Presiunea asupra Federaţiei Ruse trebuie să continue, a afirmat ministrul adjunct de externe al Ucrainei

Primele discuții directe de pace din ultimii trei ani între Rusia și Ucraina s-au încheiat fără un acord privind încetarea focului, pe care-l doreau Kievul și aliații săi. Delegațiile din cadrul întâlnirii din Turcia au convenit asupra unui nou schimb de prizonieri de război, cel mai mare de până acum. Vladimir Medinski a condus delegaţia rusă. „În primul rând, în următoarele zile va avea loc un schimb important de prizonieri de război. Câte 1.000 de persoane de fiecare parte. Apoi, partea ucraineană a solicitat discuţii directe între liderii celor două state. Am luat această cerere în considerare. În al treilea rând, am fost de acord că fiecare parte îşi va prezenta opinia despre o posibilă încetare a focului”, a declarat Vladimir Medinski. Ministrul adjunct de externe al Ucrainei Serhii Kislitsia a minimalizat rezultatele primei runde de discuţii. „Succesul moderat al negocierilor de astăzi urmează să fie consolidat. Ceea ce înseamnă că presiunea asupra Federaţiei Ruse trebuie să continue. Nu ar trebui să ne relaxăm în acest punct”, a declarat el. În cadrul unei întruniri a liderilor europeni, preşedintele Macron a afirmat că este „inacceptabil” că nici de această dată Rusia nu a răspuns cererilor pentru o încetare a focului. Anterior, preşedintele Trump a declarat că o întâlnire între el şi preşedintele Putin ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil./aionita/asalar

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 mai)