Înmormântarea Papei Francisc va avea loc într-un climat geopolitic destul de tensionat. Vaticanul lucrează pentru a defini tabla de șah diplomatică, iar conform ceremonialului Sfântului Scaun, Trump va fi așezat departe de Zelenski.
Așa cum s-a procedat şi la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea din 2005, delegațiile se vor așeza în ordinea importanței, urmând însă ordinea alfabetică a țărilor francofone.
Astfel, Donald Trump, președintele Statelor Unite (în franceză États-Unis), nu va sta alături de VolodImIr Zelenski, președintele Ucrainei (în franceză Ukraine), ci ar putea fi aşezat între statele africane Eswatini și Etiopia, nu departe de liderul de la Palatul Elysée Emmanuel Macron.
Acest puzzle ar trebui să evite sitauţii jenante, sau chiar erori diplomatice. Ordinea alfabetică italiană, de exemplu, i-ar fi văzut pe Trump și Zelenski stând aproape unul de celălalt. Dar franceza a fost aleasă ca limbă a diplomației.
Liderul ucrainean anunțase că a cerut o întâlnire cu președintele SUA în marja ceremoniei de la Vatican, după vizita sa dezastruoasă la Casa Albă. Momentan nu a fost confirmat nimic, însă nu este încă exclus ca cei doi lideri să poată avea întâlniri informale în capitala Italiei.
Şi mai marii Uniunii EuropeneL Ursula von der Leyen, António Costa și Roberta Metsola, iau în considerare posibilitatea de a avea discuții bilaterale după ceremonie.
Delegațiile se vor aşeza după o schemă precisă
Reprezentanții Italiei și Argentinei, țara natală a Papei Bergoglio, vor sta în primul rând. Președintele Javier Milei a sosit vineri dimineață la Roma, pentru a îî aduce un omagiu regretatului Pontif, în ciuda nemulțumirilor din trecut.
Urmează membrii caselor regale catolice, Marele Maestru al Ordinului de Malta, casele regale necatolice și apoi reprezentanții guvernelor altor națiuni în ordinea importanței, conform nomenclaturii franceze.
În primul rând vor sta țările reprezentate de un șef de stat, apoi cele reprezentate de un șef de guvern, urmate de țările reprezentate de un ministru și în final de un ambasador.
Autoritățile civile vor fi așezate în partea dreaptă a curții bisericii, cu fața către bazilică. Cardinalii vor fi toți aliniați în fața intrării.
Delegația italiană va fi alcătuită din aproximativ șaptezeci de persoane. Va participa Președintele Republicii Sergio Mattarella, însoțit de fiica sa Laura, de prim-ministrul Giorgia Meloni, de președintele Senatului Ignazio La Russa, de președintele Camerei Lorenzo Fontana, de președintele Curții Constituționale Giovanni Amoroso și de ministrul Afacerilor Externe Antonio Tajani.
Conform tradiției, prințul moștenitor William de Wales va reprezenta Marea Britanie alături de prim-ministrul Keir Starmer. Regele Felipe și regina Letizia, vor fi însoțiți de trei miniștri. Pedro Sanchez va fi absent. La înmormântare vor fi prezenţi şi membrii reprezentanţi ai caselor regale ale Belgiei, Suediei, Norvegiei și Monaco.
Marii absenţi vor fi Vladimir Putin și Benjamin Netanyahu, ambii lideri având mandate internaționale de arestare pentru crime de război. Mandatul asupra lui Putin, emis în 2023, a ajuns la birourile Ministerului Justiției, însă nu a fost trimis la Procuratura Generală din Roma: un pas necesar pentru ca acesta să devină executiv.
Potrivit unor mass-media italiene, în cazul în care Putin ar veni în Italia, s-ar putea să nu fie arestat, însă ministrul Nordio a spus că acest lucru nu este posibil, deoarece dacă Putin ar fi în Italia, sau dacă s-ar afla că va veni în Italia, mandatul de arestare ar fi activat.
Rusia va fi reprezentată în Piața Sf. Petru de ministrul Culturii, Olga Lyubimova, în timp ce pentru Israel va fi doar ambasadorul la Sfântul Scaun, Yaron Sideman.
Bărbații care participă la ceremonie trebuie să poarte un costum închis la culoare, o cravată neagră și un nasture de aceeași culoare pe reverul stâng al jachetei. Femeile, în schimb vor purta o rochie, eventual lungă, mănuşi şi voal pe cap, toate negre. Singurul ornament permis este un șirag de perle. (www.euronews.it- 25 aprilie)
Articol de Isidoro Patalano
Traducerea: Cătălina Păunel/cpaunel
RADOR RADIO ROMANIA, (25 aprilie)