Atât ziarele din Ungaria, cât şi cele de limba maghiară din România au acordat spaţii largi turului doi al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Majoritatea acestora s-au rezumat la publicarea rezultatelor, evideţiind rata mare de participare şi faptul că a câştigat candidatul pro-european faţă de cel suveranist-naţionalist.
Cotidianul pro-guvernamental Magyar Nemzet în articolul intitulat: „Maghiarii au stricat calculele candidatului extremist” l-a citat pe cercetătorul Institutului de Relaţii Internaţionale Maghiare, Mátyás Szilágyi, care a subliniat importanţa voturilor maghiarilor în rezultatul final al alegerilor. „UDMR a mobilizat cu forță și hotărâre electoratul său. Față de primul tur, aproximativ cu 200 de mii de alegători maghiari mai mulţi s-au prezentat la urne, aproximativ 600 de mii de alegători maghiari au participat la alegerile prezidențiale din România. Principalul slogan al partidelor maghiare a fost extremismul anti-maghiar și xenofob al lui Simion, care ar fi putut reprezenta o amenințare la adresa drepturilor minorităților naționale. Mesajul acesta a mobilizat în mod uniform electoratul maghiar și, după cum reiese din harta electorală, în județele cu populație maghiară, oamenii au votat în majoritate covârșitoare pentru Nicușor Dan. Maghiarii din România au urmat cu mare disciplină îndrumările organizațiilor lor reprezentative. Recordul de participare se datorează mobilizării masive din țară, la care a contribuit și șocul economic de pe piețele financiare după primul tur” – a subliniat Mátyás Szilágyi.
Portalul independent Telex în articolul „Pentru UE uşurare, pentru Orbán probleme a adus victoria lui Nicuşor Dan” a scris printre altele: „Duminică, Dan a reușit să unească alegătorii care au respins linia naționalistă de îndepărtare de UE, care a fost, de altfel, însoțită de cuvintele laudative ale lui Viktor Orbán, spre uimirea a maghiarilor din Transilvania și a Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) care îi reprezintă. Șeful guvernului maghiar a apreciat cuvintele lui Simion despre <<Europa națiunilor>>, care se definește prin respingerea aprofundării integrării comunității, ceea ce se potrivește bine cu retorica antibruxelistă al lui Orbán.
Probabil că a căutat o alianță în acest sens când i-a anticipat practic victoria lui Simion, evaluând greșit raporturile de forță. Absența acestuia îi dă bătăi de cap lui Orbán, dar rămâne de văzut cum va reuşi să explice partidul de guvernământ și presa sa declarațiile anterioare ale premierului. Faptul că guvernul nu s-a grăbit să-l felicite pe Dan arată confuzia existentă”.
Fostul preşedinte al UDMR, Markó Béla a declarat pentru postul de radio Klubrádió că: „al doilea tur este o dovadă concretă a ceea ce știam deja, doar că în viața de zi cu zi acest lucru nu era atât de evident, și anume că maghiarii din Transilvania au suficientă luciditate pentru a fi solidari în momentele decisive, pentru a se uni și a acționa în mod unitar, și pentru a-și apăra propriile interese, nu pe cele ceea ce spune Viktor Orbán„.
Markó consideră că rezultatul final este înfrângerea lui Viktor Orbán. Fostul președinte al UDMR a spus că „Orbán a evaluat greșit situația din România și a evaluat greșit starea de spirit a maghiarilor din Transilvania”.
Portalul transilvan Újhét într-o analiză publicată azi atrage însă atenţia că rezultatul arată şi criza partidelor de centru-stânga şi centru-dreapta, care nu au reuşit să impună pe candidatul lor Crin Antonescu pentru turul doi. Astfel a devenit preşedinte un candidat mai slab, care are toate şansele să devine un „Băsescu 2.1”. Nicuşor Dan „nu are o înrădăcinare socială și politică, așa că prima lui grijă va fi să-și consolideze puterea, deci va da drumul serviciilor secrete, justiției, va începe să ticăie cătușele, va fi un purgatoriu anticorupție (în traducere în limba maghiară: îndepărtarea politicienilor rivali prin intermediul Departamentului Național Anticorupție). Haosul și scandalurile devin permanente, dezvoltările și investițiile se opresc (funcționarii publici se tem să semneze contracte de achiziții publice) și începe declinul economic”.
Ervin Székely, RADOR RADIO ROMÂNIA








