Acțiune a Salvamont Maramureș în căutarea și salvarea unui cetățean ucrainean

Salvamontiștii din Maramureș și un echipaj al Poliției de Frontieră au plecat în această dimineață spre Vârful Poloninca din Munții Maramureșului, în căutarea și salvarea unui cetățean ucrainean care s-a blocat în coborâre pe un abrupt și nu mai poate înainta. În urma apelului la 112 omul a fost sfătuit să se întoarcă pentru că a intrat într-o zonă cu probleme de unde nu va mai putea ieși. Ucraineanul va urma traseul sugerat de salvatorii montani care au plecat pentru a-l recupera, se precizează într-o postare pe Facebook./amirea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 aprilie)