Bilanțul victimelor seismului care s-a produs în Myanmar în urmă cu peste o săptămână a crescut la peste 3.300 de morți. Alte peste 4.400 de persoane au fost rănite în urma seismului. Multe persoane trăiesc în continuare sub cerul liber deoarece fie nu au un adăpost, fie se tem că alte clădiri s-ar putea prăbuși. Tom Fletcher, șeful Agenției pentru coordonarea ajutorului umanitar al Națiunilor Unite, a declarat că amploarea dezastrului este uluitoare și a cerut comunității internaționale să fie alături de populația birmană./cstoica/eradu
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 aprilie)






