Funeraliile Papei Francisc au fost o ocazie de scurte întâlniri între diverşi lideri mondiali

RADOR RADIO ROMÂNIA (26 aprilie) – În timp ce peste 250.000 de persoane s-au adunat pentru funeraliile Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican sâmbătă dimineață, liderii mondiali au profitat de ocazie pentru a organiza întâlniri cu miză mare înainte și după slujba de înmormântare. Înainte de funeralii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump s-au întâlnit în Bazilica Sfântul Petru. Casa Albă face presiuni din ce în ce mai mari pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului cu Rusia, iar aceasta a fost prima întâlnire față în față a liderilor de la întâlnirea dezastruoasă la Casa Albă din februarie. „Sper să avem rezultate în tot ceea ce am discutat”, a scris Volodimir Zelenski după întâlnire, numind-o „o întâlnire foarte simbolică, care are potențialul de a deveni istorică, dacă obținem rezultate comune”. Într-o postare pe Truth Social, trimisă la întoarcerea sa de la Roma, Donald Trump a evocat perspectiva aplicării de noi sancțiuni Moscovei și s-a întrebat dacă președintele rus Vladimir Putin este serios interesat de pace. Deși Vladimir Putin nu a participat la înmormântarea Papei Francisc, liderul rus i-a spus unui trimis special al SUA că este gata să intre în discuții directe cu Ucraina și să facă acest lucru fără nicio condiție prealabilă, a relatat sâmbătă presa de stat rusă. Preşedintele ucrainean Zelenski s-a întâlnit la Roma și cu premierul britanic Keir Starmer, unde cei doi au discutat despre întâlnirile recente dintre Ucraina, SUA și liderii europeni, potrivit lui Volodimir Zelenski. „Trebuie să menținem impulsul” discuțiilor recente, a scris ulterior Keir Starmer pe X. Preşedintele Ucrainei s-a întâlnit, de asemenea, la Roma şi cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, la Palazzo Chigi, unde biroul de presă al Giorgiei Meloni a declarat că aceasta și-a reiterat sprijinul pentru activitatea lui Donald Trump privind negocierile de pace. „Prim-ministrul a salutat disponibilitatea deplină a Ucrainei pentru o încetare imediată a focului. Acum se așteaptă, de asemenea, ca Rusia să își demonstreze în mod concret voința de a urmări pacea”, a declarat biroul de presă al premierului italian. Repartizarea locurilor la funeraliile Papei Francisc și aglomerația de colegi lideri au făcut posibile scurte interacțiuni. Donald Trump s-a întâlnit pe scurt cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a interacționat rapid cu liderii estonieni și finlandezi și a dat mâna cu președintele francez Emmanuel Macron în timpul semnului păcii din cadrul slujbei funerare. De asemenea, ministrul de externe al Ucrainei, Andri Sibiha, a postat sâmbătă o fotografie cu întâlnirea dintre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski. (CNN INTERNATIONAL – 26 aprilie)/mbaciu/ilapadat