Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și liderii Italiei, Franței, Germaniei, Poloniei, României și Regatului Unit, împreună cu Președintele Consiliului European, își reafirmă „sprijinul puternic și unit pentru Republica Moldova și viitorul ei european în urma întâlnirii cu președintele Maia Sandu în marja Summitului Comunității Politice Europene de la Tirana”.
„Salutăm angajamentul continuu al Republicii Moldova față de reformele democratice, statul de drept și valorile împărtășite de Uniunea Europeană”, se arată în declarația comună, care reiterează angajamentul de a „sprijini Moldova pentru a deveni o democrație prosperă și înfloritoare” și pentru a construi „o economie mai puternică și mai competitivă”.
Liderii au felicitat Chișinăul pentru „menținerea stabilității într-un mediu regional dificil și acționând ca un partener de încredere pentru pacea și securitatea europeană” și au subliniat importanța ca „moldovenii să își poată alege liber viitorul, fără amestec străin” la viitoarele alegeri parlamentare.
„Vom continua să sprijinim Moldova în protejarea proceselor sale democratice și în consolidarea rezistenței la amenințările externe.
Suntem alături de poporul moldovenesc, care continuă pe drumul pe care l-a ales în mod liber: un viitor mai bun într-o Europă puternică, unită și pașnică”, au conchis liderii.
Următorul summit Moldova-UE va avea loc în iulie, la Chișinău./cpaunel/asalar
(www.ansa.it – 16 mai)