Duminică, președintele republican Donald Trump a declarat că nu glumește în legătură cu obţinerea unui al treilea mandat prezidențial, lucru care este interzis de Constituția SUA, dar că este prea devreme să se gândească la acest lucru. Donald Trump, care şi-a început pe 20 ianuarie al doilea mandat, neconsecutiv, la Casa Albă, a făcut aluzii privind obţinerea unui al treilea, dar a discutat şi direct despre acest lucru într-un interviu telefonic pentru NBC News. „Nu, nu glumesc. Nu glumesc„, a spus dl Trump, dar „este mult prea devreme să mă gândesc la asta”. „Există metode prin care s-ar putea face asta, după cum știţi„, a spus el, refuzând să detalieze despre astfel de metode. Președinții SUA sunt limitaţi la două mandate de câte patru ani, consecutive sau nu, conform celui de-al 22-lea amendament al Constituției SUA. O propunere de a anula un amendament constituțional necesită votul a două treimi în ambele Camere ale Congresului și ratificarea de către legislativele a trei sferturi din cele 50 de state ale SUA. Unii aliați ai lui Donald Trump au susținut ideea de a-l menține pe acesta la Casa Albă după 2028, iar președintele a avansat, de asemenea, ideea de mai multe ori, într-un mod care părea să lovească în adversarii săi politici. Donald Trump, care la 78 de ani era cel mai în vârstă președinte al SUA la momentul învestirii sale, ar avea 82 de ani dacă ar obţine încă un mandat de patru ani după alegerile din noiembrie 2028. George Washington a stabilit în 1796 precedentul pentru o președinție de două mandate, o limită autoimpusă care a fost respectată de majoritatea președinților americani timp de mai bine de 140 de ani, până la Franklin D. Roosevelt în 1940. Preşedintele Roosevelt, un democrat care a fost președinte în timpul Marii Depresiuni și al celui de-al Doilea Război Mondial, a încălcat tradiția și a avut şi un al treilea mandat, murind la două luni după ce îl începuse şi pe al patrulea mandat. Această evoluţie a dus la adoptarea amendamentului privind limitele mandatului prezidenţial, în 1951. Consilierul lui Donald Trump, Steve Bannon, a declarat într-un interviu din 19 martie pentru NewsNation că el crede că dl Trump va candida din nou în 2028. Steve Bannon a spus că el și alții caută modalități ca acest lucru să se întâmple, inclusiv prin examinarea definiției limitei de mandat. „Lucrăm la asta”, a spus el./opopescu/dsirbu
REUTERS – 30 martie







