EVENIMENTE INTERNE
– Biserică
* Suceava: Programul sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, pe parcursul zilelor de 31 mai, 1 și 2 iunie. Evenimentul începe sâmbătă dimineața la ora 6:00 cu Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, apoi la 6:30 cu scoaterea moaștelor Sfântului Ioan în baldachinul din curtea Catedralei Arhiepiscopale. Urmează de la ora 7:00 – Miezonoptica și Utrenia (în paraclis); ora 8:30 – Sfânta Liturghie (pe scenă); ora 11:00 – Taina Sfântului Maslu (la izvorul Sfântului Ioan cel Nou); ora 20:00 – Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (pe scenă).
* Valea Ursului, jud. Neamț: Biserica „Sf. Dumitru” din Valea Ursului, județul Neamț, va fi resfințită sâmbătă, la împlinirea a 179 de ani de la consacrarea inițială. Slujba va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentul va cuprinde și manifestări solemne dedicate împlinirii a 200 de ani de la nașterea maiorului inginer Panait Donici, ctitor al bisericii și fondator al Armei Geniu din Armata Română. În acest context, vor avea loc: ceremonii militare de depunere de coroane, defilarea unui pluton militar, momente muzicale oferite de fanfara militară din Brăila.
* Roma: În Anul Omagial Cardinal Iuliu Hossu şi în contextul Jubileului Speranţei, Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun şi Ordinul Suveran de Malta organizează o serie de evenimente culturale şi liturgice, în perioada 30 mai – 1 iunie. Sâmbătă, la Biserica San Salvatore alle Coppelle din Roma va avea loc un concert de muzică sacră, susţinut de Corul Angeli, condus de prof. Angela David
– Administrație
* Triplex Confinium, județul Timiș: La Triplex Confinium, locul de întâlnire a granițelor dintre trei state, România, Ungaria și Serbia, are loc sărbătoarea anuală a cooperării transfrontaliere trilaterale cu județele partenere din Ungaria (Csongrád-Csanád și Bács-Kiskun) și Provincia Autonomă Voivodina din cadrul Cooperării Regionale Dunăre-Criș-Mureș-Tisa. Programul din acest an va începe de la ora 10:00, la borna care marchează punctul de întâlnire a granițelor, cu intonarea celor trei imnuri de stat. Vor urma discursurile de salut ale oficialităților, din partea Consiliului Județean Timiș urmând să participe președintele Alfred Simonis. Evenimentul va cuprinde tradiționalul cros al copiilor și se va încheia cu un picnic comun, prilej de discuții informale pentru reprezentanții administrațiilor partenere
– Social
* Asociaţia The Social Incubator (TSI) a creat conceptul umbrelă „Sport for Good”, pentru cei ce doresc să-i sprijine pe tinerii instituţionalizaţi care-şi caută un loc în societate. Evenimentul sportiv intitulat ‘FOTBAL pentru FAPTE BUNE’ marchează sâmbătă a cincea ediţie. Fondurile colectate urmează să fie folosite de ONG pentru susţinerea tinerilor ce ies din sistemul de protecţia a copilului din România în lupta pentru o viaţă independentă şi integrarea în societate. Pe gazonul de la Năstase & Marica Sports Club, 16 echipe vor juca fotbal pentru a strânge fondurile cu care TSI va acorda un sprijin real pentru tinerii ce trec singuri prin tranziţia către viaţa de adult. Meciul demonstrativ va aduce pe teren tineri din programele asociației, influenceri, actori şi alţi susţinători. Va avea loc și o licitaţie caritabilă cu tricouri semnate de jucători ai echipei naţionale şi din ‘Generaţia de Aur’ şi un concurs pentru ‘Galeria cea mai zgomotoasă’. Detalii pe: asociatiasocialincubator.org
* Asociația Umanitară Tadeu a Parohiei „Sfântul Dumitru-Poștă” din Capitală organizează sâmbătă, 31 mai, a treia ediție a cupei de fotbal pentru juniori „Trofeul Copilăriei”, un mini-turneu de fotbal caritabil în care vor concura patru echipe, fiecare susținând proiecte proprii. Turneul are loc de la ora 10:00, pe terenul de sport al Facultății de Drept din București
– Sănătate
* Conferinţă de presă organizată online de Societatea Română de Pneumologie cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, cu tema „Demascarea atracţiei fumatului: expunerea tacticilor industriei privind produsele din tutun şi nicotină” – ora 11:00
* „Hemofilia Bike – Astăzi pedalezi pentru mine – Mâine pedalăm împreună!”, eveniment organizat de Asociaţia Română de Hemofilie – ora 12:00, Alveola Parc Izvor
– Manifestări prilejuite de Ziua Internațională a Copilului (1 iunie)
* Spectacole, ateliere şi activităţi sportive fac parte din programul ‘Străzi deschise’, desfăşurat sâmbătă şi duminică, pe Calea Victoriei, dar şi pe strada Bârcă, din Sectorul 5. Sâmbătă, la atelierul coordonat de Brânduşa Oancă, în Piaţa Revoluţiei, copiii sunt invitaţi să-şi creeze păpuşi textile. Tot aici, în cursul serii vor avea loc ateliere de cusut şi broderie, deschise publicului larg. În faţa Muzeului Colecţiilor de Artă, vizitatorii pot asista la demonstraţii de pictură live, iar pe Esplanada Cercului Militar are loc un atelier de dans contemporan coordonat de Ştefan Lupu, din partea Teatrului Mic. În zona Bisericii Kretzulescu, Teatrul de Animaţie Ţăndărică va prezenta spectacolul ‘Freestyle Puppetry’, iar la Palatul CEC, seara se va încheia cu un program semnat de Şcoala de Dans ‘Challenge Arts’. Cei pasionaţi de automobilism pot admira o selecţie de vehicule antebelice în expoziţia organizată de Retromobil Club România, între strada Dem. I. Dobrescu şi strada Ion Câmpineanu. Sâmbătă şi duminică, între orele 10:00 – 20:00, strada Bârcă din Sectorul 5 va deveni un spaţiu dedicat ‘mişcării şi creativităţii’, cu activităţi sportive precum mini-baschet, ping-pong, fotbal, jocuri de echipă sau board games de mari dimensiuni. Sâmbătă, copiii pot porni într-o ‘Călătorie muzicală’ cu Teatrul Ion Creangă, iar după-amiaza aduce concerte de muzică populară şi uşoară, portrete realizate pe loc şi un spectacol de dans susţinut de elevii Şcolii de Artă Bucureşti. Programul complet este disponibil pe www.arcub.ro, www.proedus.ro și pe paginile oficiale Străzi deschise – București, Promenadă urbană.
* Pe 31 mai și 1 iunie, esplanada Operei Naționale București se transformă într-un spațiu al bucuriei, educației și talentului, unde sunt așteptați peste 15.000 de copii, tineri și părinți din toată țara. KZilla Festival – aflat la a treia ediție – revine cu un program spectaculos, ce combină activități educaționale, culturale, sportive și de divertisment, într-o experiență gratuită și accesibilă pentru întreaga familie. Organizat de Opera Națională București, în parteneriat cu Asociația Club Sportiv OBSwim, și cu sprijinul Ministerului Educației, Ministerului Culturii, Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Inspectoratului Școlar Județean Ilfov (ISJIF), Primăriei Sector 5, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ISU București-Ilfov, SMURD, Jandarmeriei București, Poliției Locale, Academiei de Poliție, IPA, Prolex, ASPA și Protectia Anilalelor sector 1, festivalul devine un model de colaborare între instituții publice, ONG-uri și inițiative culturale. Copiii și tinerii vor putea participa la peste 60 de ateliere educaționale și interactive, care acoperă teme variate precum arta, știința, robotică, nutriția, educația civică, siguranța rutieră și prim-ajutorul. Site-ul oficial www.kzilla.ro. Printre partenerii media se numără: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități
* Sâmbătă, între orele 07:00 – 18:00, se va desfăşura evenimentul sportiv denumit ‘Parada Micilor Biciclişti – West Side Kids Race’ pe Bd. Drumul Taberei, segmentul de drum cuprins între str. Valea Ialomiţei şi str. Valea Argeşului
* În prezenţa primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, sâmbătă se organizează festivitatea de închidere a programului ‘Creştem Campioni’, ediția I, organizat de Patinoarul Berceni Arena în parteneriat cu Primăria Sectorului 4, Clubul Sportiv Triumf şi Clubul Steaua Rangers. Începând cu ora 09:30 este permis accesul la patinoar, iar copiilor li se vor oferi kiturile de premiere (diplomă, medalie, insignă şi puzzle). După ora 12:00, cei prezenţi vor asista la o partidă demonstrativă de hochei între echipele de juniori Steaua Rangers şi Triumf. În partea a doua a zilei, de la ora 13:00, vor fi premiaţi copiii care nu pot ajunge de dimineaţă. Pentru ei este pregătit un spectacol pe gheaţă susţinut de cluburile Magic Skate şi EduSport
* Oradea: În Oradea are loc un maraton de evenimente distractive, culoare şi aventură, începând de vineri până duminică, în diverse locaţii din oraş, cele mai ample urmând să aibă loc pe 1 Iunie în Cetatea Oradea, Orăşelul Copiilor şi Parcul Barcăului. Sâmbătă sunt programate tururi ghidate gratuite în oraş, oferite de Visit Oradea în sezonul estival, cu pornire din Piaţa Unirii, un atelier de pictură susţinut de Asociaţia Slash Light, pentru copii peste 5 ani, la Căminul Multifuncţional Bocskai Istvan
* Ploieşti: Casa de Cultură ‘Ion Luca Caragiale’ a Municipiului Ploieşti invită publicul ploieştean să participe, în weekendul 31 mai – 1 iunie, la o serie de activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Copilului. Evenimentele vor avea loc pe Bulevardul Castanilor şi sunt parte integrantă din proiectul ‘Republica de sub castani’ – un concept iniţiat de Primăria Municipiului Ploieşti
* Sibiu: Asociaţia Sportivă ‘Clubul Cibinium’ Sibiu invită persoanele de toate vârstele din Sibiu să participe la un eveniment sportiv plin de voie bună, jocuri interactive şi activităţi recreative, organizat în intervalul orar 10-18, în Parcul Sub Arini.
* Atena: În zilele de 31 mai şi 1 iunie, Institutul Cultural Român în colaborare cu Ambasada României în Republica Elenă organizează la sediile asociaţiilor româneşti din Atena partenere în proiect – Asociaţia Socio-Culturală ‘Redescoperă România’, Asociaţia Femeilor Românce din Grecia şi Asociaţia Interculturală Româno-Elenă ‘Dacia’ – o serie de ateliere interactive de teatru dedicate copiilor din comunitatea de români.
* Viena: ICR Viena organizează, pe 31 mai, un eveniment dedicat publicului tânăr din comunitatea românească din Austria. Programul, desfăşurat la sediul ICR Viena, include momente artistice, prelegeri şi ateliere interactive, reunind contribuţia unor tineri artişti şi a unor specialişti din domenii variate (sănătate şi igienă, arhitectură, muzică şi teatru, lucru manual): dr. Diana Anghel, prof. Cadmiel Boţac, arh. prof. Mihai Popescu, regizorul Geirun Tino şi înv. Florentina Babiuc. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociaţia ‘Vocea Noastră’, Asociaţia ‘Unirea – Prietenii României în Austria’ şi Teatrul Pygmalion din Viena.
– Cultură
* Conferinţă de presă dedicată turneului internaţional al spectacolului ‘Iona’ de Marin Sorescu, regia Silviu Purcărete, co-producţie Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu şi Tokyo Metropolitan Theatre – ora 11:00, la Teatrul Odeon
* La Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) are loc o întâlnire cu Mihaela Bacali, traducătoarea și realizatoarea volumului bilingv Lettres a Marinette/ Scrisori către Marinette (Editura MLR, 2023), și criticul literar George Ardeleanu – ora 12:00, în Sala Perpessicius a sediului MNLR din strada Nicolae Crețulescu 8
* Uniunea Artiștilor Plastici, în colaborare cu Centrul Cultural ART4ALL, a deschis la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Calea Griviței 64-44, începând din data de 6 mai, expoziția de asamblaj, colaj, obiect, instalație, video intitulată „Memoria amintirilor – o călătorie spre noi înșine”, a artistei Daniela Voicilă Drăgulescu. Sâmbătă, 31 mai, de la ora 15:00, scriitoarea Ana Blandiana este invitată să recite din cea mai recentă creație poetică a sa. Expoziția poate fi vizitată în perioada 6 – 31 mai, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 12:00 – 20:00
* Scriitorul Mircea Cărtărescu îşi va lansa, sâmbătă, la standul Editurii Humanitas din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest, volumul ‘Şapte ani stranii. Jurnal 2018-2024’, proaspăt ieşit de sub tipar. La eveniment, împreună cu autorul, vor fi prezenţi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, şi Dan-Liviu Boeriu, o prezenţă constantă în presa culturală românească. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe
* În cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, Complexul Romexpo, Pavilionul B2, Scena AGORA, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” invită, la ora 14:45, la evenimentul de lansare a albumului de bandă desenată „Au fost lângă noi…12 povestiri despre Holocaustul din România” editat în colaborare cu Polirom
* La Salonul Internațional de Carte Bookfest de la Complexul Romexpo, în Pavilionul B2, în cadrul proiectului Branduri literare.Ro, are loc o recapitulare a istoriei „Cafenelei critice”, longevivul proiect de dezbateri pe teme de actualitate socio-culturală început în 1994. În fiecare zi are loc o ediție specială a „Cafenelei critice”, astăzi, între orele 19:00-19:55, tema este „Cafeneaua critică și performativă”: artiști și alți autori de „happening”-uri
* De la ora 19:00, are loc Ballet Nights – Gala Internațională de Balet – o premiera absolută la Sala Palatului, care aduce pe scena din București legende ale baletului și artiști de talie mondială. Spectatorii vor avea ocazia să descopere un spectacol, în care baletul clasic se îmbină armonios cu elemente moderne de dans contemporan, oferind o experiență vizuală și emoțională de neuitat
* Spectacolul „Cerere în căsătorie de Cehov” – două povești, șase personaje excentrice și un carusel de emoții și hohote de râs –, este noua producţie a Teatrului „Stela Popescu” ce va fi prezentată pe 31 mai, ora 19:00, în Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior. Spectacolul îmbină ingenios două dintre cele mai cunoscute piese într-un act semnate de Anton Pavlovici Cehov – „Ursul” și „Cerere în căsătorie” – într-o montare creativă semnată de regizorul Alexandru Grecu, invitat de la Teatrul Național Satiricus Ion Luca Caragiale, Chișinău
* Trupa engleză de rock, Cutting Crew, vine pentru prima dată în România, pentru un show care va avea loc la Arenele Romane – ora 19:00
* Fearless Five este noul proiect al lui Enrico Rava, un cvintet italian compus dintr-o nouă generație de muzicieni care își reunesc energiile creative cu enorma experiență a liderului trupei. Grupul va susține un concert pe 31 mai la Sala Dalles din București, sub umbrela Jazz Fan Rising – ora 19:00
* Quinteto Astor Piazzolla, celebrul ansamblu de performanţă al lui Astor Piazzolla, cel care păstrează intact sunetul pur creat de genialul compozitor argentinian, concertează în România pentru prima oară, astăzi, 31 mai, la Ateneul Român din Bucureşti – ora 20:00
– Sport
* A doua ediţie Yolo Jersey Urban Cycling Fest vine cu o premieră absolută în calendarul competiţional: primul Campionat Naţional de Criterium în parteneriat cu Federaţia Română de Ciclism. Yolo Jersey oferă ocazia rară de a pedala în centrul Bucureştiului, pe bulevardul cu fântâni, de la Piaţa Constituţiei până la Piaţa Alba Iulia şi propune 3 curse – Amatori, Elite şi o competiţie dedicată copiilor (gratuit). Ciclişti importanţi participă la Yolo Jersey: Edi Grosu, Valentin Pleşea, Luca Bodareu, Antoanela Manac, Cătălina Cătineanu și alții. Sâmbătă, între orele 09:00-16:30, se va desfăşura evenimentul educaţional-sportiv ‘Yolo Jersey’, pe următorul traseu: parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – dreapta Bd. Unirii – rond Piaţa Alba Iulia (afectare 2 benzi de circulaţie adiacente trecerii pentru pietoni de pe Bd. Unirii) şi retur pe Bd. Unirii – întoarcere la trecerea pentru pietoni până în Piaţa Constituţiei (afectare o bandă de circulaţie) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naţionale. După concurs, parada Urban Cycling Show este invitaţia adresată tuturor iubitorilor de sport, traseul fiind deschis tuturor, participanţi, familie sau spectatori, cu orice fel de bicicletă sau trotinetă, cu mic, cu mare, doar pentru bucuria de a pedala liber, pentru Victoria Ciclismului
* Weekend de Sărbătoare şi Competiţie – 31 Mai & 1 Iunie, la Complexul Sportiv Naţional ‘Lia Manoliu’, Bulevardul Basarabia, între orele 10:00-18:00 respectiv 10:00-15:00, eveniment special, organizat pentru a celebra 10 ani de Padbol în România:
- Competiţia Seniorilor – cei mai buni jucători ai momentului vor lupta pentru trofeu
- Competiţiile Juniorilor – tinere talente dornice de afirmare
- Premiera Campionatului Naţional de Padbol Feminin – prima etapă oficială, un moment istoric pentru sportul feminin românesc
* Are loc un turneu de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga Naţională de handbal masculin (Sala Kati Szabo – Sfântu Gheorghe):
- CSM Oradea – SCM Politehnica Timişoara – ora 14:00
- CSM Focşani 2007 – CSO Teutonii Ghimbav – ora 16:00
* Are loc un turneu de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga Naţională de handbal feminin (Sala Kati Szabo – Sfântu Gheorghe):
- CSM Unirea Slobozia – CSU Ştiinţa Bucureşti – ora 10:00
- CSM Târgu Jiu – CSM Slatina – ora 12:00
* Bistrița: Sâmbătă, militarii răniți din echipa Invictus România, sărbătoresc prin sport, Ziua Eroilor, în cadrul evenimentului sportiv – Semimaratonul Eroilor Invictus, ediția a III-a. Probele evenimentului, la care sunt așteptați aproximativ 1500 de participanți, se adresează atât alergătorilor amatori, cât și celor profesioniști și vor avea punctul de START în Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică:
- Semimaraton 21 km (4 x 5,2 km);
- Cros 5 km;
- Cursa Populară – 2 km
- Crosul copiilor 4-8 ani (550 m), 9-11 ani (750 m), 12-14 ani (950 m).
Programul evenimentului va începe la ora 09:15 cu intonarea Imnului Național, urmând ca la ora 10.00 să fie dat startul probei de Semimaraton. Evenimentul este organizat de către Invictus România în colaborare cu Primăria Municipiului Bistrița, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Instituția Prefectului Județul Bistrița-Năsăud, Consiliul Judetean Bistrița, Gloria Bistrita 2018, iar participarea este gratuită.
* Mangalia: Asociaţia ‘Club Sportiv Callatis Port’ anunţă lansarea primei ediţii a ‘Callatisport Mangalia 2025’, eveniment care se va desfăşura în acest weekend, cu scopul promovării sportului, culturii şi educaţiei în rândul tinerilor şi al întregii comunităţi locale. Obiectivele evenimentului: Promovarea sportului şi a unui stil de viaţă sănătos; Valorificarea patrimoniului cultural şi istoric al Mangaliei; Implicarea activă a copiilor, părinţilor şi a instituţiilor educative în activităţi recreative şi formative; Consolidarea legăturii dintre generaţii. Evenimentul se desfăşoară sub egida a trei zile tematice: 30 mai – Ziua Sportului, când se vor desfăşura competiţii, demonstraţii, jocuri şi activităţi sportive pentru toate vârstele; 31 mai – Ziua Portului Mangalia, cu activităţi nautice, expoziţii, ateliere tematice şi vizite ghidate în port; 1 iunie – Ziua Copilului, pe parcursul căreia vor avea loc spectacole artistice, conferinţe, lansări de carte, ateliere creative pentru copii. Locurile de desfăşurare a manifestării sunt Stadionul Callatis, Portul turistic şi Portul militar Mangalia, Casa de Cultură, Muzeul de Arheologie, Cercul Militar, Plaja Laguna, Grădina Culturală Callatis, Muzeul Marinei Militare, Herghelia Mangalia, Aleea stelelor de mare, faleză, şcoli, săli de sport şi alte spaţii publice
– Diverse
* Craiova: Un spectacol aviatic de amploare la care vor participa peste 50 de piloţi şi paraşutişti de top cu peste 40 de aeronave militare şi civile va avea loc sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional Craiova, cu ocazia sărbătorii oraşului. Craiova Air Show este cel mai mare spectacol aviatic din Oltenia, iar anul acesta va include, în premieră, şi demonstraţii cu avioane F-16. Vor avea loc evoluţii spectaculoase de acrobaţii cu planorul, demonstraţii de paraşutism, demonstraţii cu aeronavele din dotarea Forţelor Aeriene Române, demonstraţii de acrobaţie cu Şoimii României, dar şi de zbor cu avionul de luptă IAR-99 Şoim, produs la Craiova, unul dintre cele mai bune avioane de antrenament din lume. Vor fi prezente peste 40 de aeronave militare şi civile precum F-16, IAR 330, ICP Savannah S IAR 99, Spartan C27, AN 30, IAR 330 PUMA, Extra 300, Savannah, Apollo Fox, atât în zbor, dar şi la sol
– S-a întâmplat într-o zi de 31 mai
* Cu 166 de ani în urmă (1859) a bătut pentru prima oară faimosul ceas „Big Ben” din Turnul Sf. Ştefan, situat în partea cea mai de sus a Camerei Parlamentului din Westminster, Londra. Imensul ceas este găzduit de un turn de 97 de metri înălțime, construit în stil gotic după planurile arhitectului Augustus Pugin, a cărui ridicare a durat 13 ani. Din cauza modificărilor survenite la nivelul solului de-a lungul timpului, turnul este astăzi înclinat cu 22 cm spre nord-vest. Numele de „Big Ben” – „Marele Ben” – nu se referă la turnul ceasului propriu-zis, ci la clopotul de 13 tone din interiorul turnului, numit astfel în onoarea primului comisionar ce a lucrat la construcție – Benjamin Hall. Orologiul a fost ridicat ca parte din noul complex al Parlamentului, după incendiul care a distrus vechea clădire în 1834. Mecanismul care stă la baza funcționării ceasului a fost pus la punct în 1854, dar construcția turnului a fost terminată patru ani mai târziu
* În urmă cu 123 de ani (1902) era semnat Tratatul de Pace de la Vereeniging, care a pus capăt celui de-al Doilea Război al Burilor dintre Republica Africa de Sud şi Republica Orange (sau Statul Liber Orange, în prezent provincia Free State din Africa de Sud), pe de-o parte, şi Imperiul Britanic, pe de altă parte
* Cu 112 ani în urmă (1913) marea Moschee din Constanţa, cunoscută şi ca Moscheea Carol I, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Moschea, proiectată de arhitectul Victor Ştefănescu, ajutat la construcţia cupolei şi a minaretului de inginerul şi inventatorul Gogu Constantinescu, a fost prima construcţie din beton armat din România; îmbinarea stilului egipteano-bizantin cu inserţii arhitecturale româneşti a făcut din acest edificiu un unicat arhitectonic
* Acum 109 ani (1916) avea loc Bătălia Iutlandei, luptă navală purtată de Marea Flotă a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave şi personal de la Marina Regală Australiană şi Marina Regală Canadiană) împotriva Marinei Imperiale Germane, în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai – 1 iunie 1916, în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală şi singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oţel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) şi Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez
* Cu 106 ani în urmă (1919) erau stabilite relaţiile diplomatice la nivel de legaţie între România şi Polonia. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la nivel de reprezentanţă provizorie, la 9 februarie 1919. La 31 mai 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945
* În urmă cu 64 de ani (1961) Uniunea Africii de Sud a devenit Republica Africa de Sud. Existenţa Uniunii Africii de Sud a început pe 31 mai 1910, după ce coloniile separate din regiune (Colonia Capului, Colonia Natal, Transvaal) şi Republica Orange au devenit colonii ale noului stat. La început statul a fost fondat ca un dominion, a fost apoi transformat în regat al Commonwealth-ului, iar pe 31 mai 1961 a fost transformat în republică, cunoscută de atunci până în prezent ca Republica Africa de Sud
* Sunt marcaţi 55 de ani (1970) de când a avut loc una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Peru, când, la Lima, un seism cu magnitudinea de 7.9 grade a făcut aproape 70.000 de victime. Din cauza unor alunecări de teren și a desprinderii unor cantități enorme de zăpadă și gheață, fenomenul a fost catalogat ca cea mai mortală avalanșă din lume
* În urmă cu 6 ani (2019) a avut loc vizita de stat, pastorală şi ecumenică a Papei Francisc (1936 – 2025) în România, la invitaţia autorităţilor statului român şi a Bisericii Catolice din România, fiind desfăşurată, în perioada 31 mai – 2 iunie, sub genericul „Să mergem împreună!” și la 20 de ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea la București. Sanctitatea Sa a vizitat Bucureştiul, Iaşiul, Blajul şi sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc. Papa Francisc a oficiat pe Câmpia Libertății din Blaj, la 2 iunie, slujba de beatificare a celor şapte episcopi greco-catolici şi martiri ai Bisericii Române Unite (care au acceptat să fie supuși la o dură detenţie și la tot felul de cruzimi din partea regimului comunist decât să îşi renege apartenența la biserica lor cea iubită): Valeriu Traian Frenţiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu şi Iuliu Hossu, care sunt numiţi Fericiţi, fiind sărbătoriți la 2 iunie în fiecare an
Aniversări – Comemorări
– Vizita Sf. Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2025)
– „Ziua Naţională a Conştientizării Riscurilor asociate Consumului de droguri”, stabilită în ianuarie 2025, prevede posibilitatea organizării sau sprijinirii logistic şi material a unor manifestări culturale, sociale, medicale şi educaţionale, de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale şi culturii, în scopul conştientizării riscurilor asociate consumului de substanţe interzise
– „Ziua Geniştilor”; la 31.V.1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu; un an mai târziu, în Ţara Românească se constituia cel de-al doilea batalion, care „dimpreună cu cel din Moldova au constituit întâiul regiment de geniu” românesc
– „Ziua Rezervistului Militar” a fost instituită prin HG nr. 467 din 12.V.2010; prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment
– 1883: S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti), memorialist, publicist şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român; a înfiinţat „România nouă”, primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1972)
– 1913: S-a născut Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (m. 1969, la Londra). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 18/31.V.1913
– 1915: S-a născut medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973) – 110 ani
– 1922: S-a născut sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale; campion mondial la judo veterani, la 86 de ani (2008); avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu (m. 2011)
– 1929: S-a născut compozitorul, criticul muzical, editorul, pedagogul şi folcloristul Aladár Zoltán (m. 1978)
– 1931: S-a născut (la Braşov) Kaspar Teutsch, pictor, gravor, designer de tapiţerie şi textile, ilustrator de carte; trăieşte la München, Germania
– 1933: S-a născut Eugen Todoran, actor, regizor de teatru și televiziune, scriitor și om de cultură (m. 2021)
– 1938: S-a născut Adriana Iliescu, profesor universitar, istoric şi critic literar, prozatoare şi poetă. NOTĂ: A fost, până la 29.XII.2006, cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil (o fetiţă) la vârsta de 66 de ani şi 320 zile; la 16 ianuarie 2005 a născut-o pe Eliza Maria Bogdana, prin fertilizare in vitro, în prezent studentă la două facultăți
– 1938: A murit prozatorul şi poetul M.[ax] Blecher (n. 1909)
– 1941: S-a născut chimista și profesoara Mihaela Maria Hillebrand; membru corespondent al Academiei Române din 2014
– 1943: S-a născut Ioana Vlasiu, critic şi istoric de artă; fiica sculptorului Ion Vlasiu
– 1946: S-a născut prozatoarea şi publicista Adriana Bittel
– 1949: S-a născut (la Conakry, Guineea) Keita Ibrahima, pictor, grafician, gravor, desenator, teoretician şi muzeograf expert, doctor în muzeologie; una dintre personalitățile active, prezente decenii la rând în muzeografia românească și în arta contemporană; timp de 30 de ani a lucrat ca muzeograf și cercetător științific la Muzeul de Artă al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea (m. 2021)
– 1954: S-a născut Nicu Alifantis, cântăreț și compozitor de muzică folk și muzică de teatru, actor și poet
– 1954: A murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu; fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti; în 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze „Societatea Română de Radiodifuziune” („Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România”), care la 1.XI.1928 difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu; este momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1865)
– 1962: S-a născut Răsvan Popescu, prozator, jurnalist şi scenarist; între anii 1999-2000 a fost purtătorul de cuvânt al președintelui României, Emil Constantinescu; fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007-2012)
– 1969: A murit geologul Gheorghe Macovei; a elaborat studii fundamentale privitoare la formarea zăcămintelor de petrol din România; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1880)
– 1984: A murit Filaret Barbu, compozitor, dirijor de cor şi profesor; s-a remarcat prin compoziţiile sale diverse, de la operete, opere comice sau populare şi balet până la compoziţii pentru coruri mixte şi bărbăteşti, poeme simfonice, muzică de teatru şi film (n. 1903)
– 1990: A murit Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (n. 1929) – 35 de ani
– 2017: A murit graficianul Nicolae Săftoiu; în perioada 1991-2000 a realizat grafica bancnotelor puse în circulaţie de Banca Naţională a României (n. 1935)
– 2019: A murit pictorul şi profesorul Nicolae Ungar (n. 1953)
EVENIMENTE EXTERNE
– Sofia: Protest împotriva intrării Bulgariei în zona euro
– Roma: Protest împotriva noii legi de securitate a guvernului care vizează protestatarii
– Ciad: Miting al opoziției pentru a denunța proasta guvernare
– Republica Centrafricană: Miting al opoziției pentru a denunța proasta guvernare
– Abidjan, Coasta de Fildeș: Prima întâlnire a unei coaliții de partide de opoziție
– Viena: Filarmonica din Viena va interpreta valsul „Dunărea Albastră” al compozitorului Johann Strauss (fiul), concertul urmând să fie transmis spre sonda spaţială Voyager 1, care se află în spaţiul interstelar. Telescopul Deep Space Antenna din Spania, operat de Agenţia Spaţială Europană (ESA), va transmite faimosul vals, conform unui anunţ al lui Norbert Kettner, directorul Oficiului pentru Turism din Viena. Orchestra vieneză va interpreta acest vals în Muzeul pentru Arte Aplicate (MAK) din capitala Austriei. Evenimentul face parte din campania organizată de Oficiul pentru Turism din Viena pentru a marca bicentenarul naşterii lui Johann Strauss în acest an. La rândul ei, ESA va sărbători împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea sa, pe 30 mai 1975. Evenimentul va începe la ora 20:30 CEST, iar transmisia de la antena Cebreros a ESA va avea loc la ora 21:30 CEST. Transmisiunea live poate fi urmărită prin intermediul space.wien.info şi al canalului Vienna de pe Instagram
– Hong Kong, China: Are loc Festivalul Bărcii Dragonului, una din cele mai vechi sărbători tradiţionale din China, cu o istorie de peste 2000 de ani
– München: Fotbal – Liga Campionilor, Finală: Paris SG (Fra) – Inter Milano (Ita)
– Budapesta: Handbal feminin: turneul Final Four al Ligii Campionilor (31 mai-1 iunie)
– Kenya: Atletism – Turneul continental clasic Absa Kip Keino, ediția a șasea, va avea loc pe Stadionul Național Nyayo din Nairobi
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială fără Tutun”; este marcată, din anul 1988, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: O zi internaţională fără fumat se mai marchează în a treia zi de joi a lunii noiembrie
– 1535: S-a născut Alessandro Allori, pictor italian (m. 1607) – 490 de ani
– 1594: A murit Tintoretto (Jacopo Robusti, zis ~), pictor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene (n. ~1518)
– 1656: S-a născut Marin Marais, violost şi compozitor francez (m. 1728)
– 1773: S-a născut scriitorul german Ludwig Tieck (m. 1853)
– 1809: A murit compozitorul austriac Franz Joseph Haydn; supranumit „părintele simfoniei” (n. 1732)
– 1819: S-a născut Walt Whitman, poet, eseist, jurnalist şi umanist american (m. 1892)
– 1832: A murit (în urma unui duel) Évariste Galois, matematician francez; a pus bazele algebrei (n. 1811)
– 1841: A murit George Green, matematician și fizician englez; cunoscut pentru contribuțiile pe care le-a adus în domeniul teoriei electromagnetismului (n. 1793)
– 1887: S-a născut Saint-John Perse, poet, eseist şi diplomat francez; Premiul Nobel pentru literatură în anul 1960 (m. 1975)
– 1910: A murit Elizabeth Blakwell, prima femeie medic din Statele Unite; activistă pentru drepturile femeii; susţinătoare a mişcării aboliţioniste (n. 1821, în Anglia) – 115 ani
– 1912: S-a născut contratenorul englez Alfred Deller (m. 1979)
– 1916: S-a născut istoricul și profesorul britanico-american Bernard Lewis, specialist în cercetarea islamului (m. 2018)
– 1917: S-a născut Jean Rouch, cineast și antropolog francez; creatorul etnoficțiunii și unul dintre teoreticienii și fondatorii antropologiei vizuale; considerat unul dintre fondatorii cinema vérité din Franța; cunoscut în special pentru practica cinematografiei directe și pentru filmele sale etnografice despre popoarele africane, cum ar fi dogonii și obiceiurile lor (m. 2004)
– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Alida Valli (m. 2006)
– 1923: S-a născut Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (m. 2005)
– 1923: S-a născut sculptorul şi pictorul american Ellsworth Kelly (m. 2015)
– 1925: S-a născut arhitectul german Frei Otto, cunoscut publicului larg pentru acoperişurile sale fascinante care dau senzaţia de „plutire”; câştigător al Premiului Pritzker în 2015, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii (m. 2015) – 100 de ani
– 1930: S-a născut Clint Eastwood, actor, regizor, scenarist şi producător de film, muzician și politician american – 95 de ani
– 1930: S-a născut actriţa americană Elaine Stewart (m. 2011) – 95 de ani
– 1931: S-a născut John Robert Schrieffer, fizician și profesor american; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1972, împreună cu John Bardeen și Leon Neil Cooper, pentru dezvoltarea teoriei BCS, prima teorie microscopică de succes a superconductivității (m. 2019)
– 1931: S-a născut dansatorul şi coregraful argentinian Juan Carlos Copes, legendă a tangoului (m. 2021)
– 1941: S-a născut economistul american William (Dawbney) Nordhaus; Premiul Nobel pentru științe economice în 2018, împreună cu economistul american Paul Romer, „pentru integrarea schimbării climatice în analiza macroeconomică pe termen lung”
– 1943: S-a născut Wayne Carson Thompson, muzician, compozitor şi producător american, cântăreţ de muzică country (m. 2015)
– 1945: S-a născut Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor de film german (m. 1982) – 80 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1946
– 1948: S-a născut scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015„pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinței și curajului în epoca noastră”; a fost numită „păstrătoare a memoriei“, ea reprezentând, prin tot ce a scris și spus apăsat prin multitudinea vocilor care străbat cărțile sale, o întreagă istorie și destinul unui întreg popor
– 1949: S-a născut actorul american Tom Berenger
– 1953: A murit Vladimir Tatlin, pictor, sculptor şi scenograf rus (n. 1885)
– 1957: A murit Leopold Staff, poet şi traducător polonez de origine ucraineană (n. 1878)
– 1961: S-a născut Lea Thompson (pe numele real Lea Kathleen Thompson), actriță, regizoare și producătoare de televiziune americană
– 1962: S-a născut Børge Ousland, explorator polar, fotograf şi scriitor norvegian; la 18.I.1997 ajunge la baza neo-zeelandeză Scott, reuşind să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km, în două luni şi patru zile)
– 1962, 31V./1VI: A murit, prin spânzurare, într-o închisoare din Israel, Otto Adolf Eichmann, nazist care a organizat și condus Soluția finală – exterminarea a 6 milioane de evrei între anii 1940-1945; în procesele de la Nürnberg a fost condamnat la moarte în contumacie ca mare criminal de război (n. 1906)
– 1965: S-a născut actriţa de film americană Brooke Shields – 60 de ani
– 1976: S-a născut actorul irlandez Colin Farrell
– 1976: A murit biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru medicină în 1965 (n. 1910)
– 1986: A murit fizicianul american James Rainwater; contribuţii în spectroscopia nucleară şi la teoria nucleului atomic; Premiul Nobel pentru fizică în 1975, împreună cu fizicienii danezi Benjamin Mottelson şi Aage Bohr pentru rolul său în determinarea formelor asimetrice ale unor nuclei atomici (n. 1917)
– 2006: A murit Raymond Davis Jr., fizician american; câştigător al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002 (n. 1914)
– 2009: A murit britanica Millvina Dean (Elizabeth Gladys Dean), ultima supravieţuitoare a naufragiului transatlanticului „Titanic” (scufundat pe 15.IV.1912); pe atunci în vârstă de doar nouă săptămâni, a fost salvată într-o barcă pneumatică împreună cu mama şi fratele său (n. 1912)
– 2010: A murit sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois (n. 1911) – 15 ani
– 2019: A murit muzicianul și compozitorul american Roger Kynard „Roky” Erickson, solistul trupei „13th Floor Elevators”; unul dintre pionierii rockului psihedelic (n. 1947)
– 2023: A murit Ama Ata Aidoo, autoare prolifică și fost ministru al educației; a fost cea mai importantă scriitoare din Ghana, iar cariera s-a întins pe câteva decenii; contribuția ei literară o plasează printre prima generație de scriitoare africane din epoca post-independență, după independența din Ghana în 1957, ea devenind o voce feministă de frunte în scrisul postcolonial (n. 1942)




