Atac ucrainean cu drone asupra orașului Oleșki, soldat cu cel puțin șapte morți și 20 de răniți, anunță guvernatorul local

Cel puțin șapte persoane au fost ucise și alte peste 20 rănite într-un atac cu drone ucrainene asupra unei piețe aglomerate dintr-o parte controlată de Rusia a regiunii Herson din sudul Ucrainei, a declarat joi guvernatorul instalat de Rusia, Vladimir Saldo. Atacul cu drone a vizat piața din orașul Oleșki în jurul orei locale 09:30, a scris Saldo pe Telegram. El a susținut că, după un prim val de atacuri, Ucraina a trimis mai multe drone pentru a încerca să „elimine supraviețuitorii”. Un alt oficial rus, citat de presa de stat, a susținut că forțele ucrainene au folosit muniții cu fragmentație împotriva ambulanțelor adunate la fața locului. Reuters nu a putut confirma independent acuzațiile. Nu au existat comentarii din partea oficialilor ucraineni. Rusia și Ucraina s-au acuzat reciproc că au atacat în mod deliberat civilii pe durata războiului, acum intrat în al patrulea an, lucru pe care ambele părți îl neagă. Victimele civile au fost mult mai mari de partea ucraineană. Atacurile rusești de luna trecută, despre care se spune că au vizat ținte militare, au ucis 19 persoane în orașul Krivoi Rog, 35 în Sumîi și 12 în capitala Kiev, determinându-l pe președintele american Donald Trump să-i adreseze președintelui rus Vladimir Putin îndemnul: „ÎNCETEAZĂ!”. Rodion Miroșnik, ambasador special al Ministerului rus de Externe, a numit atacul asupra orașului Oleșki o „atrocitate monstruoasă” care a batjocorit discursurile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski despre pace. Ucraina spune că dorește un armistițiu de cel puțin 30 de zile pentru a deschide calea discuțiilor privind asigurarea unei păci juste. Rusia nu a fost de acord cu un astfel de armistițiu, dar Putin a anunțat unilateral un armistițiu de trei zile săptămâna viitoare, iar Kremlinul spune că este deschis discuțiilor directe cu Kievul.(REUTERS – 1 mai)/cstoica/eradu