În memoriam Mario Varga Llosa ”Conversație la Catedrală”, un roman jurnalistic și o critică asupra dictaturii

Autor:Alexandru Eduard Balaci

Scurtă biografie

          Mario Varga Llosa s-a născut pe 28 martie 1936, în Arequipa, Peru, într-o perioadă extrem de tensionată din punct de vedere ideologic, din pricina competiției între Germania nazistă, Uniunea Sovietică și Statele Unite pentru răspândirea influenței în America Latină. Confruntările ideologice din societatea peruviană au influențat pregătirea lui Llosa, care s-a înscris la școala militară Leoncio Prado, iar ulterior a finalizat studiile Universității San Marcos din Lima. La sfârșitul anilor 50 lucrează ca jurnalist și se înscrie la Universitatea din Madrid.   În 1959 se mută la Paris, unde continuă să publice literatură. Llosa rămâne departe de casă, în exil, după ce Peru intră într-o perioadă a luptelor pentru putere, dictaturii și războiului civil între armată și mediul politic. Romanul „Conversație la catedrală” rămâne cel mai profund roman politico-literar, care acoperă perioada 1948-1966 și prezintă cititorului o perspectivă investigativă asupra abuzurilor și luptelor pentru putere din Peru. Mario Varga Llosa a trecut la cele veșnice pe 13 aprilie 2025.

America Latină și dictaturile

Pentru o persoană care s-a născut și a trăit în Europa sau Asia, America Latină este un  spațiu geografic diferit, caracterizat prin dictaturi și lupte pentru putere, care a generat și mulți refugiați în toată lumea. Realismul este genul literar pe care îl regăsim în literatura sud-americană, iar autorii descriu, prin intermediul unor personaje fictive, evoluțiile politice și sociale din țările lor, pentru a populariza nevoia de reformă și intervenție externă în țările măcinate de dictaturi militari. Mario Varga Llosa a documentat „ Conversație la Catedrală”  între 1948 și 1969, pe baza informațiilor pe care le-a extras din presă și de la cunoștințe, astfel că volumul a fost un manifest politic împotriva dictaturii și cenzurii în societate. În ciuda simpatiilor pentru marxism, pe care le-a manifestat în perioada tinereții, Llosa se distanțează de Fidel Castro, pe care l-a apreciat și sprijinit public,  însă în momentul în care regimul comunist cubanez îl trimite la închisoare pe Heberto Padilla, un poet, critic al regimului lui Castro. Practic, înainte de 1971, poziționarea lui Llosa rămâne de stânga, dar fără a încuraja dictatura.
Cartea descrie perioada de conducere a lui Manuel A. Odría, ofițer în armata peruană care deține funcția de președinte al Republicii Peru între 1948 și 1956. Odría a instaurat o dictatură militară și a condus Peru cu o mână forte, astfel că Llosa a rămas în exil până în 1974, când s-a întors pentru a pune umărul la democratizarea țării.

Firul narativ din cartea lui Mario Varga Llosa

Romanul  se deschide cu o privire de ansamblu a orașului Lima, în anul 1963, măcinat de tensiune socială și lupte pentru afirmare. Personajul principal, Santiago Zavala, este jurnalist la ziarul „La Cronica”, unde scrie editoriale. Santiago locuiește într-un apartament în suburbia orașului Lima, alături de soție și speră la mai mult pentru viața lui. Santiago are un prieten, care lucrează drept hingher.Numele lui este Ambrosio Pardo, pe care Santiago nu l-a mai văzut de peste o decadă. Cei doi discută într-o catedrală, iar pe măsură ce timpul trece, ei dezbat teme importante pentru societate.  După cum spune și titlul „Conversație la catedrală”, cartea se concentrează pe dialogurile din Santiago și alte persoanaje, prin care, de fapt, autorul descrie viziunea sa despre destinul politic al țării de origine. Un exemplu poate fi momentul în care Santiago termină ziua de lucru, iese de la birou și se gândește care este momentul în care situația politică din Peru a luat-o razna. Mario Varga Llosa a acordat o importanță deosebită profilului intelectual al lui Santiago, care se descrie drept „liber cugetător” și care se opune total dictaturilor. Deși nu este menționat direct, Santiago trăiește în timpul regimului lui Manuel A. Odría, dar nu împărtășește valorile promovate de Odría. Tatăl lui Santiago este un om de afaceri care susține guvernarea prin forță și îl susține pe Odría, în timp ce Santiago se opune cu îndârjire. Santiago este construit în antiteză totală cu gândirea familiei sale. Alături de tatăl și mama lui Santiago, și soția susține dictatura lui Odría, ceea ce îl face pe Santiago să se simtă neînțeles de cei apropiați.
Mario Varga Llosa introduce și teme sociale precum: „îmbogățirea peste noapte” întrucât familia lui Santiago considera că munca multă aduce succesul, în timp ce Santiago credea că  în viață e vorba și de noroc. Familia lui Santiago îl sfătuia să studieze din greu pentru a putea să găsească un loc de muncă cât mai bine plătit. Pe lângă acest aspect, tatăl lui Santiago îl sfătuia să ia în considerare o carieră militară, ceea ce era exclus de către Santiago. Relația cu frații și surorile lui Santiago era dificilă, întrucât el nu împărtășea valorile conservatoare ale familiei iar familia îl considera înfumurat.
Pe măsură ce romanul avansează, Llosa oferă detalii referitoare și la vârsta lui Santiago, care poate părea nesemnificativă, însă Santiago are 30 de ani, deci este matur și trecut de jumătatea vieții, ceea ce îi oferă și profunzime în gândire. Religia, conform lui Santiago, nu presupune închinarea la chipuri nevăzute, ci puterea de a crede în ceva, de a avea convingerea că există și entități care îți influențează direct sau indirect traiul pe pământ.  Frământările nu se opresc doar  la confesiune, ci se întind pe mai multe paliere, precum familie, viitor și societate. Santiago realizează ulterior că familia și societatea l-au dezamăgit, l-au făcut să sufere și plănuiește să se răzbune, mai întâi pe tatăl lui, apoi pe pe societate.

Concluzie

Romanul lui Mario Varga Llosa este construit pe baza conversațiilor purtate de Santiago Zavala, eroul principal, cu cei din jur, din care aflăm gândirea lui Llosa despre societatea peruană.  Santiago, un tânăr care trece prin viață, este expus ideologiilor și curentelor politice în societate, pe care le neagă și căută să le suprime.  Exilul interior este o soluție provizorie, care nu produce, în final, efectul dorit de Santiago. Felul în care ne raportăm la lumea în care trăim se face pe baza educației, experiențelor și obiectivelor pe care le avem.