Reacţii pro şi contra după anunţarea expansiunii coloniilor evreieşti din Cisiordania

Ministrul israelian al apărării a salutat anunţul privind expansiunea coloniilor evreieşti din Cisiordania, declarând că o astfel de evoluţie va bloca înfiinţarea unui stat palestinian independent. Autoritatea Palestiniană şi câteva guverne străine au condamnat decizia. Activiştii israelieni pentru pace descriu acest lucru ca pe „cea mai extinsă expansiune a coloniilor evreieşti din ultimii 30 de ani”, adăugând că va consolida ocupaţia israeliană din Cisiordania. De fapt, iniţiatorii proiectului sunt foarte deschişi: acesta a fost elaborat luni de zile de miniştrii ultranaţionalişti, care susţin că expansiunea va întări dominaţia israeliană asupra teritoriului şi va împiedica formarea unui stat palestinian independent. Anunţul a fost făcut înaintea unui conferinţe internaţionale de luna viitoare în cursul căreia se speră că va fi revitalizată ideea unei soluţii cu două state a conflictului isrealiano-palestinian. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 mai)/opopescu/dsirbu

RADOR RADIO ROMANIA (29 mai)