SUA nu vor mai prezida Grupul Ramstein pentru apărarea Ucrainei

RADOR RADIO ROMÂNIA (11 aprilie) – Statele Unite nu vor mai prezida grupul principalilor aliați din Ucraina, cunoscut sub numele de Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei (UDCG), lăsând de acum încolo această funcție permanent în seama europenilor, a declarat ministrul olandez al apărării, Ruben Brekelmans, pentru Euronews. „Președinția a fost preluată de Germania și Marea Britanie. Cred că este bine că a fost preluată acum, că ne întâlnim în mod regulat. Statele Unite participă în continuare, dar cred că este foarte important că am decis cu toții să continuăm UDCG, Grupul Ramstein, o coaliţie de peste 50 de țări pentru a sprijini Ucraina”, a declarat ministrul Brekelmans. UDCG, cunoscut și sub numele de Grupul Ramstein, este o alianță de 57 de țări (toate cele 32 de state membre ale NATO și alte 25 de țări) și Uniunea Europeană, care furnizează echipamente militare Ucrainei de la invazia la scară largă. Este un rol deținut cândva exclusiv de SUA în timpul mandatului fostului secretar american al apărării, Lloyd Austin, dar succesorul său, Pete Hegseth, nu l-a prezidat niciodată. De atunci, Marea Britanie și Germania au intervenit, dar până acum nu a fost clar dacă aceasta a fost o măsură temporară. Surse occidentale au declarat inițial că președinția comună a Marii Britanii și a Germaniei a fost o măsură provizorie în timp ce administrația Trump și noua echipă se familiarizează pe deplin cu dosarul. Mișcarea vine pe fondul unei serii de alte semnale din partea administrației Trump că rolul SUA în NATO este în scădere. Aliații occidentali se pregătesc, de asemenea, pentru potențiala retragere a mii de trupe americane din Europa. În prezent, SUA are 100.000 de soldați staționați în principal în Europa Centrală.

(REUTERS – 11 aprilie)/mbaciu/asalar