Armata rusă a ucis 616 copii ucraineni

Biroul Procurorului General al Ucrainei raportează că, de la începutul invaziei ruse la scară largă, 616 copii ucraineni au murit ca urmare a bombardamentelor ruseşti. Potrivit raportului, datele de la 5 aprilie arată că 2.479 de copii au devenit victime directe ale războiului. Dintre aceştia, 616 au fost ucişi și alţi 1.863 au fost răniți. Pe 4 aprilie, de exemplu, Rusia a atacat oraşul Krivi Rih, luând viaţa a nouă copii – două fete de 7 și 15 ani și șapte băieți de 3, 7, 9, 14, 15 și 16 ani. De asemenea, 11 copii au fost răniți în atacul respectiv. Este vorba despre șase fete de 8 luni, 2, 3, 5, 7, 14 şi 15 ani și cinci băieţi de trei luni, 4, 8 şi 11 ani. Pe 3 aprilie, o fată de 12 ani a murit și alte două de 12 și 17 ani au fost rănite într-un atac la Harkiv. Pe 2 aprilie, un băiat de 8 ani și o fetiță de 6 ani au fost răniți într-un alt atac asupra oraşului Krivi Rih. În aceeași zi, un băiat de 10 ani a fost rănit la Harkiv./sdan/dstanesc

(Agenția de presă UKRINFORM – 5 aprilie)