Viktor Orbán efectuează o vizită în Slovacia

Suntem o țară fără migranți și nu vrem deloc să sacrificăm viitorul copiilor noștri cu o politică de migrație defectuoasă„, a declarat luni, la Bratislava, premierul Viktor Orbán, la o conferință de presă susţinută alături de premierul slovac, Robert Fico.
„Am convingerea că nimeni nu poate limita suveranitatea statelor membre în politica lor de migrație, nimeni nu poate decide în locul slovacilor sau ungurilor cu cine va trebui să coabităm în contextul migrației”, a declarat oficialul ungar, care a adăugat: Cu cine coabităm noi – trebuie să fie propria noastră decizie, bazată pe suveranitatea națională.
Pe de altă parte, premierul ungar a declarat: Putem afirma, fără nicio exagerare, că astăzi trăim în cele mai bune relații slovaco-ungare din toate timpurile.
În cadrul conferinţei de presă, Viktor Orbán i-a mulțumit lui Robert Fico în numele Ungariei și al cetăţenilor ungari pentru „numeroasele decizii curajoase și pentru inițiativele” pe care le-a luat în trecut în favoarea prieteniei dintre cele două țări.
Dacă cineva ar fi spus acum cincisprezece ani că vom sta aici și vom vorbi pe acest ton despre relația dintre cele două țări, puțini oameni ar fi crezut că este posibil„, a afirmat Viktor Orbán, care a reiterat că Slovacia și slovacii se pot baza întotdeauna pe Ungaria, iar ungurii se bazează pe Slovacia, deoarece cele două țări au multe interese comune.
Premierul consideră grupurile și comunitatea națională slovacă care trăiesc în Ungaria ca fiind o parte foarte valoroasă și respectabilă a Ungariei și va face tot posibilul pentru a le păstra identitatea lor, precum și identitatea lor culturală și politică.
Cu acest prilej, Viktor Orbán a anunţat: Capacitatea de transport al gazelor naturale dintre Ungaria și Slovacia va fi mărită cu încă 900 de milioane de metri cubi.
La conferința de presă organizată după discuțiile avute cu premierul slovac, Robert Fico, premierul ungar a subliniat că este regretabil faptul că Ucraina blochează livrările de gaze naturale pe teritoriul său.
În opinia noastră, aceasta nu este calea viitorului, astfel va fi foarte dificil pentru Ucraina să se apropie de Europa, ar trebui să dea dovadă de mult mai multă înțelegere față de țările noastre și să țină cont de interesele noastre economice„, a spus oficialul ungar, care a amintit că capacitatea de gaze naturale care leagă cele două țări a fost deja majorată la 3,5 miliarde de metri cubi, iar acum au convenit cu Robert Fico că acesta va fi suplimentat cu încă 900 de milioane de metri cubi.
Viktor Orbán a menționat că împreună cu omologul său slovac au fost de acord şi în faptul că ambele țări ar trebui să insiste asupra scutirii de la sancțiunile privind achizițiile de petrol, deoarece Ungaria și Slovacia sunt țări fără ieșire la mare./rganciu/aburtica

MTI – 28 aprilie