Calendarul evenimentelor, 14 mai – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Palatul Parlamentului va fi iluminat în seara de 14 mai în culorile drapelului Statului Israel, pentru a marca Ziua solidarităţii şi prieteniei dintre România şi această ţară. Acest gest simbolic va fi o oportunitate excelentă pentru a reitera şi dezvolta relaţia puternică de prietenie dintre cele două ţări, va reafirma caracterul special şi dinamic al parteneriatului dintre România şi Statul Israel şi, în acelaşi timp, va pune în evidenţă contribuţia esenţială a Parlamentului României la consolidarea acestor relaţii esenţiale pentru ţara noastră

– Senat

* ora 9:00 – Şedinţa biroului permanent şi ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Senatul României găzduieşte lucrările Mesei rotunde ‘Provocările viitorului Cadru Financiar Multianual asupra mediului de afaceri românesc’, eveniment organizat de Comisia pentru afaceri europene în colaborare cu Confederaţia Patronală Concordia şi Romanian Business Leaders – ora 9:30, Sala Dimitrie Cantemir. La eveniment vor lua cuvântul, printre alţii: Mihai Coteţ, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Senatul României, Mircea Abrudean, preşedintele Senatului României, Siegfried Mureşan, europarlamentar, Alexandru Nazare, preşedinte al Uniunii Internaţionale Paneuropene (UIP), Radu Burnete, director executiv, Confederaţia Patronală Concordia, Laura Florea, membru Consiliul Director, Romanian Business Leaders.

* ora 10:00 – Lucrări în plen (la sediul Senatului și online)

  • ora 10:00 – Întrebări, Interpelări (se susțin la sediul Senatului)
  • Declarații Politice (se susțin la sediul Senatului)
  • ora 12:00 – Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 12:50 – vot final (inițiative legislative cu caracter ordinar)
  • Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

– Camera Deputaților

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)

  • ora 8:30 – 18:00 – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual.
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – Documentare şi consultare
  • Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă – Documentare şi consultare – sala: Documentare și consultare
  • Comisia pentru afaceri europene – Documentare și consultare
  • Comisia pentru sănătate şi familie – Documentare și consultare

* Vaslui: O delegaţie a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii de la Camera Deputaţilor va efectua miercuri o vizită oficială la Penitenciarul Vaslui

– Guvern

* Ședință de Guvern – ora 10:00, la Palatul Victoria; începând cu ora 9:40 – oportunităţi pentru imagini foto/video în Holul de onoare, parter

– Ministere

* Deschiderea oficială a Simpozionului internațional intitulat „Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325): credința ortodoxă – baza unității Bisericii” are loc miercuri, ora 10:00, la Palatul Patriarhiei, cu un mesaj inaugural din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vor mai transmite mesaje oficiale ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, și alți reprezentanți ai instituțiilor naționale. Lucrările simpozionului vor continua miercuri și joi la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, concentrându-se pe teme esențiale precum formarea Crezului niceean, impactul sinodalității asupra unității creștine și receptarea Sinodului în dialogurile interconfesionale. Concluziile simpozionului vor fi prezentate vineri după-amiază, marcând încheierea unui eveniment de referință pentru teologia ortodoxă și dialogul interbisericesc

* Antalya, Republica Turcia: Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, participă la reuniunea informală a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO

– Culte, Biserică

* Iași: Simpozionul Internațional „Dumitru Stăniloae” va avea loc între 14 și 16 mai la Iași. Tema de anul acesta este „Dumitru Stăniloae – preot, teolog, mărturisitor”. Simpozionul este dedicat dezbaterilor privind istoria și spiritualitatea bimilenară a Bisericii în viața cetății, sub aspect dogmatic, patristic, canonic, moral și liturgic. Manifestarea reunește profesori, clerici, cercetători și teologi din țară, dar și din străinătate. Evenimentul se află la a 12-a ediție și este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei

* Piatra Neamț: Protopopiatul Piatra Neamț, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național Neamț, organizează, de la ora 17:00, un eveniment dedicat Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

– Juridic

* Şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

– Social

* Fundația Terre des hommes invită companiile și alte ONG-uri la o sesiune de informare online pe tema  safeguarding, adică prevenirea, combaterea și răspunsul la toate riscurile ce apar în activitățile de sprijin pentru comunități. Webinarul are loc de la ora 14:00 și va fi dedicat organizațiilor și companiilor cu programe de CSR. El va fi susținut pe Zoom în limba română de Elena Cofaru Lopes, specialistă în Safeguarding. Fundația Terre des hommes România deține de doi ani co-președinția comunității PSEA (Protection from Sexual Exploitation and Abuse) și are expertiză extinsă pe această temă

– Economic

* Primăria Municipiului Bucureşti listează o nouă emisiune de obligaţiuni la Bursa de Valori Bucureşti – ora 9:30, la sediul BVB, sala Bell Wing

* Bursa de Valori Bucureşti şi Banca Transilvania anunţă rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru din 2025

* Banca Naţională a României publică datele privind balanţa de plăţi şi datoria externă în luna martie 2025

– Învăţământ, cercetare

* Examenul de Evaluare Naţională pentru clasa a II-a: Limbă şi comunicare (citit) – limba română sau limba maternă

* Cluj-Napoca: Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca invită, prin Facultatea de Agricultură, la ediţia a XVIII-a a Festivalului Produsului Tradiţional, susţinut de studenţii din anul IV de la Ingineria mediului, în cadrul cursului de Controlul şi Certificarea Produselor, coordonat de Conf. dr. Avram Fiţiu. Evenimentul va avea loc în data de 14 mai, între ora 10:00 – 18:00, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campus.

* Oradea: Universitatea din Oradea, în parteneriat cu alianţa europeană EU GREEN, organizează o serie de evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Luminii: ateliere, proiecţia unui film documentar şi manifestări cultural-artistice – ora 10:00, la Facultatea de Arte, în sala multifuncţională a universităţii

– Istorie

* Constanţa: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa invită la o conferinţă de presă organizată în parteneriat cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România – ora 11:30. Manifestarea este prilejuită de iniţiativa realizării unei plăci memoriale dedicată deţinuţilor politici români anticomunişti care au participat la refacerea Cazinoului din Constanţa după cel de-al Doilea Război Mondial, placă memorială ce va fi dezvelită în aceeaşi zi, 14 mai, la ora 12:30, pe faleza oraşului, în proximitatea Cazinoului

* Constanţa: Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice (FISP) şi Institutul pentru Studii la Marea Neagră din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează conferinţa ‘Spre dominaţia sovietică asupra României după 23 august 1944. O retrospectivă după 80 de ani (martie 1945)’, susţinută de profesorul Dennis Deletant – ora 12:00, în Sala Senatului, Campus Corp A (Aleea Universităţii nr. 1). Moderator: conf. univ. dr. Daniel Citirigă, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice

– Mass-media

* Ședința Consiliului Național al Audiovizualului – ora 10:00

– Cultură

* De la 19:00, la Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio va fi dirijată de finaliştii Concursului Internaţional ‘Orchestra’s Conductor’. Evenimentul va găzdui pe cei trei dirijori laureaţi la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, avându-l ca solist pe pianistul Răzvan Dragnea. Programul serii cuprinde: Mozart – Concertul nr. 3 pentru pian şi Rondo pentru pian şi orchestră, Prokofiev – Simfonia nr. 1 – Clasica, Schumann – Uvertură, Scherzo şi Finale, Beethoven – Rondo pentru pian şi orchestră şi Wagner – Idila lui Siegfried. Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) şi prin intermediul aplicaţiei Radio România, disponibilă pe dispozitive Android şi iOS

* În cadrul evenimentelor menite să marcheze împlinirea a 89 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, miercuri, 14 mai, sub titlul ‘Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!’, vor avea loc, la sediul muzeului, o serie de lansări şi prezentări de carte ale Institutului de Etnografie şi Folclor ‘Constantin Brăiloiu’

* Institutul Cultural Român găzduieşte o nouă întâlnire a programului ‘Let’s Talk About Film’, în cadrul căruia vor fi proiectate 10 scurtmetraje de animaţie românească incluse în secţiunea competiţională a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest, ediţia 2024, precum şi un film de animaţie franco-român din afara competiţiei – ora 19:00, în Sala Mare din Aleea Alexandru 38. La dialogul de după proiecţie, care va fi moderat de Roxana Călinescu (coordonatoare de proiecte la ICR şi jurnalist cultural), vor lua parte graficiana Tuan Nini, Ligia Soare, coorganizatoare a Festivalului Animest şi Mihai Mitrică. Printre partenerii media se numără: Radio România Cultural, Bucureşti FM

* De ziua Europei, membrii EUNIC Marsilia – Institutul Cultural Italian, Institutul Goethe, Consulatul General al României la Marsilia în colaborare cu Institutul Cultural Român, Consulatele generale europene şi Reprezentanţele Parlamentului european şi Comisiei europene organizează proiecţia filmului R.M.N. regizat de Cristian Mungiu, la Institutul Cultural Italian, urmat de o dezbatere cu participarea unor experţi europeni

* Iași: Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, anunţă o serie de premiere marcante pentru ediţia aniversară din acest an, care celebrează cinci ani de la lansare. În perioada 14 – 25 mai, la Iaşi, publicul este invitat să exploreze cele mai recente expresii ale artei contemporane, într-o fuziune de medii: de la multimedia şi pictură la design şi fotografie, în cadrul expoziţiei centrale a evenimentului.

* Oradea: Târgul de Carte Gaudeamus Radio România îşi va deschide porţile, din nou, la Oradea, în Piaţa Unirii, pentru cinci zile, până pe 18 mai, cu o ofertă bogată de carte, dar şi evenimente conexe. Evenimentul este organizat de Radio România (prin echipa Gaudeamus şi Radio România Cluj) şi Visit Oradea (Asociaţia Pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune), partener tradiţional al acestei etape a Caravanei Gaudeamus, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea. Târgul, la a XI-a ediţie în oraş, va fi deschis între orele 10:00 şi 20:00, în zilele de miercuri, joi şi duminică, şi 10:00 – 21:00, vineri şi sâmbătă, iar accesul publicului va fi gratuit. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc astăzi, 14 mai, la ora 12:00. Preşedintele de onoare al acestei ediţii va fi profesorul universitar dr. Ion Simuţ, cadru didactic universitar, critic şi istoric literar. Ca şi la celelalte târguri din cadrul Caravanei Gaudeamus Radio România organizate în ultimii ani, toate standurile găzduite în Piaţa Unirii se regăsesc în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro

* Sibiu: „Bach chez Cioran, une tragédie angélique”, spectacol-concert cu pianista franco-română Mara Dobresco și actorul francez Volodia Serre, în cadrul unui turneu unic în România, organizat de Fundația Culturală Gaudium Animae – ora 19:00, la Biblioteca ASTRA. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Suceava: Muzeul Naţional al Bucovinei, în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare Chineze în România şi Asociatia Arts and Culture Promotion, va vernisa

la Muzeul de Istorie din Suceava, o expoziţie de fotografie contemporană realizată de artişti fotografi din România şi China. Expoziţia ‘Lumina ta, lumina mea’ reuneşte lucrările a zece fotografi români şi zece fotografi chinezi şi este organizată cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a relaţiilor diplomatice dintre China şi România. Expoziţia este accesibilă publicului în perioada 14 mai – 15 iunie, intrarea fiind gratuită

* Cannes: Cele 11 filme din programul celei de-a 64-a ediţie a competiţiei Semaine de la Critique (14-22 mai), una dintre secţiunile paralele ale Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, abordează teme diverse, de la condiţia femeii şi a persoanelor ‘queer’ până la prietenie. Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 13-24 mai.

* Marsilia: Membrii EUNIC Marsilia – Institutul Cultural Italian, Institutul Goethe, Consulatul General al României la Marsilia în colaborare cu Institutul Cultural Român, Consulatele generale europene și Reprezentanțele Parlamentului european și Comisiei europene organizează proiecția filmului R.M.N. regizat de Cristian Mungiu, la Institutul Cultural Italian, urmat de o dezbatere cu participarea unor experți europeni. În acest cadru european, audiența va fi formată din oameni de cultură, artiști, profesori, studenți, reprezentanți ai administrației locale, comunității române și mediului asociativ din Franța, precum și membri ai Corpului consular din sudul Franței.

* Tel Aviv: Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează, în perioada 14 mai-17 iunie, o nouă ediţie a Festivalului Filmului Românesc, la opt cinemateci de pe întreg teritoriul Israelului: Tel Aviv, Ierusalim, Haifa, Holon, Herzliya, Rosh Pinna, Sderot şi Ofakim. Astfel, ICR Tel Aviv continuă un eveniment anual de mare impact al reprezentanţei, în colaborare cu Moviemania Israel, parteneriatul fiind extins prin susţinerea, din acest an, a proiectului tradiţional al Institutului Cultural Român şi de către Ambasada României în Statul Israel, Consulatul General al României la Haifa, precum şi Asociaţia Israelienilor Originari din România (AMIR). Deschiderea ediţiei din 2025 a Festivalului Filmului Românesc va avea loc în 14 mai, la Cinemateca Tel Aviv, de la ora 20:30, celebrându-se cu această ocazie Ziua Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Israel (14 mai), prin oferirea, cu acest prilej, a unui vin d’honneur de către Ambasada României în Statul Israel. După ceremonia de deschidere, la care va fi prezent actorul Mihai Călin, va avea loc proiecţia filmului ‘Anul Nou care n-a fost’, regizat de Bogdan Mureşanu, precum şi o sesiune de discuţii cu publicul, cu participarea aceluiaşi binecunoscut actor, unul dintre protagoniştii principali ai filmului de deschidere, precum şi a curatorului festivalului, criticul de film Iris Lackner.

– Sport

* Arad: Are loc finala Cupei României la fotbal: FC CFR 1907 Cluj – AFC Hermannstadt (Stadionul ”Francisc Neuman” – ora 20:30)

– S-a întâmplat într-o zi de 14 mai

* Cu 584 de ani în urmă (1441), avea loc prima consemnare a numelui județului Teleorman, pe hrisovul dat de voievodul Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești

* Acum 229 de ani (1796) medicul britanic Edward Jenner a efectuat prima vaccinare antivariolică reuşită (după ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea faţă de variolă), punând bazele imunologiei moderne. Pentru a celebra două secole de la acest eveniment, OMS şi UNICEF au declarat anul 1996 „Anul vaccinului”

* În urmă cu 186 de ani (1839) s-a deschis, la Iaşi, Expoziţia plantelor şi florilor exotice, prima expoziţie românească de acest gen. Gazeta „Albina Românească” din 14 mai 1839, scria, cu această ocazie, următoarele rânduri: „Astăzi 14 mai, va începe în grădina domnească de la Socola expoziţia plantelor şi a florilor exotice”. Organizarea expoziţiilor agrare, industriale în Principatele române a fost impulsionată şi de expoziţiile internaţionale de la Londra din anul 1851 şi de la Paris din anul 1855 (14/26)

* Cu 177 de ani în urmă (1848), la această dată, reprezentanţii a şase publicaţii din New York s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care ar putea să-şi unească eforturile pentru a strânge ştiri de pe navele ce soseau în port. S-a format, astfel, o „cooperativă” de cules şi difuzat informaţii pentru presă, „Associated Press”, cel mai vechi şi mai amplu serviciu de ştiri din lume, care, în prezent, acoperă întreg mapamondul prin reţeaua sa de sateliţi

* Se marchează 155 de ani (1870) de când s-a desfășurat primul meci de rugby, din Noua Zeelandă, între Nelson Football Club și Nelson College. A fost primul meci, înregistrat oficial, care a folosit atât regulile complete de rugby, cât și mingea ovală

* Se împlinesc 125 de ani (1900) de când, între 14 mai şi 28 octombrie, s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. A fost pentru prima dată când au participat și femei. A fost una dintre cele mai lungi Olimpiade din istorie, la care, însă, nu au existat festivități de deschidere și de închidere

* În urmă cu 77 de ani (1948) avea loc semnarea „actului de naştere” a Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti (într-o clădire din Str. Lipscani), prin fuziunea echipelor Unirea Tricolor MAI cu Ciocanul Bucureşti. Din anul 1951 clubul îşi are sediul pe Şos. Ştefan cel Mare, iar numele său provine din vechiul cuvânt grecesc „dinamikos”, care înseamnă mişcare

* Tot acum 77 de ani a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei rezoluţii a Adunării Generale a ONU din 29.XI.1947. Rezoluţia stipula crearea pe teritoriul Palestinei a două state: unul evreu şi altul arab. În aceeaşi zi Israelul şi-a proclamat independenţa de stat (marcarea acestui eveniment variază în fiecare an, în funcţie de calendarul religios ebraic)

* Sunt marcați 70 de ani (1955) de la semnarea Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit „Tratatul de la Varşovia”, după locul unde a fost semnat. Tratatul a fost semnat de URSS şi de statele europene subordonate ei – Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R. D. Germană, Polonia, România şi Ungaria –  şi a intrat în vigoare la 5.VI.1955. În urma schimbărilor din Europa Centrală şi de Est  din anii 1989 şi 1990, „Tratatul de la Varşovia” şi-a încetat valabilitatea la 1.VII.1991

* Cu 57 de ani în urmă (1968), între 14 şi 18 mai, a avut loc vizita la Bucureşti a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, prima vizită după cel de-Al Doilea Război Mondial a unui şef de stat vest-european în România. În ziua de 14 mai 1968 peste două mii de oameni au salutat sosirea preşedintelui francez pe drumul de la aeroportul Băneasa până în centrul Bucureştiului. În plus, Ambasada Franţei din România estimează că un număr de aproximativ un milion de oameni l-au aclamat pe şeful statului francez în timpul deplasărilor în provincie. Cel mai important discurs rostit în timpul vizitei a fost cel din dimineaţa zilei de 15 mai. În faţa Marii Adunări Naţionale generalul Charles de Gaulle a vorbit despre prietenia istorică dintre poporul francez şi cel român. Singura întrevedere tête-à-tête între liderul francez şi Nicolae Ceauşescu a avut loc în după-amiaza zilei de 14 mai şi a decurs sub auspicii pozitive. Un alt obiectiv vizat pentru perioada vizitei în România a fost zona Craiovei, acolo unde statul francez a investit în obiectivele industriale. Cuvântarea rostită în ziua de 16 mai în Piaţa Unirii din Craiova a fost aclamată cu acelaşi entuziasm. Franţa anului 1968 a fost dominată de proteste şi demonstraţii studenţeşti, în perioada pe care preşedintele francez a petrecut-o în România izbucnind mişcări studenţeşti în Cartierul Latin, urmate de protestele sindicatelor și o grevă generală care au paralizat Franţa timp de 15 zile. În acest context, generalul Charles de Gaulle şi-a încheiat şederea în România cu trei zile mai devreme decât fusese inițial prevăzut, pe data de 18 mai

* Acum 52 de ani (1973) era lansată prima staţie spaţială americană „Skylab”, construită de NASA, de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida, SUA. A revenit pe Terra la 11 iulie 1979, aproape de Perth, Australia, răstimp în care a parcurs o distanţă totală de aproximativ 1.400.000.000 km

* Cu 44 de ani în urmă (1981), între 14 şi 22 mai, cosmonautul Dumitru Prunariu (n. 1952) devenea primul român care efectua un zbor în spaţiul cosmic, la bordul navei cosmice sovietice „Soyuz-40″. Zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Salyut-6”

* Acum 36 de ani (1989) exploratorul britanic, Robert Charles Swan (n. 1956), a atins Polul Nord, după ce, în 1986, ajunsese la Polul Sud. Este prima persoană din lume care a atins acest original „record al polilor”

* Acum 7 ani (2018) Ambasada Statelor Unite ale Americii era mutată la Ierusalim (Israel). Ambasada Statelor Unite ale Americii la Ierusalim este misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii în statul Israel, situată în cartierul Talpiot din Ierusalim. La mijlocul lunii octombrie 2018, secretarul de stat al Statelor Unite, Mike Pompeo, a anunțat că ambasada din Ierusalim va fuziona cu Consulatul General al SUA la Ierusalim într-o singură misiune. Ambasada s-a deschis în spațiul din Ierusalim pe 14 mai 2018, la cea de-a 70-a aniversare gregoriană de la crearea statului modern Israel, fiind mutată de la locul său anterior din Tel Aviv de către Administrația Trump. Mutarea a survenit la 23 de ani de la adoptarea Actului Ambasadei Ierusalimului din 23 octombrie 1995, care a stabilit ca termen limită de 31 mai 1999 pentru mutare, administrațiile Clinton, Bush și Obama amânând mișcarea. Decizia de a muta ambasada SUA în această zonă echivalează cu recunoașterea de către SUA a suveranității israeliene asupra pământului pe care l-au capturat în Războiul de șase zile din 1967

* Se marchează 5 ani (2020) de când, la această dată, ora 24:00, a expirat Starea de Urgenţă instituită la nivel naţional prin Decretul nr. 195/2020 al Preşedintelui României, începând cu data de 16 martie 2020, şi prelungită la 15 aprilie, pentru încă 30 de zile, prin Decretul nr. 240/2020 al Preşedintelui Klaus Iohannis (2014-2025), în contextul pandemiei de coronavirus. Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală. Ulterior, România s-a aflat în stare de alertă timp de 2 ani, până la data de 9 martie 2022, când și aceasta a fost ridicată

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Naţională de Cinstire a Martirilor din Temniţele comuniste”, instituită prin Legea nr. 127/30.V.2017; în noaptea de 14/15 mai 1948 a început o amplă operaţiune de arestare, desfăşurată de autorităţile represive comuniste, în cooperare cu serviciile secrete ale ocupantului sovietic, care viza Mişcarea Legionară, studenţimea, organizaţiile subversive (regimului comunist), dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice; arestările au continuat pe tot parcursul anului 1948, când peste 10.000 de oameni au fost aduşi în aresturile miliţiei şi securităţii, apoi la anchete, condamnaţi şi aruncaţi în închisori, unde au pătimit asemenea primilor creştini. NOTA 1: Prin Legea nr. 198/7.XI.2011 au fost stabilite anterior „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august şi „Ziua memoriei victimelor comunismului în România” pe 21 decembrie. NOTA 2: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2025 ca „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”

– „Ziua Solidarității și Prieteniei dintre România și Statul Israel”, stabilită prin Legea 86/9.IV.2024, coincide cu ziua creării Statului Israel, în anul 1948. România este printre primele ţări care au recunoscut Statul Israel şi singura din fostul bloc comunist care nu a întrerupt niciodată aceste relaţii, indiferent cât de mari au fost tensiunile internaţionale şi provocările diplomatice

– „Ziua Dreptului Internaţional Umanitar”, marcată din 2014, la propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar; 14 mai 1954 reprezintă data la care România a ratificat Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, care reglementează, în principal, Dreptul internaţional umanitar, completate de cele două Protocoale adiţionale semnate în 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate. Instituirea acestei zile reprezintă o confirmare a ataşamentului României faţă de valorile dreptului internaţional umanitar

– 1742: A murit Radu Tempea II, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului” (n. 1691)

– 1812: S-a născut Costache Negri, om politic (militant paşoptist şi unionist), diplomat şi scriitor (m. 1876)

– 1848: S-a născut (la Budapesta) Bonifaciu Florescu, critic și istoric literar, publicist, editor, poet, traducător și profesor; fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu (m. 1899)

– 1870: S-a născut medicul Ernest Juvara, anatomist şi chirurg (contribuţii remarcabile mai ales în domeniul ortopediei); creator de şcoală chirurgicală la Iaşi (m. 1933) – 155 de ani

– 1871: S-a născut Caton Theodorian, dramaturg, prozator şi traducător (din literatura franceză) (m. 1939)

– 1901: S-a născut Alexandru Brătăşanu, pictor şi scenograf, personalitate proeminentă a teatrului românesc (m. 1970)

– 1914: S-a născut folcloristul, etnomuzicologul, dirijorul şi profesorul Tiberiu Alexandru; creatorul organologiei muzicale populare moderne româneşti (m. 1997)

– 1929: S-a născut arheologul Florea Mogoşanu, preocupat de problemele paleoliticului (m. 1986)

– 1933: S-a născut jurnalistul Florin Brătescu; din 1957 a fost crainic la Radiodifuziunea Română; în 1960 a devenit primul crainic-prezentator al Televiziunii naţionale şi, apoi, realizatorul uneia dintre cele mai apreciate şi longevive emisiuni a TVR, „Reflector”; s-a numărat printre fondatorii postului comercial de televiziune „Antena 1” şi ai postului de radio „Romantic FM” (m. 2024)

– 1956: S-a născut poeta Domniţa Petri

– 1957: A murit Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894)

– 1980: A murit compozitoarea şi pianista Hilda Jerea (n. 1916) – 45 de ani

– 2011: A murit Gheorghe Mihăilă, lingvist şi istoric literar; lucrări privind raporturile lingvistice şi literare româno-slave, cultura şi literatura română veche; membru titular al Academiei Române din 2004 (n. 1930)

– 2016: A murit filologul, lingvistul, istoricul literar şi editorul Neculai Alexandru Ursu; membru corespondent al Academiei Române din 2013 (n. 1926)

– 2017: A murit Tatiana Iekel, actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, unde a jucat peste 70 de roluri; prima soţie a actorului Florin Piersic şi mama actorului Florin Piersic Jr. (n. 1932)

– 2018: A murit chimistul Ștefan Manea, unul dintre marile repere ale cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice; a fondat, în 1990, compania de produse homeopate, fitoterapeutice și galenice HOFIGAL; a avut peste 121 de brevete de invenții, toate fiind transformate în remedii naturale (n. 1937)

– 2023: A murit pictorul Ion Mihalache; a realizat lucrări de artă murală și pictură religioasă în mai multe Biserici din județele Bacău, Argeș, Vaslui, Vâlcea, Giurgiu și București (n. 1964)

EVENIMENTE EXTERNE

– Luxemburg: Miniștrii afacerilor externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei își vor desfășura sesiunea anuală. Punctele de pe ordinea de zi vor include rolul Organizației în noul context geopolitic ca gardian al securității democratice, în special acțiunea sa în sprijinul Ucrainei și al Noului Pact Democratic pentru Europa, precum și activitatea Consiliului Europei în domeniul mediului – în continuarea Declarației de la Reykjavík (adoptată la Summitul șefilor de stat și de guvern din 2023). Miniștrii vor discuta, de asemenea, despre cooperarea dintre Consiliul Europei și Uniunea Europeană

– Bruxelles: Comisia Europeană votează impunerea de taxe vamale pentru îngrășămintele rusești ieftine

– Doha, Qatar: Vizita președintelui american, Donald Trump

– Antalya, Turcia: Reuniunea informală a miniștrilor de externe ai NATO (14 – 15 mai)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Yemenul

– Germania: Cancelarul german, Friedrich Merz, are o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres

– Germania: Cancelarul german, Friedrich Merz, se exprimă în faţa Bundestagului

– Tokyo: Conferință de presă a ministrului israelian de externe, Gideon Saar

– Vatican: Papa Leon al XIV-lea se întâlnește cu participanții la Jubileul Bisericilor Răsăritene

– Varșovia: A 70-a aniversare a Pactului de la Varșovia, o alianță militară între țările comuniste din Europa de Est și Uniunea Sovietică

Aniversări – Comemorări

– 1610: A murit (asasinat) Henric al IV-lea de Navarre, rege al Franţei (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Bourbon; prin „Edictul de la Nantes” (1598), garantând protestanţilor hughenoţi drepturi egale cu cele acordate catolicilor, a pus capăt, pentru un timp, conflictelor religioase în Franţa; ajutat de hughenoţi, a consolidat absolutismul monarhic, a dezvoltat industria, comerţul şi agricultura (n. 1553) – 415 ani

– 1686, 14/24: S-a născut fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (m. 1736)

– 1727: La această dată a fost botezat Thomas Gainsborough, unul dintre cei mai faimoşi pictori portretişti şi peisagişti britanici ai secolului al XVIII-lea (m. 1788)

– 1771: S-a născut Robert Owen, reformator social şi filantrop englez; a încercat să înfiinţeze în Marea Britanie şi apoi în SUA comunităţi cooperatiste, dar acestea au eşuat (m. 1858)

– 1832: S-a născut Rudolf Lipschitz, matematician german; cunoscut mai ales pentru condiția de continuitate din analiza matematică ce îi poartă numele (m. 1903)

– 1880: S-a născut jurnalistul financiar american Bertie Charles Forbes, fondator al cunoscutei publicaţii „Forbes Magazine” (1917) (m. 1954) – 145 de ani

– 1885: S-a născut Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german (m. 1973) – 140 de ani

– 1912: A murit dramaturgul suedez August Strindberg (n. 1849)

– 1924: S-a născut actorul şi regizorul francez Marcel Cuvelier; a colaborat cu dramaturgul Eugène Ionesco (m. 2015)

– 1931: S-a născut pianistul și profesorul german Aloys Kontarsky (m. 2017)

– 1943: S-a născut muzicianul şi compozitorul scoţian Jack Bruce (nume real: John Simon Asher Bruce); solist şi basist al trupei rock britanice „Cream” (m. 2014)

– 1943: A murit Henri La Fontaine, avocat belgian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1913 (n. 1854)

– 1944: S-a născut regizorul, producătorul şi scenaristul american de film George Lucas (nume complet: George Walton Lucas, Jr.), creatorul seriilor de filme „Star Wars”

– 1969: S-a născut actriţa australiană Cate Blanchett (Catherine Élise Blanchett)

– 1984: S-a născut Mark Zuckerberg, programator american și antreprenor în domeniul internetului; co-fondator (la 4.II.2004) și manager general al rețelei de socializare Facebook

– 1987: A murit actriţa americană de film Rita Hayworth (n. 1918)

– 1995: A murit biochimistul american Christian Boehmer Anfinsen; contribuţii fundamentale în chimia enzimelor; Premiul Nobel pentru chimie în anul 1972, împreună cu compatrioţii săi Stanford Moore şi William Howard Stein (n. 1916) – 30 de ani

– 1998: A murit scriitoarea americană Marjory Stoneman Douglas, cunoscută militantă pentru mediul încojurător (n. 1890)

– 1998: A murit Frank Sinatra, cântăreţ şi actor american de film (n. 1915)

– 2015: A murit B.B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „regele blues-ului”; în cei 62 de ani de activitate, a susținut peste 15.000 de concerte pe plan internațional, clasându-se pe poziția cu numărul trei în clasamentul celor mai buni chitariști din istoria modernă, ierarhie întocmită de revista Rolling Stone; a câștigat 15 premii Grammy (n. 1925) – 10 ani

– 2018: A murit Tom Wolfe (nume complet: Thomas Kennerly Wolfe Jr.), romancier, eseist, scenarist și jurnalist american; unul dintre iniţiatorii mişcării „Noul jurnalism” (n. 1930)

– 2018: A murit creatorul belgian de bandă desenată William Vance (nume real: William Van Cutsem); a devenit cunoscut datorită seriei-cult de aventuri „XIII”, realizată împreună cu Jean Van Hamme (n. 1935)

– 2019: A murit Tim Conway (nume complet: Thomas Daniel Conway), actor, comediant, scriitor și regizor american; cunoscut pentru scheciurile din emisiunea de divertisment „The Carol Burnett Show” (n. 1933)

– 2021: A murit Raimund Hoghe, coregraf, dansator, realizator de film, jurnalist și scriitor german (n. 1949)

– 2023: A murit Regīna Razuma (născută Regīna Vesere) balerină și actriță letonă de teatru și film (n. 1951)