„Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu – Cu mai puțin de 10 zile înainte de scrutinul din mai, un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a decis anularea și suspendarea deciziei Curții Constituționale, care a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut și a stabilit că întreg procesul electoral trebuie reluat. Hotărârea judecătorească de la Ploiești nu este definitivă și deja a fost contestată. Ea vine însă în contextul în care, în toată țara, la curțile de apel au fost înregistrate, în ultima perioadă, zeci de cereri similare de anulare a deciziei CCR din decembrie 2024. Aproape 30 au fost deja respinse, cu excepția celei de la Ploiești, care ar putea avea potențialul de a perturba procesul electoral actual. Cristian Bâcâin are detalii.
Reporter: Cristian Bâcâin – „Suspendă executarea Hotărârii Curții Constituționale din 6 decembrie 2024, până la soluționarea definitivă a cauzei. Admite acțiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curții Constituționale”, este decizia de ieri a Curții de Apel Ploiești. Reclamant este Popescu Gheorghiță, pârât Curtea Constituțională, judecător Alexandru Vasile. Acțiunea a fost înregistrată la începutul acestei luni, la fel ca alte zeci de sesizări similare depuse la curțile de apel din toată țara. Decizia judecătorului de la Ploiești nu este definitivă și a fost deja contestată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Ea este însă surprinzătoare, pentru că majoritatea celor care au reacționat public, având în vedere că se știe că hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și inatacabile. Sunt însă și opinii că procesul electoral pentru alegerile din luna mai ar trebui oprit, pentru că decizia de la Ploiești ar suspenda executarea hotărârii CCR, până la soluționarea definitivă a cauzei. Biroul Electoral Central a transmis însă rapid că activitatea tuturor birourilor electorale continuă. Potrivit BEC, actuala procedură electorală în vederea alegerii președintelui României este reglementată atât de acte normative, cât și de acte administrative. Și Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat rapid și a anunțat că a sesizat deja Inspecția Judiciară, pentru a face verificări cu privire la săvârșirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești. Aceasta având în vedere și faptul că în aproximativ 30 de alte cauze identice soluționate de curțile de apel din țară, deciziile pronunțate au fost de respingere a acțiunii./astanimir/denisse
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (25 aprilie)