Campania de irigaţii din acest an a început în judeţul Olt, o dată cu introducerea apei în sistemul de canale al amenajării Terasa Corabia, anunţă Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare. Infrastructura de irigaţii din această amenajare acoperă o suprafaţă totală de 36.000 de hectare din Olt, dar şi din Teleorman. În zonă sunt 16 organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, care şi în acest an sunt susţinute de stat prin acoperirea integrală a costurilor cu apa si energie electrică până la punctele de predare către fermieri şi o compensare de 50% pentru curentul necesar transportului apei la culturile agricole./ilixandru/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai)