Introducere
12 mai 1664. Soarele răsărise, la propriu și la figurat, deasupra curții lui Ludovic al XIV-lea. Palatul Versailles devenise scena unui eveniment fastuos: Les Plaisirs de l’Île enchantée, o săptămână de spectacole, baluri și parade în cinstea terminării primei faze a construcției palatului. Printre piesele pregătite pentru amuzamentul nobilimii, una avea să se dovedească explozivă: Tartuffe ou l’Imposteur, o comedie în cinci acte semnată de Molière.
Molière – omul și artistul
Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, era deja o figură centrală în teatrul francez. Crescut într-un mediu burghez, dar atras irezistibil de scenă, el a reușit să aducă pe scenă nu doar râsul, ci și critica profundă a moravurilor vremii. Tartuffe, scrisă între 1663 și 1664, este considerată una dintre cele mai curajoase satire ale sale – un atac frontal la adresa ipocriziei religioase.
Firul narativ – când evlavia e o mască
Piesa spune povestea lui Orgon, un burghez înstărit care, orbit de falsa pioșenie a lui Tartuffe, îl aduce pe acesta în casă, îl tratează ca pe un sfânt și îl vrea chiar ginere. Dar Tartuffe este de fapt un ipocrit periculos, care urmărește să pună mâna pe averea și chiar pe soția lui Orgon. Membrii familiei, în special Dorine, servitoarea spirituală și ageră, văd adevărul și pun la cale un plan pentru a-l demasca. Finalul restabilește ordinea cu ajutorul… regelui – într-un act de loialitate politică din partea autorului.
„Le devoir de la comédie est de corriger les hommes en les divertissant.” – Molière
(„Datoria comediei este să-i corecteze pe oameni distrându-i.”)
Distribuția și premiera la Versailles
Premiera a avut loc în grădinile Palatului Versailles, în prezența regelui și a curții, pe 12 mai 1664. Molière însuși a interpretat rolul lui Orgon, rolul lui Tartuffe revenindu-i actorului Du Croisy, iar Dorine a fost interpretată de Mlle. Béjart, partenera și muza lui Molière.
Reacția publicului a fost entuziastă, dar efectul asupra cercurilor religioase și conservatoare a fost devastator. A doua zi, influenți membri ai Companiei Sfântului Sacrament au făcut presiuni asupra regelui să interzică piesa. Ludovic al XIV-lea a cedat temporar: Tartuffe a fost interzisă.
Controversele și bătăliile pentru dreptul de a juca piesa
Această interdicție a durat cinci ani. Molière a rescris piesa de două ori: în 1667, ca L’Imposteur, dar și această variantă a fost interzisă. Abia în 1669, sub numele original de Tartuffe, piesa a fost aprobată și a devenit un triumf: 45 de reprezentații consecutive și o influență enormă asupra publicului parizian.
„Cei care se tem de adevărurile arătate de comedia mea, nu sunt probabil atât de puri pe cât vor să pară.” – Molière
Reacții în epocă și în presă
Deși presa nu funcționa atunci ca în zilele noastre, pamfletele și plângerile clerului au circulat intens. Una dintre cele mai vehemente reacții a venit din partea Bisericii: „această piesă este mai periculoasă decât o carte eretică.” Se cerea ca Molière să fie excomunicat. Totuși, regele, protejându-l personal, l-a menținut în grațiile curții.
Impactul și moștenirea lui „Tartuffe”
Tartuffe a rămas una dintre cele mai jucate și traduse piese ale lumii. A dat chiar naștere unui termen în limba franceză – „tartuffe”, sinonim cu „ipocrit religios”. Ea a deschis calea pentru o formă de teatru care nu doar distrează, ci provoacă intelectual și moral.
Ecranizări, adaptări și interpretări moderne
Au existat multiple adaptări ale Tartuffe:
- Un film celebru regizat de F. W. Murnau în 1926, o combinație expresionistă de teatru și cinema mut.
- Adaptări moderne în teatrele din întreaga lume, inclusiv în România, la Teatrul Național București și la Craiova, cu accente contemporane (unele în context religios postcomunist).
Elemente inedite și hazlii
Într-o reprezentație de curte, se spune că un marchiz a izbucnit în râs în mod nepotrivit la o replică a lui Dorine, iar regele i-ar fi spus: „Nu râzi de replică, râzi de tine însuți.”
- În ciuda interdicțiilor oficiale, piesa era jucată în saloanele private, iar manuscrisele circulau în cercuri închise. Interzicerea a contribuit, paradoxal, la creșterea popularității ei.
Un final simbolic
În finalul piesei, regele – deși nu apare ca personaj – este cel care îl salvează pe Orgon și demască impostorul. Este un gest abil al lui Molière: critică viciile, dar se pleacă în fața autorității supreme. Un compromis politic, dar și o mărturie despre supraviețuirea artei într-o lume guvernată de dogme.
„Tartuffe” rămâne una dintre cele mai îndrăznețe comedii scrise vreodată – o piesă care a riscat interzicerea, disprețul și excomunicarea, dar a supraviețuit prin puterea ei artistică și prin adevărul incomod pe care îl spune. Molière, cu finețea și curajul său, și-a câștigat locul în eternitate.
Bibliografie
https://www.britannica.com/topic/Tartuffe
https://www.pelister.org/courses/topics/moliere/tartuffe-text.pdf
