelui Premiu de la San Marino – circuitul de la Imola) – 65 de ani

– 1998: A murit balerina rusă Galina Ulanova (n. 1910)

– 2002: A murit regizorul şi producătorul francez Francis Leroi (n. 1942)

– 2011: A murit muzicianul afro-american Pinetop Perkins, un nume de referinţă pentru genul piano-blues, cel mai în vârstă muzician din lume recompensat cu un Premiu Grammy (n. 1913)

– 2011: A murit fostul gimnast rus Nikolai Andrianov, septuplu campion olimpic (n. 1952)

– 2012: A murit Tonino Guerra, scriitor, pictor, sculptor şi scenarist italian; a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori de film din lume, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini sau Andrei Tarkovski (n. 1920)

– 2013: A murit Chinua Achebe (nume complet: Albert Chinualumogu Achebe), scriitor şi profesor nigerian de limbă engleză, cunoscut ca fiind „părintele literaturii africane moderne”; a scris romane prezentând dezagregarea societăţilor africane tradiţionale în contact cu civilizaţia europeană, în special cu misionarismul şi colonialismul englez (n. 1930)

– 2013: A murit atletul italian Pietro Paolo Mennea, campion olimpic la Moscova, în 1980, în proba de 200 de metri şi deţinător timp de 17 ani al recordului mondial pe această distanţă (n. 1952)

– 2014: A murit actorul american James Rebhorn (n. 1948)

– 2017: A murit scriitorul britanic Colin Dexter (n. 1930)

– 2021: A murit Nawal El-Saadawi, scriitoare egipteană, medic psihiatru, activistă, una dintre principalele voci care au susţinut drepturile femeilor în lumea arabă şi a fost închisă pentru vederile ei (n. 1931)

– 2021: A murit poetul, romancierul, eseistul și traducătorul polonez Adam Zagajewski; considerat unul dintre poeții cei mai de seamă ai Generației ’68 și ai Noului Val Polonez (n. 1945, în Ucraina)

– 2023: A murit glaciologul, fizicianul, cercetătorul și profesorul francez Claude Lorius, pionierul climatologiei; a condus 22 de expediţii polare în Groenlanda, dar mai ales în Antarctica, unde a trăit, în total, şase ani, de la prima sa misiune în 1957; a reconstituit climatul din trecut datorită studiului bulelor de aer cuprinse în gheaţă de-a lungul mileniilor (n. 1932)