După cum a remarcat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, ‘importanța lor este greu de supraestimat’. Contactele dintre președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și, respectiv, Donald Trump, sunt extrem de importante pentru soluționarea crizei din Ucraina.
Dmitri Peskov, a făcut aceste declaraţii în faţa jurnaliștilor, în cadrul unui briefing, comentând astfel declaraţiile secretarului de stat american, Marco Rubio, conform cărora această întâlnire reprezintă ‘ultima șansă’ în soluţionarea conflictului. În mod evident contactele dintre președintele Putin și Trump sunt extrem de importante, în contextul soluționării conflictului ucrainean, a declarat Peskov.
‘Suntem cu certitudine de acord cu această teză. Este dificil să-i supraestimăm importanța’, a adăugat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin./vdraguta/lalexandrescu
Agenţia de presă TASS – 16 mai