Concursul „Eu și România” dedicat copiilor din comunitățile istorice și din diasporă, la care au participat 70 de copii din 13 țări, s-a încheiat. Proiectul desfășurat de Institutul Cultural Român, aflat la a treia ediție, are ca obiective menținerea vie a limbii române în comunitățile românești de peste hotare și întărirea sentimentului de apartenență la identitatea culturală românească. Tema din acest an a fost „România, locuri de vis, locuri visate”, iar concurenții au fost pe categorii de vârstă. Cele mai multe lucrări au fost transmise Institutului Cultural Român de copiii din Cipru – 31, Ucraina – 19 și Ungaria – 4, dar au fost participanți și din Canada, Franța, Germania, Italia, Mexic, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania sau Suedia. Câștigătoarele celor trei premii întâi, fiecare în valoare de 500 de euro, sunt din Ucraina și Ungaria, respectiv de la școlile cu predare în limba română din Biserica Albă, regiunea Transcarpatia, Cetatea Albă, regiunea Odessa și Gyula./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 31 mai)