Întâlnirea Putin-Trump va avea loc mai devreme sau mai târziu (Dmitri Peskov)

Convorbirile față în față între președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Donald Trump, vor avea loc cu siguranță când va veni momentul, dar acestea încă mai trebuie pregătite, a declarat secretarul de presă al liderului rus, Dmitri Peskov, răspunzând la întrebările jurnalistului VGTRK, Pavel Zarubin. „Această întâlnire va avea loc. Cei doi președinți și-au exprimat voința politică ca aceasta să aibă loc, inclusiv făcând acest lucru public. Dar totul se va întâmpla la momentul potrivit. Trebuie să ne pregătim pentru asta” – a spus reprezentantul Kremlinului. Peskov a făcut această declaraţie răspunzând la o întrebarea dacă convorbirile lui Vladimir Putin de vineri cu trimisul special al liderului SUA, Steve Witkoff, ar putea fi un pas către viitoarea sa întâlnire cu Donald Trump. „Într-un fel sau altul, va constitui cu siguranță un pas înainte către această întâlnire” – a confirmat Peskov./ssirbu/aburtica

https://tass.ru/politika/23671365 – 13 aprilie