Realizator: Amalia Bojescu – Actul normativ care permite primăriilor să ceară împrumuturi directe de la Trezoreria Statului pentru evitarea situației de incapacitate de plată din cauza lipsei de surse financiare a fost adoptat de Senat. Împrumuturile sunt acordate în limita a 1,5 miliarde de lei unităților administrativ-teritoriale care au proiecte în derulare finanțate din fonduri europene. Corespondentul RRA Iulia German are detalii.
Reporter: Guvernul subliniază că, prin măsurile inițiate, unitățile administrativ-teritoriale pot contracta noi împrumuturi pentru asigurarea finanțării cheltuielilor neeligibile, dar și refinanțarea datoriei publice locale. Senatorul SOS Dorin Silviu Petrea spune că actul normativ nu rezolvă problemele primăriilor.
Dorin Silviu Petrea: Primăriile sunt foarte îndatorate, foarte multe cheltuieli cu personal. Rezolvarea acestei probleme este o reformă administrativ-teritorială. Nu mai trebuie să avem primării cu sub 5.000 de locuitori. Doar așa, acele primării vor deveni puternice și se vor autosusține.
Reporter: De cealaltă parte, senatoarea PNL Gabriela Horga susține că prin măsurile aprobate se asigură investițiile necesare dezvoltării fiecărei comunități.
Gabriela Horgă: Indiferent că este comunitate mică sau mare, prin PNRR, prin bani europeni și prin asigurarea acestor cofinanțări din împrumuturi din Trezorerie, se fac investiții, investiții de care se bucură oamenii – școli, grădinițe, drumuri, apă, canal, ceea ce are nevoie fiecare comunitate.
Reporter: Ordonanța de urgență a fost adoptată fără amendamente și va fi trimisă Camerei Deputaților ca for decizional./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 mai)