Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că refuzul flagrant al Rusiei de a accepta încetarea focului persistă deja de 34 de zile. Astfel, potrivit lui Zelenski, dictatorul rus, Vladimir Putin, este concentrat pe continuarea războiului. Într-un mesaj transmis luni seară, liderul de la Kiev a avertizat că propagandiştii de stat ai Rusiei îşi pregătesc audienţa pentru scenariul în care negocierile şi diplomaţia nu vor da rezultate. „Cu 34 de zile în urmă, Ucraina a răspuns pozitiv la propunerea americană de încetare a focului, complet și necondiționat – abţinerea de la lovituri precum au fost deja cele de la Sumi, Krivi Rih, Dnipro, Kupiansk și Berislav, pe întreg frontul. Iar de 34 de zile, persistă refuzul flagrant al Rusiei de a accepta încetarea focului. Acum, la fel ca de ani de zile, Putin este concentrat pe continuarea războiului” – a subliniat șeful statului ucrainean. Potrivit lui Zelenski, există un singur motiv pentru toate acestea – celor de la Moscova nu le este frică. „Iar dacă nu va exista o presiune suficient de puternică asupra Rusiei, vor continua să facă ceea ce sunt obișnuiți – vor continua să lupte” – a subliniat Zelenski./sdan/eradu
(KORESPONDENT – 15 aprilie)