EVENIMENTE INTERNE
– Electoral
*Rezultate parţiale / finale de la primul tur al alegerilor prezidenţiale – raportări de la Biroul Electoral Central:
- ora 9:30 pentru ora 9:00
- ora 12:30 pentru ora 12:00
* Reprezentanţii Vot Corect vor prezenta concluziile campaniei de observare a turului 2 al alegerilor prezidenţiale – ora 13:00, online, link de conectare pe Zoom şi alte detalii https://votcorect.ro/prezidentiale-2025/conferinta-observare-tur2 şi pe pagina Facebook Expert Forum
* Conferinţă de presă susţinută de observatorii internaţionali pentru alegerile prezidenţiale din România – coordonatorul special OSCE, şef al delegaţiei AP OSCE, Lucie Potuckova, şi şeful misiunii OSCE/ODIHR de observare a alegerilor, Eoghan Murphy – ora 15:00, la Grand Hotel Bucharest, Sala Rapsodia, etaj 1, bd. Nicolae Bălcescu nr. 4; live pe https://www.osce.org/odihr/elections/romania/587163
– Culte, Biserică
* Sibiu: Asociaţiunea ASTRA – Despărţământul Sibiu şi Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia şi Făgăraş, Consiliul Judeţean Sibiu şi Protopopiatul Greco-Catolic Sibiu organizează simpozionul dedicat Fericitului Cardinal Iuliu Hossu – ora 10:00, în Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA Sibiu. Invitaţi în cadrul simpozionului sunt reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, locale şi profesionişti din sfera academică şi din cadrul instituţiilor de cult reprezentative pentru Transilvania
* Sighişoara: Reprezentaţii cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian şi Greco-Catolic se vor ruga împreună, timp de şase zile, în cadrul evenimentului tradiţional „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor”, iniţiat în urmă cu mai mulţi ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediţia actuală fiind dedicată împlinirii a 1.700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (19 – 24 mai). Din programul zilei:
- ora 15:00 – în deschiderea evenimentului are loc un simpozion teologic „Sinodalitatea în actualul context ecumenic”, cu ocazia jubileului de 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325 d. Hr.) – la Biserica Romano-Catolică din Cetatea Medievală. Lsimpozion au confirmat participarea reprezentaţi ai tuturor bisericilor istorice tradiţionale din Transilvania, printre care se află ÎPS Kovács Gergely, Arhiepiscopul Romano-Catolic de Alba-Iulia, dr. Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru culte, P.S. Cristian Crişan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş al Bisericii Greco-Catolice, pr. conf. univ. dr. Oliviu-Petru Botoi, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba-Iulia, vicar episcopal preot dr. Eduard Giurgi, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Universitatea Bucureşti, maica dr. Eliane Poirot, stareţa Schitului Stânceni, lector univ. dr. András Bándi, Catedra de Istoria Bisericii al Departamentului pentru Teologie Protestantă al Universităţii Lucian Blaga Sibiu.
- Între prelegeri se vor cânta cântece ale comunităţii Taizé
- ora 18:00 – va avea loc Vecernia la Biserica Mănăstirii prin care se deschide „Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor”, unde întâistătătorii bisericilor istorice din Transilvania vor ţine un cuvânt de învăţătură
-Ministere
*Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, prezintă ‘Raportul de diagnostic al educaţiei şi cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu’.
- conferinţă de presă – ora 15:00, la sediul MEC, etajul 1/hol Cabinet ministru, str. General Berthelot nr. 28 – 30
– Administrație
* Dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ:Proiectul de hotărâre pentru aprobarea programului „ Blănoşii în siguranţă ” – ora 14:00, exclusiv online, pe platforma de videoconferinţă – Webex, pusă la dispoziţie de către Primăria Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti din str. Chiristigiilor nr. 11-13, Sector 2.
*Bistrița: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Bistriţa – ora 14:00, online
– Economic
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în valoare 400 milioane lei
* Conferinţă ZF ESG Summit 2025: ESG în acţiune: Cum transformi un concept în sursă de creştere pentru afacerea ta şi pentru comunitatea din care faci parte – ora 9:00, la Hotel JW Marriott, sala CD
* Brașov: A cincea ediție a Forumului Național „De Vocație, Antreprenoare”, organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, participanții având ocazia să întâlnească lideri care construiesc, zi de zi, o altfel de economie – ora 15:00, la Opera Brașov. Evenimentul – moderat de prezentatorul Virgil Ianțu – creează un cadru unic pentru dialog și networking, încurajând schimbul de idei între antreprenori și susținători ai egalității de șanse. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, fiind necesară înscrierea prealabilă. Printre partenerii media: Radio România, București FM
– Mass-media, Publicitate
* Jud. Brașov: Editura Casa Radio şi Asociaţia Forums Braşov desfăşoară, în perioada 19 – 23 mai, Proiectul Pilot pe Olt, un proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, dedicat educaţiei estetice a copiilor din mediul rural al judeţului Braşov. Şase şcoli din localităţile Lunca Câlnicului, Podu Olt, Feldioara, Apaţa, Hoghiz şi Viştea de Jos vor găzdui ateliere de teatru radiofonic, dicţie şi lectură expresivă, susţinute de jurnalista Ligia Necula, realizatoare la Editura Casa Radio-Radio România. Cu acest prilej, copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani vor descoperi Colecţiile care le sunt dedicate – Radio-Prichindel şi Noapte bună, copii! – şi vor asculta vocile marilor actori, depănând poveştile apei, cu toată simbolistica ei străveche. O selecţie de basme româneşti şi universale vor stimula copiii să imagineze desene inedite şi să exerseze metode de exprimare corectă şi clară în limba română. Proiectul Pilot pe Olt cuprinde, de asemenea, întâlniri cu scriitori şi ateliere de ilustraţie de carte pentru copii
– Cultură
* Conferinţă de presă dedicată premierei spectacolului ‘Iona’ de Marin Sorescu, regia Silviu Purcărete, co-producţie Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi Tokyo Metropolitan Theatre – ora 11:00, la sediul TNRS
* Conferinţă de presă dedicată premierei spectacolului ‘Cântarea Cântărilor. Odisee feerică modernă’ – ora 11:00, la Teatrul Evreiesc de Stat, Sala de Marmură
* Centrul Ceh Bucureşti redeschide sezonul de proiecţii de film cu cele două programe consacrate: Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays. Între 19 mai – 10 iunie, în fiecare luni şi marţi, de la ora 20:00, publicul bucureştean este invitat la opt proiecţii de cinema european contemporan şi clasic, cu intrare liberă. Documentary Mondays, cel mai longeviv program de film al Centrului Ceh, va prezenta documentare ce aduc în discuţie teme sociale şi personale actuale, în timp ce Fiction Tuesdays propune o călătorie prin istoria cinematografiei cehoslovace şi cehe, de la capodopere premiate la comedii satirice. Filmele sunt subtitrate în engleză, cu excepţia ultimelor două din programul Fiction Tuesdays, care vor avea subtitrări în limba română. Unele proiecţii din cadrul Documentary Mondays vor fi urmate de sesiuni Q&A cu regizorii. Din programul zilei:
- Documentary Mondays – „Stray Bodies” (Elina Psykou, 2024, 109′, GR, SZ, IT, BG) – un documentar care urmăreşte poveştile unor femei nevoite să călătorească în alte ţări europene pentru a accesa drepturi fundamentale legate de propriul corp. Filmul explorează contradicţiile legislaţiilor europene privind avortul, fertilizarea in vitro şi sinuciderea asistată, prin impactul acestora asupra vieţilor individuale
* Botoșani: Cei 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu vor fi celebrați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga printr-o serie de 14 spectacole multimedia, realizate după un concept original, în cadrul unui turneu național organizat cu susținerea Ministerului Culturii, care cuprinde spectacole în 14 localități din România: Zalău, Botoșani, Ipotești, Dumbrăveni, Fălticeni, Piatra Neamț, Focșani, Brăila, Tecuci, Pitești, Slobozia, Giurgiu, Breaza și Buzău, în perioada 9 mai – 13 iunie. Din programul zilei:
- recitalul va aveva loc la Teatrul „Mihai Eminescu”
* Brașov: „Bach chez Cioran, une tragédie angélique”, spectacol-concert cu pianista franco-română Mara Dobresco și actorul francez Volodia Serre, aflat în turneu unic în România, organizat de Fundația Culturală Gaudium Animae – ora 19:00, la Filarmonica Brașov. Printre partenerii media: Radio România Muzical
-Sport
* Are loc tragerea la sorţi prin care va fi stabilită ordinea disputării jocurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Superliga de fotbal (Casa Fotbalului – Bucureşti, ora 12:00)
* Se desfăşoară un turneu ITF de tenis – M15 Bucureşti (19-25 mai)
* Are loc un meci din etapa a 9-a a fazei play-off a Superligii de fotbal: FC Rapid Bucureşti – FC CFR 1907 Cluj (Giuleşti Superbet Arena – Bucureşti, ora 20:30)
* Se dispută meciul al doilea al finalei Superligii Naţionale de polo pe apă masculin: CSA Steaua – CSM Oradea (Bazinul Steaua – Bucureşti, ora 12:00)
– S-a întâmplat într-o zi de 19 mai
* Cu 288 de ani în urmă (1737) episcopul greco-catolic Ioan Inocenţiu Micu-Klein (1692-1768), cel care a pornit lupta politică a românilor din Transilvania pentru ridicarea acestora la statutul de naţiune politică, şi-a stabilit reşedinţa („a descălecat”) la Blaj, unde a ridicat clădiri şcolare, o mănăstire şi o catedrală
* Se marchează 20 de ani (2005) de când Partidul Social Democrat (PSD) devenea membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), după ce în ianuarie 2002, Partidul Social Democrat a dobândit statutul de membru asociat al Partidului Socialiştilor Europeni. PSD face parte din Internaţionala Socialistă (din 28 octombrie 2003) – organizaţie mondială a partidelor social-democrate şi laburiste, reunind 161 de partide şi organizaţii politice de pe toate continentele -, din Partidul Socialist European (de la data de 19 mai 2005) – care reuneşte partidele socialiste, social-democrate şi laburiste din Uniunea Europeană -, dar şi din Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor Europeni (S&D). Partidul Social Democrat (PSD), sub denumirea actuală, s-a constituit la data de 16 iunie 2001 prin fuziunea Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR) cu Partidul Social Democrat Român (PSDR). PSD este continuatorul PDSR, acesta din urmă fiind la rândul său urmaşul FDSN
* În urmă cu 7 ani (2018) actrița americană Meghan Markle s-a căsătorit cu Prințul Harry, Duce de Sussex – fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea și al Dianei, Prințesă de Wales, nepot al regretatei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii și al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic. Ceremonia a avut loc în Capela St. George din Windsor. În 2020, cuplul și-a anunțat intenția de a se retrage din rolurile superioare din familia Regală, pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar și de a-și împărți timpul între Regatul Unit și America de Nord
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Pictorilor”, marcată în ziua naşterii pictorului Ion Ţuculescu (1910-1962), pictor reprezentativ pentru spiritul românesc. NOTĂ: La 18 octombrie este marcată Sărbătoarea Breslei Artiştilor Religioşi şi a Restauratorilor din România, cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sf. Apostol şi Evanghelist Luca
– 1887: S-a născut sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983)
– 1893: S-a născut H.[aimovici] Bonciu (pseudonimul lui Beniamin Haimovici), poet şi prozator (m. 1950)
– 1893: S-a născut George D. Florescu, istoric, genealogist (cercetări fundamentale privind boierimea munteană) şi arheolog (m. 1976)
– 1901: S-a născut pictorul şi profesorul Nicolae Popa (m. 1962)
– 1910: S-a născut pictorul şi biologul Ion Ţuculescu, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti români (m. 1962) – 115 ani
– 1914: S-a născut Eugen Drăguţescu, desenator şi grafician; stabilit la Roma în 1959 (m. 1993)
– 1919: S-a născut compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (m. 1994)
– 1927: S-a născut Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor şi ceramist, stabilit în SUA din 1979
– 1930: S-a născut actorul Cornel Vulpe (m. 2002) – 95 de ani
– 1938: S-a născut artistul decorator Dionisie Popa (m. 2000)
– 1941: S-a născut Alexandru Bogdan, medic veterinar, inginer zootehnist şi economist; cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (m. 2021)
– 1943: S-a născut Ion Condiescu, sculptor francez de origine română; stabilit la Paris din 1977
– 1962: S-a născut Florin Busuioc, actor și prezentator al rubricii „Vremea” din cadrul Știrilor Pro TV
– 1975, 19/20: A murit prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (n. 1894) – 50 de ani
– 1995: A murit Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (n. 1931) – 30 de ani
– 2006: A murit inginerul geofizician Marius Petre Visarion; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929)
– 2022: A murit mezzo-soprana și profesoara Mariana Cioromilă; stabilită în Brazilia din 2000 (n. 1952)
– 2023: A murit Mircea Braga, filosof al culturii, critic şi istoric literar, eseist, editor şi profesor universitar; unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură ai Sibiului (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Londra: Summit UE – Regatul Unit
- Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează Londra pentru un summit privind o cooperare mai strânsă cu Marea Britanie în perioada post-Brexit
- Prim-ministrul britanic Keir Starmer găzduiește summitul liderilor UE pentru a discuta planurile de restabilire a relațiilor
– Bruxelles: Reuniunea miniştrilor de externe şi ai afacerilor europene din ţările UE
– Podgorica, Muntenegru: Vizita Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk
– Bruxelles: Comisia Europeană publică previziunile economice pentru anii 2025 şi 2026
-Tampere (Finlanda) și online – Council of Europe Human Rights Day: “Participation, influence, responsibility” – Civil society as part of democracy. A treia ediție a evenimentului de vizibilitate va aborda rolul Consiliului Europei în promovarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept, în special din perspectiva stării societății civile. De asemenea, va marca cea de-a 75-a aniversare a adoptării Convenției Europene a Drepturilor Omului și cea de-a 35-a aniversare a ratificării Convenției de către Finlanda. Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei, Bjørn Berge, se va adresa reuniunii prin mesaj video, iar Secretarul General al Congresului Autorităților Locale și Regionale, Mathieu Mori, va prezenta momentele importante ale activității Congresului. În marja evenimentului, acesta se va întâlni cu reprezentanți ai Consiliului Local Tampere, ai autorităților locale și regionale și va avea un schimb de idei cu studenții, precum și va asculta prezentări despre modelul de dezvoltare a incluziunii locuitorilor în districtele Kaukajärvi și Annala.Printre alți vorbitori se numără prof. dr. Antoine Buyse de la Universitatea din Utrecht, prorector al Universității din Tampere, Antti Lönnqvist, director de politici al Amnesty International Finlanda, Niina Laajapuro, director executiv al Demo Finland, Anu Juvonen, și delegați de tineret. Evenimentul va avea loc la Universitatea din Tampere între orele 13:00 și 16:30 și este deschis presei. Reprezentanții mass-media se pot înregistra sau pot urmări transmisiunea în direct.
– Washington: Convorbire telefonică între președintele rus Vladimir Putin și Donald Trump anunțată de președintele american
– Bangkok: Președintele indonezian Prabowo Subianto efectuează o vizită oficială în Thailanda, unde se va întâlni cu prim-ministrul thailandez, Paetongtarn Shinawatra – la sediul guvernului
-Belgrad, Serbia: Vizita ministrului turc de externe, Hakan Fidan
– Praga: Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, se întâlnește cu ministrul lituanian de externe, Kestutis Budrys
- conferință de presă – la ora locală 10:00
– Paris: Summitul Alege Franța organizat de Palatul Elysée
– Hong Kong: Procesul promotorului imobiliar chinez Times China Holdings Limited în dosarul cererii de lichidare judiciară
– Taipei, Taiwan: Preşedintele Nvidia, Jensen Huang şi Cristiano Amon, patronul Qualcomm, susţin discursuri la Salonul Computerelor COMPUTEX
– Geneva: Adunarea Mondială a Sănătății (19 – 27 mai)
– Seattle, SUA: Conferința Microsoft Build – eveniment anual de conferință organizat de Microsoft, destinat inginerilor software și dezvoltatorilor web care utilizează Windows, Microsoft Azure și alte tehnologii Microsoft (19 – 22 mai)
– Haga: Curtea Internaţională de Justiţie judecă diferendul dintre Guineea Ecuatorială şi Gabon privind insulele bogate în produse petroliere
– Beijing: Sunt publicate date privind vânzările cu amănuntul, producția industrială și cifrele șomajului pentru luna aprilie
– Scheveningen, Ţările de Jos: Demonstraţie privind noile tehnologii pentru protejarea infrastructurilor submarine
-SUA: – Au loc meciuri în ligile profesioniste nord-americane de baschet (NBA) şi hochei pe gheaţă (NHL)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Medicului de Familie”; stabilită în 2010 (- 15 ani) de organismul profesional internaţional al medicilor de familie – WONCA (The World Organization of Naţional Colleges, Academies and Academic Associations of General Practitioners/Family Physicians), cu ocazia Conferinţei internaţionale de la Cancun. În România ziua a fost marcată pentru prima oară în 2013. Scopul zilei este de a sublinia rolul esențial pe care aceștia îl au în acordarea serviciilor medicale esențiale pentru populația de toate vârstele. Medicul de familie reprezintă legătura dintre pacienți și sistemul medical
– 1593: S-a născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678)
– 1762: S-a născut filosoful german Johann Gottlieb Fichte; rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane (m. 1814)
– 1858: S-a născut Roland Bonaparte, geograf şi scriitor francez; prieten apropiat al poporului român, a vizitat în mai multe rânduri România, având strânse legături cu Societatea Geografică Română (al cărui membru de onoare a devenit); membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (m. 1924)
– 1861: S-a născut Nellie Melba, soprană australiană de origine scoţiană (m. 1931)
– 1881: S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern (m. 1938)
– 1890: S-a născut Ho Şi Min (Hồ Chí Minh), om politic vietnamez; preşedinte al R. D. Vietnam (1945-1969); fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) (m. 1969) – 135 de ani
– 1892, 19/31: S-a născut scriitorul rus Konstantin Paustovski (m. 1968)
– 1895: A murit José Marti (nume complet: José Julián Martí Pérez), scriitor şi om politic cubanez; fondator al Partidului Revoluţionar Cubanez (1892); unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei anti-spaniole (n. 1853) – 130 de ani
– 1897: S-a născut Enrico Mainardi, violoncelist, dirijor şi compozitor italian (m. 1976)
– 1898: S-a născut Julius Evola, publicist și filosof politic italian, autor pe cât de prolific și strălucit pe atât de controversat (m. 1974)
– 1899, 19/31: S-a născut scriitorul rus Leonid Leonov (m. 1994). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 31 mai 1899
– 1912: A murit scriitorul polonez Boleslaw Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki) (n. 1847)
– 1914: S-a născut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (m. 2002)
– 1918: A murit pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853)
– 1932: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara mexicană de origine franceză Elena Poniatowska; a scris şi relatat, în cei 60 de ani de jurnalism, despre clasele sociale marginalizate, despre săraci şi discriminarea femeilor, despre revendicările sociale din Mexic şi America Latină; Premiul Cervantes în 2013
– 1938: S-a născut Herbie Flowers (Brian Keith Flowers), muzician britanic specializat în chitară bas, contrabas şi tubă devenit cunoscut pentru activitatea cu David Bowie şi Elton John iar mai târziu cu Lou Reed (m. 2024)
– 1941: S-a născut scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (m. 2012)
– 1944: S-a născut actorul Peter Mayhew, care a jucat rolul războinicului gigant Wookiee Chewbacca în seria de filme „Star Wars”, din 1977 până în 2015 (m. 2019)
– 1945: S-a născut Pete Townshend, chitarist, multi-instrumentist şi compozitor britanic; membru fondator al formaţiei rock „The Who” – 80 de ani
– 1946: S-a născut actorul, regizorul şi scenaristul italian Michele Placido
– 1949: S-a născut Joseph Michael „Dusty” Hill, fost basist al formației americane de muzică rock, ZZ Top, cu care a cântat timp de peste 50 de ani (m. 2021)
– 1954: A murit compozitorul american Charles Ives (n. 1874)
– 1955: S-a născut James Arthur Gosling, specialist canadian în calculatoare, programator; cunoscut ca părintele limbajului de programare Java – 70 de ani
– 1958: A murit Ronald Charles Colman, unul dintre cei mai apreciaţi şi populari actori de la Hollywood în perioada 1930 – 1940 (n. 1891, în Anglia)
– 1964: S-a născut Gitanas Nausėda, economist, bancher și politician lituanian; președinte al Lituaniei (din 2019)
– 1977: S-a născut Natalia Oreiro, actriţă de film şi cântăreaţă uruguayană
– 1994: A murit Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american; soţia fostului preşedinte al SUA John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (n. 1929)
– 2011: A murit fostul premier irlandez Garret FitzGerald, care a condus două guverne în perioada 1981-1987, marcată de o severă criză economică; a jucat un rol important în instaurarea păcii în Irlanda de Nord, iar în 1985 a negociat un tratat cu Marea Britanie care oferea Irlandei, în premieră, un rol în afacerile de pe teritoriul britanic (n. 1926)
– 2017: A murit fotojurnalistul american Stanley Greene; unul dintre cei mai respectaţi fotografi de război din lume, care a acoperit din punct de vedere mediatic conflictele armate din Cecenia, Afganistan, Darfur, Irak şi Rwanda; de cinci ori laureat al World Press Photo (n. 1949)
– 2018: A murit istoricul și profesorul britanico-american Bernard Lewis, specialist în cercetarea islamului (n. 1916)
– 2021: A murit actriţa și profesoara americană Romy Walthall (n. 1963)
– 2023: A murit Sir Martin Louis Amis, romancier, eseist, memorist și scenarist englez (n. 1949)
– 2023: A murit Dževad Karahasan, scriitor, eseist și filozof bosniac; considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani care au dat o voce ţării Bosnia şi Herţegovina, cu istoria sa complexă (n. 1953)
– 2024: A murit (într-un accident de elicopter) Ebrahim Raisi, cleric, om politic iranian, jurist de formație; a fost ales președinte al Iranului la data de 18 iunie 2021, preluându-și mandatul începând cu data de 3 august 2021 (n. 1960) – 1 an