România va avea un nou sistem Patriot de rachete sol-aer cu bătaie mare, în locul celui pe care ţara noastră l-a furnizat Ucrainei, în septembrie, anul trecut. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale a salutat decizia Departamentului de Stat al Statelor Unite de a aproba vânzarea către România a unui astfel de sistem care include un set radar şi două staţii de lansare. Costul este de peste 260 de milioane de dolari din fonduri externe nerambursabile, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu.
Constantin Spînu: Achiziția efectivă a sistemului va fi în jurul sumei de 262 de milioane de dolari. Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile. Acestea sunt asigurate de un grup de țări aliate, precum și prin intermediul Inițiativei Immediate Action on Air Defence a Statelor Unite în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donația făcută de România către Ucraina. Trebuie spus că sistemul Patriot poate detecta și doborî o gamă largă de platforme aeriene și rachete balistice, iar această achiziție va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre./RADOR RADIO ROMÂNIA/eradu