În Ungaria, în februarie 2025, salariul mediu brut al angajaţilor cu normă întreagă a fost de 661.400 de forinţi (aprox. 1.618,18 de euro), în timp ce salariul mediu net, luând în considerare facilităţile acordate a fost de 455.000 de forinţi (aprox. 1.113,20 de euro). Salariul mediu brut a crescut cu 9,3%, salariul mediu net cu 9,1%, iar salariul real cu 3,5% faţă de cifrele de acum un an – a anunţat Oficiul Central de Statistică din Ungaria (KSH).
Valoarea mediană a salariilor brute a ajuns la 533.600 de forinţi (aprox. 1.305,50 de euro), iar valoarea mediană a salariilor nete la 370.700 de forinţi (aprox. 960,95 de euro), în creştere cu 8,5, respectiv 8,8 procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
În februarie, salariul regular mediu brut (fără prime, bonusuri, indemnizaţii speciale pe o lună) poate fi estimat la 632.500 de forinţi (aprox. 1.547,47 de euro), cu 9,4 % mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Conform datelor KSH, salariul regular mediu brut a fost de 630.600 de forinţi (aprox. 1.542,82 de euro) în sectorul privat, 626.400 de forinţi (aprox. 1.532,55 de euro) în sectorul bugetar şi 666.800 de forinţi (aprox. 1.631,40 de euro) în sectorul non-profit, crescând cu 9,3%, 9,3% şi, respectiv, 10,7% în decursul unui an.
Salariul mediu net, excluzând facilităţile, a ajuns la 439.800 de forinţi (aprox. 1.076 de euro), cu 9,3% mai mare decât în februarie 2024.
Venitul real a crescut cu 3,5%, în timp ce preţurile de consum au crescut cu 5,6% faţă de cifrele înregistrate cu un an în urmă./vblanka/lalexandrescu
MTI – 22 aprilie








