Membrii Casei de Savoia pierd bătălia juridică pentru Bijuteriile Coroanei. Respingerea cererii, așa cum a stabilit Curtea de la Roma, se bazează pe legea simbolică a Casei de Savoia: Statutul Albertin, promulgat la 4 martie 1848, cu treisprezece ani înainte de unificarea Italiei. Judecătorul Mario Tanferna scrie în cele patru pagini de motivaţie al hotărârii: Bijuteriile Coroanei Regatului Italiei sunt proprietatea statului încă de pe vremea Statutului Albertin.” Condiție care s-a consolidat odată cu sfârșitul monarhiei și nașterea Republicii decretată prin referendumul din 2 iunie 1946, deoarece, aşa cum subliniază Curtea, „Bijuteriile Coroanei au rămas prin Constituție în proprietatea statului republican”.
O declarație ulterioară anulează orice fel de pretenție, subliniind că „bunurile în cauză nu sunt personale”.
Casa Regală – reprezentată de avocatul Sergio Orlandi – nu intenționează să ridice steagulul alb. Dimpotrivă, e pregătită să meargă înainte ducându-și lupta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde va cere recuperarea tuturor proprietăților care au aparținut familiei Savoia. Înzestrarea Coroanei este o comoară alcătuită din 6.732 de diamante și 2.000 de perle, montate pe coliere, cercei, diademe și diverse broșe. Obiectele de valoare au fost păstrate într-un cufăr aflată într-un seif al Băncii Italiei în Via Nazionale din data de 5 iunie 1946, când au fost predate guvernatorului de atunci al institutului bancar, Luigi Einaudi, de către ministrul Casei Regale, Falcone Lucifero, în numele ultimului rege al Italiei, Umberto al II-lea. Valoarea lor a fost un subiect de dezbatere timp de 78 de ani.
Conform criteriilor Sotheby’s aplicate obiectelor prețioase aparținând reginelor și prințeselor, conținutul cufărului ar putea valora până la 300 de milioane O altă estimare reduce cifra la 18 milioane. Abia după redeschiderea cutiei, închisă de 78 de ani, de când a intrat în seiful Băncii Italiei, se va putea face o evaluare precisă. În motivaţiile sale, judecătorul citează un pasaj, amintit de avocatul Orlandi, din jurnalele lui Einaudi în care guvernatorul – și viitorul președinte al Republicii – ar echivala bijuteriile „cu proprietatea familiei și nu cu proprietatea statului”, însă Curtea nu îi recunoaște valabilitatea: „Acestor jurnale nu poate fi atribuită o valoare decisivă. În pasajul invocat, Einaudi formulează o evaluare personală”. În septembrie 1943, când regele Vittorio Emanuele al III-lea se temea că comoara familiei ar putea ajunge în mâinile nemţilor, a ascuns bijuteriile într-o nişă improvizată într-un tunel săpat în secolul al XV-lea, care leagă Palatul Quirinale, care atunci era sediul Casei Regale, cu Palatul Barberini. Naziștii le-au căutat, însă nu le-au găsit. La momentul oportun au fost scoase la lumină pentru a fi depuse la Banca Italiei. Unde se află de 78 de ani.
(www.corriere.it – 16 mai)/cpaunel/rcostea
RADOR RADIO ROMÂNIA (19 mai)
