Calendarul evenimentelor, 25 aprilie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile Permanente:

  • ora 9:00 – Comisia pentru politică externă, et.4, sala 4018 și online
  • ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură, et. 8, sala 8013 și online
  • ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări

* Activităţi în circumscripţiile electorale

– Guvern

* Întâlnire a prim-ministrului Marcel Ciolacu cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale interesate de protecţia mediului şi de domeniul energiei; participă ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, precum şi şeful Cancelariei Prim-ministrului, Ştefan-Radu Oprea – ora 10:30, la Palatul Victoria; acces pentru fotograful şi cameramanul oficiali

– Uniunea Europeană

* Oradea: Comisarul european pentru buget, luptă antifraudă și administrație publică, Piotr Serafin, aflat în România în perioada 24-25 aprilie, se va deplasa la Oradea. Vizita înaltului oficial va fi axată pe îmbunătățirea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă și consolidarea comunităților locale cu ajutorul fondurilor acordate de UE. În cadrul vizitei vor avea loc dialoguri cu autoritățile și părțile interesate din România pentru a sprijini mai bine creșterea economică a României și a alinia prioritățile țării la planurile privind viitorul buget al UE. Din programul zilei:

  • Comisarul Serafin va vizita la Oradea proiecte importante de infrastructură, precum Spitalul Judeţean şi Aeroportul Oradea, care ilustrează modul în care fondurile europene influenţează pozitiv dezvoltarea regională
  • Conferinţă de presă susţinută de Piotr Serafin – ora 12:45, Cetatea Oradea, sala cu grifoni
  • Vizita comisarului se va încheia cu un tur al Cetăţii istorice Oradea şi al coridorului de mobilitate. Beneficiind de investiţii semnificative din partea UE, acest sit ilustrează angajamentul Uniunii de a conserva reperele culturale şi de a stimula turismul regional

– Apărare, Interne, Servicii Speciale

* Porţi deschise la Palatul Cotroceni: activităţi organizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale – Transparenţă, tehnologie şi deschidere către comunitate (25 – 27 apr.) (orele 10:00 – 18:00); acces din Bd. Gheorghe Marinescu. Sunt pregătite activităţi interactive pentru copii şi adulţi, o expoziţie de autospeciale şi tehnică de telecomunicaţii speciale, simulări de apeluri la 112, testarea aplicaţiilor şi sistemelor informatice utilizate la alegeri, ateliere de securitate cibernetică şi blockchain, experienţe VR, reţele quantum key distribution, simulări în poligonul virtual de tragere şi multe altele

* Activitate educativ-preventivă pentru îmbunătăţirea nivelului de cunoştinţe în domeniul rutier în rândul participanţilor la trafic, organizată de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – ora 10:00

* Zvolen, Republica Slovacia: Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, marchează împlinirea a 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial prin organizarea Marşului comemorativ „Pe urmele eroilor români căzuţi pe Frontul de Vest – Ungaria, Slovacia, Cehia” (22-28 aprilie). Astăzi ceremonia comemorativă se desfășoară la Cimitirul de onoare românesc din Zvolen, Republica Slovacia – ora 10:00

– Biserică

* Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române se vor desfășura astfel:

  • între orele 9:00-11:30 – Sfânta Liturghie va fi săvârșită la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale
  • ora 11:30 – la Altarul de Vară, va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mici a apei (Agheasma Mică), iar apoi credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Agheasmă

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe tema Planului Urbanistic General al Bucureştiului – ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti

* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă – ora 11:30, la Şcoala Gimnazială „Ienăchiţă Văcărescu”, Calea Şerban Vodă nr. 62-64

* Ploiești: Ședinţă extraordinară a Consiliului local Ploiești – ora 11:00. Toate şedinţele Consiliului Local Ploieşti pot fi urmărite în direct online accesând pagina de Facebook a primăriei: https://www.facebook.com/ploiestiprimarie sau website primărie: www.ploiesti.ro

* Râmnicu Vâlcea: Ședinţa de Consiliu Local, prin care legislativul local este chemat să aprobe predarea cu titlul gratuit către Distrigaz Sud Reţele a noilor reţele de alimentare cu gaze pentru aprox. 1000 de gspodării din cartierele mărginaşe ale municipiului Râmnicu Vâlcea, realizate printr-un proiect finanţat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

* Tulcea: Prefectura judeţului Tulcea organizează o întâlnire cu agenţii economici din turism şi autorităţile din domeniu – ora 10:00, la sala ‘Mihail Kogălniceanu’ a Consiliului Judeţean Tulcea

– Economic

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni suplimentare de obligaţiuni în valoare 150 milioane lei, respectiv 75 milioane lei

* Conferinţa de presă/Forumul Imobiliare.ro, organizată în cadrul Salonului Imobiliar Bucureşti – ora 10:30, la Palatul Parlamentului

* Iaşi: A patra ediţie a Forumului Naţional de Vocaţie Antreprenoare, iniţiativa Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin – Palatul Culturii din Iași

* Adunarea Generală a Acţionarilor Automotive al Continental

* Institutul Naţional de Statistică prezintă date privind:

  • Cifra de afaceri în serviciile prestate în principal întreprinderilor în februarie
  • Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în februarie

* Banca Naţională a României publică indicatori monetari în luna martie 2025

– Medicină

* Conferinţa „Patologia psihiatrică la graniţa medicinei legale”, organizată de Academia de Ştiinţe Medicale – ora 10:00; transmisie în direct pe pagina de Facebook a ASM

– Istorie

* Zalău: Deschiderea Conferinţei internaţionale ‘Orbis Mediaevalis V’, privind istoria Evului Mediu, organizate de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în parteneriat cu Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Arad şi Muzeul Judeţean Mureş – ora 9:30, la Galeria de Artă „Ioan Sima”

– Cultură

* Se redeschid porțile Muzeului Național al Țăranului Român, putând fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. La aniversarea a 35 de ani de la reîntoarcerea Muzeului de la Șosea acasă, în Kiseleff nr. 3, se deschide parterul muzeului cu expoziția „Legea creștinească”

* Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) organizează semimaratonul de dans contemporan & perfomance: Dans.Context.Showcase – eveniment care prezintă unele dintre cele mai relevante producţii de dans ale ultimilor ani din România. Showcase-ul va avea loc în perioada 24-27 aprilie, iar spectacolele vor fi prezentate la CNDB, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, ARCUB şi la Galateca. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 14:00 – Balkan Ballerinas (Platforma 13 – Sergiu Diţă şi Anca Stoica) – la Linotip – Balkan Ballerinas este un performance inspirat de stigmate şi stereotipuri identitare create de Occident şi proiectate asupra Balcanilor. Acesta realizează o radiografie a culturii balcanice şi prezintă corpuri ca zone de tranziţie între două instanţe – mândrie şi ruşine, trecut şi prezent, folclor şi rave, balet şi manele
  • ora 18:30 – lansarea cărţii Epuizarea dansului. Performance şi politica mişcării, de Andre Lepecki – la CNDB – Apariţia editorială este un proiect CNDB în parteneriat cu Editura TACT, la iniţiativa criticului de arte performative Cristina Modreanu şi reprezintă traducerea unei cărţi esenţiale pentru teoria dansului. Invitaţi: Cristina Modreanu (critic de arte performative), D. Sargan (traducătoare) şi Corina Cimpoieru (coordonatoare volum). Intrarea este gatuită
  • ora 20:00 – BLOT – Body Line of Thought (Simona Deaconescu şi Vanessa Goodman) – la CNDB – BLOT explorează mişcarea în raport cu bacteriile din corpul uman. Conceput într-un format hibrid, jonglând între o conferinţă şi un spectacol coregrafic, BLOT vorbeşte despre asemănările dintre oameni şi alte animale, adresând procese fiziologice precum transpiraţia, mirosul, reproducerea, exerciţiul fizic şi imunitatea

* East European Comic Con, cel mai mare eveniment dedicat pasionaților de filme, seriale, jocuri video, benzi desenate și nu numai, revine cu cea de-a 13-a ediție, programată pentru perioada 25-27 aprilie, la Romexpo – ora 15:30

* Muzeul Municipiului Bucureşti găzduieşte vernisajul expoziţiei tematice „Iarmaroc şi negoţ din Bucureştii de odinioară”, eveniment care va avea loc la ora 17:00, la Palatul Suţu (Bd. I.C. Brătianu, nr. 2). Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 25 aprilie – 26 octombrie

* Muzeul Hărților găzduiește, alături de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, un nou eveniment „Cartografii Sonore: Conversație despre timp” din stagiunea a X-a. Publicul este invitat la o seară specială care îmbină muzica de cameră cu povestea, într-un demers artistic care explorează tema universală a timpului – ora 18:00. Evenimentul oferă prilejul de a-i asculta pe Cristina Tegzeșiu (oboi), Albert Moisi (fagot), Paul Ionescu (pian) și Oana Manițiu (narator)

* Ernesto Cardenal, revoluţionarul poet nicaraguan, va fi celebrat în cadrul unei seri de poezie, organizată de Institutul Cervantes din Bucureşti, începând cu ora 18:00, la sediul Institutului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 38. Vor vorbi despre opera sa, tradusă pentru prima oară în româneşte de Anastasia Gavrilovici şi publicată în 2019 la Editura Paralela 45, Radu Vancu, Claudiu Komartin şi Anastasia Gavrilovici

* Opera Naţională Bucureşti prezintă Peer Gynt (de Edvard Grieg) şi Carmina Burana (de Carl Orff) – ora 18:30

* Kat Graham, actriţa cunoscută pentru rolul iconic al lui Bonnie Bennett în serialul fenomen The Vampire Diaries, va lua parte la Comic Con România, cel mai amplu eveniment din Europa Centrală şi de Est destinat pasionaţilor de filme, seriale, jocuri video, cosplay sau benzi desenate, care va avea loc în perioada 25 – 27 aprilie, la Romexpo

  • Line-up-ul actorilor cuprinde nume importante ca: Este vorba despre Sujaya Dasgupta (Shadow and Bone, Shantaram), Charles Edwards (Lord of the Rings: The Rings of Power, The Crown), Sam Phillips (Bridgerton, The Crown). Lor li se alătură Rupert Young, cunoscut pentru rolurile lui Jack Featherington din Bridgerton şi Sir Leon din seria BBC, Merlin.
  • Un alt actor se alătură listei deja impresionante a celor care vor lua parte la Comic Con şi care se vor întâlni cu fanii, fie în cadrul panel-urilor de Q&A, fie pentru autografe personalizate şi fotografii. Este vorba despre Jack Wolfe, tânărul talent care l-a interpretat pe Wylan Hendriks în seria Shadow and Bone, începând cu cel de-al doilea sezon

* Muzeul Naţional de Artă al României, în parteneriat cu Happy Cinema, continuă şi în anul 2025 proiectul „Anul filmelor de artă la MNAR”, desfăşurat lunar în Sala Auditorium a muzeului (Str. Ştirbei Vodă nr. 1). Colaborarea dintre Muzeul Naţional de Artă al României şi Happy Cinema oferă un spaţiu alternativ în peisajul cultural al Bucureştiului, dedicat iubitorilor de artă şi film. Din program:

  • de la ora 19:00, are loc „Maverick Modigliani” (2020, 90 min.) – Filmul documentar urmăreşte viaţa şi opera lui Amedeo Modigliani (1884-1920), unul dintre cei mai apreciaţi şi imitaţi pictori din întreaga lume. Născut în Livorno, Toscana, Dedo sau Modi – aşa cum era numit – a trăit o viaţă scurtă, zbuciumată, narată aici dintr-o perspectivă originală, cea a tinerei lui soţii, Jeanne Heebuterne, care s-a sinucis la doar două zile după moartea acestuia

* Killa Fonic va susține un concert la Arenele Romane – ora 18:00. Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului „Radiofonic”.

* Spectacolul „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov îmbină ingenios două dintre cele mai cunoscute piese într-un act semnate de Anton P. Cehov – Ursul şi Cerere în căsătorie – într-o montare creativă semnată de regizorul Alexandru Grecu (invitat de la Teatrul Naţional Satiricus Ion Luca Caragiale, Chişinău). Premiere: 25 şi 26 aprilie 2025, ora 19:00, Teatrul Excelsior, Sala Ion Lucian

* Iris – Cristi Minculescu, Valter & Boro vor susține un concert simfonic la Sala Palatului – ora 20:00. Trupa va cânta alături de o orchestră formată din 40 de muzicieni de la Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești.

* Cluj-Napoca: Maestrul Lawrence Foster, aflat la pupitrul Corului şi Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, alături de pianista Plamena Mangova, va dirija un concert din programul căruia fac parte lucrări semnate de Johannes Brahms, Edvard Grieg, Ralph Vaughan Williams şi Benjamin Britten – ora 19:00, la Colegiul Academic

* Deva: Gala Laureaţilor Festivalulului-Concurs Naţional de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, ajuns la ediţia a XII-a – ora 17:00. Recitalul care va urma acesteia îi va aduce în faţa publicului pe cunoscuţii interpreţi Constantin Enceanu, Alexandra Chira, Ciprian Roman, Cristian Fodor, precum şi pe laureata ediţiei precedente a festivalului, Valentina Vasia Oprea. Acompaniază orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, dirijată de prof. George Cîlţea

* Focşani: Caravana cinematografică „Anul Nou care n-a fost” ajunge, în perioada 24 – 27 aprilie, în patru oraşe din România. Caravana va fi la Focşani, unde publicul este invitat la Cinematograf „Balada” de la ora 18:30, alături de regizorul Bogdan Mureşanu, jurnalistul Petre Mihai Băcanu, scriitorul Andrei Ursu, istoricul Bogdan Jitea (IICCMER) şi cercetătorul Andrei Galiţă (CNSAS)

* Galați: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul Amadeus de Peter Shaffer, regia Cătălin Vasiliu, scenografia Daniel Divrician – ora 19:00

* Iaşi: Editura Vremea şi Narcis Dorin Ion invită, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, cu prilejul lansării celei mai noi apariţii editoriale din colecţia Aristocărţi: „Reşedinţe boiereşti şi monumente din Iaşi”. La eveniment şi-au anunţat prezenţa nume ilustre ale vieţii culturale locale; vor lua cuvântul acad. Georgeta Filitti, dr. Aurica Ichim (Muzeul Municipal „Regina Maria” Iaşi), Silvia Colfescu (Editura Vremea), prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru şi Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi. Rolul de moderator va fi asumat de prof. univ. dr. Ioan Milică, directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi. Cartea „Reşedinţe boiereşti şi monumente din Iaşi”, de Narcis Dorin Ion, reprezintă o călătorie în Iaşiul de ieri pentru a-l înţelege pe cel de astăzi, o invitaţie la descoperirea comorilor turistice de tipul palatelor, reşedinţelor boiereşti, clădirilor publice, bisericilor şi chiar monumentelor de tipul statuilor

* Oradea: Sunt marcați 106 ani de la momentul instaurării administraţiei româneşti în Oradea, într-un concert extraordinar cu Loredana şi cei mai îndrăgiţi interpreţi de muzică din Bihor. Spectacolul „Oradea ne uneşte”, organizat de Visit Oradea în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea, se va desfăşura în Piaţa Unirii, începând cu ora 19:00, cu intrare liberă. Pe scenă, alături de Loredana, vor urca unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai Bihorului: orchestra Rapsodia Bihoreană, condusă de dirijorul Liviu Buţiu, Florica Bradu, Călin Pop (Celelalte Cuvinte), Antonela Ferche Buţiu, Otilia Haragoş, Ansamblul folcloric „Nuntaşii Bihorului” şi două generaţii de vioară cu goarnă – Gheorghe şi Claudiu Stângaciu. Concertul a fost gândit special pentru scena din Oradea, adaptat pentru orchestra Rapsodia Bihoreană şi pentru invitaţii săi

* Sfântu Gheorghe: Inaugurarea oficială a Centrului de Proiecte Culturale Europene de la Sfântu Gheorghe, înfiinţat printr-o colaborare între Teatrul „Andrei Mureşanu”, Primăria municipiului şi membrii EUNIC – reţeaua institutelor culturale ale ţărilor UE – ora 17:00, în incinta fostei Fabrici de Ţigarete din municipiu. Evenimentul va fi marcat și prin vernisarea a trei expoziţii:

  • Publicul va putea vedea expoziţia „Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriţi”, ce reuneşte lucrări ale fotografei Christine de Grancy, care, de-a lungul timpului, a urcat pe acoperişurile Vienei pentru a surprinde sculpturi, mesaje şi alte vestigii ale trecutului. Expoziţia itinerantă, realizată în colaborare cu Forumul Cultural Austriac, reprezintă un omagiu adus artistei, care s-a stins din viaţă în luna martie
  • Cea de-a doua expoziţie, intitulată „Microcosmos – Introducere în lumea lui Bela Bartok”, este realizată de Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, Institutul Liszt şi Arhiva Bartok a Academiei Ştiinţifice Maghiare cu prilejul aniversării a 144 de ani de la naşterea acestui pianist şi compozitor maghiar, care a trăit între anii 1881-1945
  • Publicul este invitat, de asemenea, la vernisajul expoziţiei „Site-specific – Reflecţii artistice contemporane ale spiritului locului”, realizată de studenţii secţiei de pictură şi sculptură a Universităţii Sapientia Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Universitatea din Pecs (Ungaria)

* Suceava: Festivalul SymphOpera – ediția a II-a – a anunțat programul integral al celei de-a doua ediții, un eveniment de referință în peisajul cultural al regiunii de N-E a României. În perioada 22-29 aprilie, orașele Suceava și Vatra Dornei devin epicentrul unei manifestări artistice de anvergură, oferind publicului opt zile consecutive de experiențe muzicale excepționale. Din program:

  • Ziua marchează un eveniment de referință în peisajul cultural sucevean: renumita operă L’Elisir d’Amore (Elixirul Dragostei) transformă scena Casei de Cultură din Suceava într-un tărâm al pasiunii muzicale și al farmecului liric italian. Opera Națională Română Iași aduce magia operei clasice în oraș, continuând tradiția spectacolelor de calibru înalt prezentate în premieră în această regiune. Capodopera lui Donizetti va fi prezentată într-o producție care reunește soliștii, corul, orchestra și baletul Operei Naționale Române Iași. Sub conducerea dirijorului David Crescenzi, această comedie romantică spune povestea tânărului Nemorino care folosește un „elixir” pentru a câștiga dragostea Adinei, într-un sat italian plin de intrigi amoroase și melodii memorabile

* Timişoara: A treia retrospectivă de la Ceau, Cineclub! din acest an propune între 25 şi 27 aprilie, la Cinema Studio, o serie inedită de cinci filme de ficţiune slovene şi italiene pe tema graniţei, selectate dintr-un amplu proiect care face parte din Programul Oficial GO25! – Capitală Europeană a Culturii 2025, implementat împreună de oraşele Nova Gorica (Slovenia) şi Gorizia (Italia)

* New York: Institutul Cultural Român din New York organizează un recital extraordinar susținut de soprana Iulia Isaev și pianista Liana Mareș. Evenimentul oferă publicului american o incursiune în excelența artei lirice românești – un eveniment ce prefațează ediția din 2025 a Bucharest Opera Festival. Ajuns la a 4-a ediție, Bucharest Opera Festival va alterna în cele 10 seri producţii de operă, balet, operetă şi operă în concert, cu 10 companii diferite, printre care 2 invitaţi din afara României, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Maria Bieşu din Chişinău şi Opera din Ruse. Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR New York pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-ul Institutului. Printre partenerii media se numără: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualităţi

– Sport

* Are loc Adunarea Generală de alegeri a Federaţiei Române de Gimnastică – ora 11:00, Casa Olimpică – Sala Amfiteatru, Bulevardul Mărăşti, nr. 20 A, Sector 1

* Au loc două meciuri din etapa a şasea a fazei play-out a Superligii de fotbal:

  • AFC Unirea Slobozia – FC Politehnica Iaşi (Arena 1 – Clinceni, ora 18:45)
  • ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Oţelul Galaţi (Arena Sepsi OSK – Sfântu Gheorghe, ora 21:00)

* Este programat un meci din etapa a şasea a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal: ACSM Reşiţa – FC Metaloglobus Bucureşti (Stadion ”Mircea Chivu” – Reşiţa, ora 16:30)

* Au loc meciuri în etapa a 24-a a Ligii Naţionale de handbal masculin:

  • CSM Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti (Sala Apollo – Bucureşti, ora 17:30)
  • ACS HC Buzău 2012 – CSM Constanţa (Sala ”Romeo Iamandi” – Buzău, ora 18:00)

* Se dispută meciuri de clasament în Liga Naţională de baschet masculin:

  • locurile 1-2: ACS Sepsi-SUC Sfântu Gheorghe – CS Municipal Târgovişte (Sala ”Kati Szabo” – Sfântu Gheorghe, ora 18:30)
  • locurile 3-4: FCC Baschet UAV Arad – CS Rapid Bucureşti (Sala Victoria – Arad, ora 19:00)

* E programat un meci din etapa a 5-a a Ligii Naţionale de rugby: CSA Steaua – CS Rapid (Stadion Ghencea – Bucureşti, ora 16:00)

– Diverse

* Arad: Se deschide Târgul de Flori, unde vor fi expuse zeci de mii de plante perene, plante decorative şi arbuşti – în Piaţa Catedralei (25-27 apr.)

* Sibiu: Festivalul Grădinilor, organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Sibiu, în parcarea Shopping City Mall (25-27 apr.)

– S-a întâmplat într-o zi de 25 aprilie

* În urmă cu 306 ani (1719) era publicată cartea „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe, considerat primul roman scris în limba engleză

* Cu 233 de ani în urmă (1792) Nicolas Jacques Pelletier, un răufăcător francez, devenea prima persoană executată prin ghilotinare. Execuţia a avut loc la Hôtel de Ville, în Place de Grève, la ora locală 15:30

* Acum 166 de ani (1859) începea construcţia Canalului Suez, canal maritim ce uneşte Marea Mediterană cu Marea Roşie, în istmul cu acelaşi nume din Egipt (construit de francezul Ferdinand de Lesseps şi deschis navigaţiei la 17.XI.1869)

* Sunt marcați 140 de ani (1885) de când Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoştea autocefalia Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod al BOR, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie sufletească binecuvintează Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-o autocefală întru toate de sine ocârmuită”. După proclamarea autocefaliei BOR de către autorităţie de stat româneşti, la 3 decembrie 1864, a urmat un proces dificil şi îndelungat, la nivelul corespondenţei şi al tratativelor diplomatice politico-bisericeşti, până la recunoaşterea ei canonică din partea Patriarhiei Ecumenice, în 1885

* Acum 131 de ani (1894) începea la Cluj (până la 13/25.V.1894), procesul politic intentat de către guvernul maghiar „memorandiştilor”, proces cu un larg ecou internaţional. 14 membri ai conducerii Partidului Naţional Român din Transilvania, printre care dr. Ioan Raţiu şi dr. Vasile Lucaciu, au fost condamnaţi la închisoare. În tot spaţiul locuit de români au avut loc puternice manifestaţii de susţinere a luptei pentru emancipare naţională a românilor transilvăneni (25.IV/7.V)

* În urmă cu 124 de ani (1901) apărea prima plăcuţă de înmatriculare din America, în statul New York, când un act normativ reglementa pe plan local obligaţia tuturor posesorilor de automobile să-şi înregistreze vehiculul şi să afişeze pe caroserie numărul de înmatriculare obţinut. Taxa de înregistrare a maşinii era de 1 dolar. În cursul primului an, au fost emise în statul New York 954 de plăcuţe de înmatriculare

* Se marchează 110 ani (1915) de când a avut loc victoria de la Çanakkale (Dardanele), cunoscută ca fiind una din cele mai mari şi grele războaie din istorie. Bătălia de la Çanakkale ocupă un loc foarte important în istoria Turciei, fiind un război între trupele aduse din coloniile franceze de Anglia şi Franţa în anul 1915 şi naţiunea turcă. Războaiele purtate atât pe uscat, cât şi pe mare au început în data de 18 martie 1915. În data de 25 aprilie 1915 au început luptele de pe uscat, statele Antantei eşuând în traversarea Çanakkale şi întorcându-se aşa cum veniseră, iar în iarna anului 1916 au fost nevoite să se retragă

* Se împlinesc 80 de ani (1945) de când începea Conferinţa de la San Francisco (până la 26.VI.1945) în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite, ONU. Conferinţa a adoptat Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la 24.X.1945

* Acum 78 de ani (1947) demersurile de întemeiere a unei instituţii universitare în inima Olteniei au fost încununate prin Legea nr. 138 pentru înfiinţarea şi organizarea Universităţii din Craiova şi a Eforiei ei, promulgată de Majestatea Sa, Regele Mihai I, la 21 aprilie 1947 şi publicată în Monitorul Oficial al Regatului României la data 25 aprilie 1947

* Cu 56 de ani în urmă (1969) a intrat în vigoare Tratatul de la Tlatelolco (Mexic) privind interzicerea armelor nucleare în America Latină şi Caraibe, semnat la 14.II.1967,prin care națiunile latino-americane și caraibiene care au aderat au declarat zona liberă de arme nucleare

* În urmă cu 43 de ani (1982) se încheia retragerea trupelor israeliene din Peninsula Sinai (realizată în mai multe etape), după 15 ani de ocupaţie. Israelul a preluat controlul asupra peninsulei în luna mai 1967, în urma „Războiului de şase zile”

* Acum 33 de ani (1992), în perioada 25 – 27 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti, Regele Mihai I efectua prima sa vizită cu caracter privat în România (Suceava, Bucureşti, Curtea de Argeş). Suveranul a fost întâmpinat cu căldură şi entuziasm de români. În Capitală a avut loc o manifestaţie populară la care au participat câteva sute de mii de persoane pe tot traseul de la Piaţa Romană la Piaţa Sf. Gheorghe

* Se împlinesc 20 de ani (2005) de când a avut loc ceremonia de semnare a Tratatelor de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (la Abaţia Neumünster din Luxemburg), precedată de reuniunea Consiliului European, care a dat votul final asupra documentelor care consfinţeau calitatea de viitoare membre ale UE pentru România şi Bulgaria. Pe Tratatul de aderare a României şi-au pus semnătura, din partea română, preşedintele ţării, primul ministru, ministrul afacerilor externe şi cel al integrării europene. De la 1.I.2007 România şi Bulgaria sunt membre ale Uniunii Europene (după ce Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE au ratificat cele două tratate semnate la 25.IV.2005). Numărul ţărilor membre ale UE se ridică la 27 (după retragerea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană la data de 31 ianuarie 2020)

* Se marchează 10 ani (2015) de la cutremurul din Nepal cu o magnitudine de 7,9 pe scara Richter epicentrul fiind localizat în Districtul Lamjung, la aproximativ 77 km nord-vest de capitala Nepalului, Kathmandu. Este cel mai puternic cutremur care a avut loc în regiune, din 1934 încoace, când un cutremur de 8,2 pe Richter a provocat moartea a peste 17.000 de persoane. Potrivit cifrelor oficiale, peste 9.000 de oameni şi-au pierdut viaţa în Nepal şi în ţările învecinate. Districtul Sindhupalchok a fost cel mai grav afectat – 3.360 de morţi (aproape jumătate din numărul oficial al victimelor). Monumente istorice aparţinând Patrimoniului mondial UNESCO, printre care Piaţa Durbar şi Turnul Dharahara – înalt de 62 m, au fost distruse sau au fost grav avariate. Pagubele totale au fost estimate la aproximativ 15-20% din PIB-ul Nepalului, adică 5 miliarde de dolari. Potrivit ONU, opt milioane de oameni (mai mult de o pătrime din populaţia ţării) din 39 de districte au fost afectaţi de cutremur. De asemenea, 1,4 milioane de oameni au avut nevoie de asistenţă umanitară de urgenţă, dintre care 940.000 de copii

Aniversări – Comemorări 

– Izvorul Tămăduirii; Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu; Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu; Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (Calendarul Creştin-Ortodox 2025)

– Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2025)

– Sf. Marcu, Evanghelist (Calendarul Romano-Catolic 2025)

– „Ziua Justiţiei Militare” (la 25 aprilie 1919 s-a înfiinţat primul Serviciu Contencios în cadrul Armatei române, prin Decretul-lege nr. 1625, semnat de regele Ferdinand); se celebrează din 1999, printr-un ordin al ministrului apărării naţionale

– 25 – 27.IV: „Zilele Municipiului Botoșani” sunt organizate de municipalitatea botoşăneană în fiecare an, într-un weekend în preajma zilei de Sfântul Muncenic Gheorghe (23 aprilie), patronul spiritual al oraşului

– 1687: A murit Ion Căianu (Caioni), călugăr franciscan, primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, organist, constructor şi reparator de orgi, culegător de folclor, compozitor, cronicar, pedagog, gânditor renascentist şi precursor al iluminismului; a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui „Codex Caioni” (n. 1629)

– 1841: S-a născut (la Kalipetrova, Bulgaria) Zaharia Petrescu, general, medic; elev şi colaborator al lui Carol Davila; medic-şef al Corpului 1 de Armată în timpul Războiului de independenţă (1878-1879); cercetări de farmacologie şi de terapeutică generală – „Elemente de terapeutică şi materie medicală”, primul tratat de acest fel din România; precursor al chimioterapiei; membru corespondent al Academiei Române din 1885 (m. 1901)

– 1875: S-a născut Valeriu Traian Frențiu, episcop de Oradea, teolog, ctitor de școală românească și promotor al turismului bihorean; unul dintre cei şapte episcopi-martiri ai Bisericii greco-catolice care au fost beatificaţi la data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertăţii din Blaj, de către Papa Francisc (m. 1952, în lagărul de exterminare din Sighet) – 150 de ani

– 1909: S-a născut poetul şi publicistul Aurel Marin (m. 1944)

– 1920: S-a născut medicul Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din sud-estul Europei; din 1943 a lucrat în echipa prof. dr. Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie; alături de soţul său, Ionel Ionescu, şi de Constantin Arseni, au format prima echipă neurologică din România, numită mai târziu „echipa de aur”, care a contribuit la dezvoltarea neurochirurgiei din România (m. 2008) – 105 ani. NOTĂ: La 17 septembrie 2005, la Congresul Mondial de Neurochirurgie din Maroc, a fost atestat faptul că Sofia Ionescu-Ogrezeanu a fost prima femeie neurochirurg din lume

– 1920: S-a născut soprana Ioana Nicola Ştirbei (m. 2009) – 105 ani

– 1925: S-a născut actorul de teatru şi film Vasile Niţulescu (m. 1991) – 100 de ani

– 1925: A murit compozitorul şi dirijorul George Stephănescu, autorul primei simfonii româneşti (n. 1843) – 100 de ani

– 1929: S-a născut Sanda Râpeanu, lingvistă, specialistă în limbi romanice; traducătoare şi autoare a numeroase studii critice, realizate în colaborare cu soţul său, criticul literar Valeriu Râpeanu (1931-2022)

– 1932: S-a născut atleta Lia Manoliu; campioană olimpică la aruncarea discului: aur la México City (1968), bronz la Roma (1960) şi Tokyo (1964); preşedinta Comitetului Olimpic Român (1992-1998); Complexul Sportiv Naţional din Bucureşti îi poartă astăzi numele (m. 1998)

– 1933: A murit medicul legist şi farmacistul Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (n. 1858)

– 1940: S-a născut Gheorghe Macarie, filolog, critic şi istoric de artă, profesor (m. 2018) – 85 de ani

– 1943: S-a născut Valeriu Florin Dobrinescu, istoric şi eseist român; fondator al Centrului de Istorie şi Civilizaţie Europeană (m. 2003)

– 1953: S-a născut Liviu Antonesei, poet, eseist, publicist, cercetător în ştiinţele educaţiei şi profesor

– 1954: S-a născut Mioara Caragea, traducătoare de limbă portugheză, publicistă şi profesoară (m. 2017)

– 1958: A murit Iosif Iser, pictor şi grafician; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1881)

– 1969: S-a născut flautistul și profesorul universitar Ionuţ Bogdan Ştefănescu

– 1999: A murit Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician şi poet avangardist (n. 1912)

– 2020: A murit prinţul Mihai Dimitrie Sturdza, istoric şi diplomat; autorul unei opere impresionante, acoperind domenii precum heraldica, genealogia, istoria familiilor nobiliare din sud-estul Europei, statutul internaţional al Ţărilor Române, relaţiile româno-ruse, istoria culturii; stabilit la Paris, din 1963; a fost redactor politic la Departamentul român al postului de radio „Europa liberă” din München (1986-1995); strănepotul lui Mihail Sturdza, domnitor al Moldovei între anii 1834-1849 (n. 1934) – 5 ani

– 2022: A murit istoricul, arheologul şi profesorul universitar Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003 (n. 1926)

EVENIMENTE EXTERNE

– Washington: Reuniunea miniștrilor de finanțe din G20

– Washington: Vizita secretarului general al NATO, Mark Rutte

– Serbia: Comisarul pentru Drepturile Omului, Michael O’Flaherty, va călători în țară pentru o misiune concentrată pe controlul protestelor și pe mediul de lucru pentru organizațiile societății civile și apărătorii drepturilor omului (25-27 apr.)

– Washington DC: Liderii financiari mondiali se întâlnesc în cadrul reuniunilor de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale (25 – 26 apr.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Siria

– Pakistan: Vizită a preşedintelui azer, Ilham Aliev (25- 27 apr.)

– Beijing: Vizita președintelui kenyan, William Ruto (până pe 26 apr.)

– Washington D.C., SUA:  Interviu cu ministrul german de Finanțe Joerg Kukies în marginea reuniunilor de primăvară ale FMI

– Kazahstan: A șasea reuniune a miniștrilor de externe China-Asia Centrală (pânî pe 26 apr.)

– Vatican: Credincioşii îi pot lua rămas bun de la Papa Francisc, la Bazilica Sfântul Petru, până la ora locală 19:00. Cardinalul camerleng, Kevin Joseph Farrell, prezidează ritualul de închidere a sicriului Papei Francisc în Bazilica Sfântul Petru, la ora locală 20:00

– Roma: În cadrul Jubileului adolescenților (25-27 aprilie), parte a „Anului Sfânt” al Bisericii Catolice, are loc devoțiunea numită „Via Lucis” (Calea Luminii)

– Paris: Liturghie solemnă pentru Papa Francisc la Notre-Dame, în ajunul înmormântării sale

– Kathmandu: Nepal comemorează a 10-a aniversare a cutremurului catastrofal din 2015

– Moscova: Reuniunea Comisiei Interguvernamentale pentru Cooperare Comercială cu Iranul

– Moscova: Conferință de presă susținută de ministrul rus al Energiei, Serghei Țiviliov, și ministrul iranian al petrolului, Mohsen Paknejad

– Moscova: Reuniunea Băncii Centrale a Rusiei cu decizii privind rata

– Londra: Agenția Internațională pentru Energie (IEA) găzduiește Summitul Internațional privind Viitorul Securității Energetice

– Leverkusen: Bayer – Adunarea Generală

– New York: Fostul reprezentant republican George Santos va fi condamnat, după ce a pledat vinovat pentru fraudă

– New York: Audierea în instanța federală a lui Luigi Mangione, acuzat de uciderea CEO-ului UnitedHealthcare, Brian Thompson

– Tripoli, Libia: Redeschiderea Muzeului Național Libian, închis de mai bine de un deceniu

– Londra: Începe procesul pentru cinci jucători canadieni de hochei, juniori, acuzați de agresiune sexuală

– Jerez de la Frontera: Campionatul Mondial MotoGP, Grand Prix-ul Spaniei (25 – 27 apr.)

Aniversări – Comemorări 

– „Ziua Internaţională a Delegaţilor ONU” a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 73/286 din 2 aprilie 2019, pentru recunoaşterea rolului crucial al delegaţilor în îndeplinirea principalelor obiective ale Organizaţiei Naţiunilor Unite; a fost sărbătorită prima dată în 2020 (- 5 ani)

– „Ziua Mondială de Combatere a Malariei”, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii la cea de a 60-a sesiune a sa, din mai 2007, pentru a sublinia necesitatea continuării investiţiilor şi angajamentelor în susţinerea prevenirii şi controlului malariei

– „Ziua Mondială a Pinguinilor” are scopul de a sensibiliza oamenii cu privire la importanța acestor păsări și conservării mediului lor natural; pinguinii sunt în pericol din cauza poluării, pescuitului excesiv și încălzirii globale; oamenii de știință care au studiat pinguinii au observat că, după luni petrecute prin diverse mări și oceane, o colonie de pinguini Adelie revine în Antarctica pe 25 aprilie a fiecărui an

– „ANZAC Day” – sărbătoare naţională în Australia, zi dedicată comemorării debarcării de la Gallipoli, în 1915, și ziua în care sunt comemoraţi toţi cetăţenii australieni care au servit şi au căzut la datorie în războaie, conflicte şi operaţiuni de menţinere a păcii

– Ziua Eliberării în Italia marchează eliberarea ţării de regimul fascist şi de ocupaţia nazistă de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

– În Portugalia se sărbătoreşte „Ziua Libertăţii”; în 1974 a avut loc „Revoluţia garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar (în 1933) şi a deschis calea spre restaurarea democraţiei

– 1214: S-a născut regele Ludovic al IX-lea al Franţei, cunoscut ca Sfântul Ludovic; rege al Franţei din 1226 până la moartea sa; este singurul rege al Franţei care a fost canonizat; a fost cel care a înfiinţat Parlamentul de la Paris (m. 1270)

– 1472: A murit Leon Battista Alberti, arhitect, pictor, sculptor şi scriitor renascentist italian; a publicat primul tratat modern de pictură (n. 1404)

– 1595: A murit poetul renascentist italian Torquato Tasso (n. 1544) – 430 de ani

– 1599: S-a născut Oliver Cromwell, om politic şi comandant de oşti englez; conducător al revoluţiei împotriva dinastiei Stuart; a înăbuşit mişcarea de eliberare naţională din Irlanda (1649-1652); în 1653 a instaurat în Anglia un regim dictatorial, devenind lord-protector; a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei (m. 1658)

– 1635: A murit scriitorul italian Alessandro Tassoni, unul dintre întemeietorii criticii literare italiene (n. 1565) – 390 de ani

– 1744: A murit Anders Celsius, astronom şi fizician suedez, creatorul termometrului centigrad (n. 1701)

– 1840: A murit Siméon Denis Poisson, matematician şi fizician francez (n. 1781) – 185 de ani

– 1849: S-a născut Felix Klein, matematician german; cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în teoria grupurilor, analiza complexă, geometria non-euclidiană şi conexiunile dintre acestea şi geometrie (m. 1925)

– 1874: S-a născut Guglielmo Marconi, fizician şi inventator italian; unul dintre promotorii radiotehnicii; în 1895 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu (brevetat în 1896), iar în 1901 prima radiocomunicaţie transatlantică; lucrări de pionierat în radiolocaţie şi radionavigaţie; Premiul Nobel pentru fizică în 1909, împreună cu germanul Ferdinand Braun (m. 1937)

– 1900: S-a născut fizicianul elveţian naturalizat american Wolfgang Pauli; contribuţii în mecanica cuantică şi fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică în 1945 (m. 1958) – 125 de ani

– 1917: S-a născut Ella Fitzgerald, cea mai populară cântăreață de jazz din Statele Unite mai bine de o jumătate de secol; supranumită „Regina muzicii soul”; recompensată în timpul vieții cu 13 premii Grammy (m. 1996)

– 1918: S-a născut pictorul italian Remo Brindisi, considerat fondatorul mişcării „Noua Reprezentare” (m. 1996)

– 1921: S-a născut Karel Appel, pictor, sculptor şi poet olandez (m. 2006)

– 1925: S-a născut jurnalista belgiană Janine Lambotte, prezentatoare, din 1953, a canalului de televiziune RTB (de limbă franceză); numele său va rămâne în istoria jurnalismului, deoarece a fost prima femeie din Europa care a prezentat un jurnal televizat, în anul 1961 (m. 2012) – 100 de ani

– 1927: S-a născut Corín Tellado (nume real: María del Socorro Tellado López), prolifică scriitoare spaniolă de romane romantice; UNESCO a declarat-o cea mai citită scriitoare spaniolă din lume (după Miguel de Cervantes), iar Cartea Recordurilor a numit-o scriitoarea cu cele mai multe cărți vândute în limba spaniolă din lume; a publicat în jur de 4.000 de titluri și a vândut peste 400 de milioane de exemplare ale romanelor sale (m. 2009)

– 1927: S-a născut Albert Uderzo desenator și scenarist de benzi desenate francez; creator, alături de scenaristul René Goscinny, al aventurilor lui Asterix şi Obelix, între alte reviste de benzi desenate (m. 2020)

– 1928: S-a născut Cy Twombly (numele la naştere: Edwin Parker Twombly Jr.), desenator, pictor, sculptor şi fotograf american; unul dintre pictorii abstracţi importanţi ai secolului al XX-lea; cunoscut publicului de artă pentru lucrările sale de mari dimensiuni, realizate într-un stil caligrafic-grafitti (m. 2011)

– 1930: S-a născut Paul Mazursky, regizor american de film, scenarist şi actor (m. 2014) – 95 de ani

– 1932: S-a născut Alain Besançon, istoric, filolog și profesor francez; unul dintre cei mai proeminenţi specialişti în istoria rusă şi sovietică; specializat în istoria intelectuală (m. 2023)

– 1935: S-a născut Phillip James Edwin Peebles, fizician, astronom, cosmolog și profesor american de origine canadiană; considerat cel mai mare specialist în cosmologie teoretică în ultimele decenii, având contribuții majore în domenii precum materie întunecată și microunde cosmice; Premiul Nobel pentru fizică în 2019, împreună cu Michel Mayor şi Didier Queloz, pentru „contribuţii în înţelegerea evoluţiei Universului şi a locului Pământului în cosmos” – 90 de ani

– 1940: S-a născut Al Pacino (nume complet: Alfredo James Pacino), considerat a fi unul dintre cei mai talentați actori din istoria cinematografiei, câștigător al Premiului Oscar pentru cel mai bun actor, precum și unul din câștigătorii Triple Crown of Acting – 85 de ani

– 1941: S-a născut Bertrand Tavernier, regizor, scenarist, critic de film, producător și actor francez (m. 2021)

– 1945: S-a născut compozitorul şi cântăreţul suedez Björn Ulvaeus, membru al renumitei formaţii „ABBA” – 80 de ani

– 1947: S-a născut fotbalistul şi antrenorul olandez Johan Cruyff; a primit Balonul de Aur de trei ori (m. 2016)

– 1969: S-a născut Renée Zellweger, actriță de film, producătoare și scriitoare americană

– 1976: A murit Alexander Brailowsky, pianist american de origine rusă (n. 1896)

– 1976: A murit Sir Carol Reed, regizor britanic de film; unul dintre cele mai sonore nume ale filmului englez al anilor ’40-’50 ai secolului XX (n. 1906)

– 1995: A murit actriţa şi dansatoarea americană Ginger Rogers (n. 1911) – 30 de ani

– 2011: A murit poetul chilian Gonzalo Rojas, considerat unul dintre cei mai talentaţi scriitori moderni ai Americii Latine (n. 1917)

– 2011: A murit cântăreaţa britanică Poly Styrene, considerată o legendă a muzicii punk (n. 1957)

– 2016: A murit scriitorul franco-american Martin Gray, supravieţuitor al ghetoului din Varşovia din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut mai ales pentru romanul „Au nom de tous les miens” (n. 1922)

– 2018: A murit Michael (Joseph) Anderson, regizor de film, scenarist și producător britanic; cunoscut în primul rând pentru filmul „Around the World in 80 Days” (n. 1920)

– 2020: A murit Per Olov Enquist, unul dintre cei mai celebri scriitori şi dramaturgi suedezi din a doua jumătate a secolului XX (n. 1934) – 5 ani

– 2023: A murit Harry (Harold George) Belafonte, Jr. cântăreț, compozitor, activist social și actor american; cu melodii ca „Day-O (Banana Boat Song)” şi „Jamaica Farewell”, a iniţiat o modă pentru stilul calypso, fiind numit King of Calypso; a fost un apărător al drepturilor omului și al cauzelor umanitare, fiind un puternic critic al administrației lui George W. Bush (n. 1927)

– 2024: A murit cineastul francez Laurent Cantet, regizor și scenarist cu o puternică conştiinţă socială (n. 1961) – 1 an