Autor:Alexandru Eduard Balaci
Contextul istoric și drumul spre independență
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România era într-o poziție geopolitică delicată: un stat de facto unit (din 1859), cu un domnitor (Carol I) recunoscut de Marile Puteri, dar oficial aflat încă sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Chiar dacă autonomia câștigată prin Convenția de la Paris (1858) era semnificativă, statutul internațional al României rămânea incert.
Pe fundalul tensiunilor dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, izbucnirea războiului ruso-turc (1877–1878) a oferit României o oportunitate unică. La 4 aprilie 1877, România semna convenția de tranzit cu Rusia, permițând trupelor ruse să treacă pe teritoriul românesc în drum spre Balcani. Pe 29 aprilie/11 mai 1877, Turcia bombarda Brăila, Galațiul și Calafatul. În acest moment, războiul era deja o realitate, iar suzeranitatea otomană devenise o formalitate lipsită de sens.
Proclamarea independenței – momentul solemn din 9 mai 1877
În ședința de dimineață a Adunării Deputaților, Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de Externe, urcă la tribuna Parlamentului. Discursul său – emoționant, clar și puternic – devine actul simbolic al proclamării independenței de stat:
„Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare. Suntem o naţiune liberă şi independentă.”
Adunarea Deputaților a votat moțiunea de proclamare a independenței în unanimitate. În aceeași zi, seara, Senatul României a adoptat o versiune aproape identică a declarației. Astfel, pe 9 mai 1877, România și-a proclamat oficial independența de stat față de Imperiul Otoman.
Cine a redactat moțiunea și declarația?
Discursul rostit în Adunarea Deputaților a fost redactat în mare parte de Mihail Kogălniceanu, care îmbina în el atât expresia voinței poporului român, cât și nevoia unui mesaj ferm în fața comunității internaționale. Moțiunea propriu-zisă a fost formulată de guvernul condus de Ion C. Brătianu, un alt actor esențial al evenimentului.
Cine au fost actorii-cheie ai independenței?
- Mihail Kogălniceanu – diplomat, istoric, politician liberal, ministru de Externe în guvernul Brătianu. A avut rolul de tribun al națiunii și vocea independenței.
- Ion C. Brătianu – prim-ministru, strateg al orientării pro-independență și pro-Rusia, dar și negociator abil în relațiile internaționale.
- Domnitorul Carol I – care, deși de origine germană, s-a identificat profund cu destinul românilor. Va deveni Rege al României în 1881, după recunoașterea independenței.
Reacții interne și internaționale
Presa românească – entuziastă, patriotică, uneori chiar euforică – a reflectat imediat decizia istorică:
- „Românul”: „Zi mare pentru țară – națiunea se ridică la rangul de stat liber și stăpân pe soarta sa.”
- „Timpul”: „Independența proclamată astăzi nu este o favoare, ci un drept istoric reafirmat în fața lumii.”
Presa internațională, în special cea franceză și britanică, a receptat momentul cu prudență, dar cu interes crescut. Puterile europene așteptau deznodământul conflictului ruso-turc și acordul Congresului de la Berlin pentru a se pronunța oficial.
Diplomația românească și recunoașterea independenței
Recunoașterea internațională a venit la Congresul de la Berlin (1878), unde Marile Puteri au consfințit independența României – cu anumite condiții:
- Modificarea Constituției (în special în privința drepturilor cetățenești ale evreilor).
- Acceptarea schimbului teritorial impus de Rusia: România pierde sudul Basarabiei, dar primește Dobrogea – ceea ce îi oferă acces strategic la Marea Neagră.
Diplomația românească, prin Carol I și miniștrii săi, a reușit să obțină o victorie majoră, deși nu lipsită de costuri.
Elemente inedite și detalii mai puțin cunoscute
- 9 mai a devenit oficial Ziua Independenței României, celebrată în perioada interbelică și reluată după 1990.
- Proclamarea nu a fost un act izolat: ea venea după o serie de demersuri diplomatice și militare susținute.
- În Parlament, momentul a fost întâmpinat cu aplauze prelungite și strigăte de „Trăiască România!”
Textul integral al declarației lui Mihail Kogălniceanu
„Domnilor deputați,
În stare de război cu Turcia, legăturile noastre cu Înalta Poartă sunt rupte; suzeranitatea otomană este în fapt desființată.
Românii au dovedit prin fapte și jertfe că sunt o națiune de sine stătătoare. În numele guvernului, am onoarea de a declara că, începând din această zi, România este un stat independent.
Trimit această declarațiune Adunării pentru a fi supusă aprobării dumneavoastră. Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare. Suntem o națiune liberă și independentă.
Prin hotărârea și votul dumneavoastră, vom consfinți astăzi ceea ce sângele ostașilor noștri a pecetluit pe câmpul de luptă.”
Mihail Kogălniceanu, ministrul Afacerilor Străine
9 mai 1877, București
Semnificație
Această zi a deschis drumul spre recunoașterea completă a României ca stat suveran și modern. Ea stă la temelia Regatului României (1881), a participării la Primul Război Mondial ca stat independent, și, în cele din urmă, la Marea Unire din 1918.
Bibliografie
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/R%C4%83zboiul_de_Independen%C5%A3%C4%83
https://historia.ro/sectiune/general/declaratia-de-independenta-a-romaniei-9-10-mai-635039.html
